marți, 26 mai 2009

Primul cutremur


Stie toata lumea ca Japonia este o tara in care cutremurele sunt la ordinea zilei. Sunt aici de mai bine de sapte luni si, din fericire, pana aseara n-am avut parte de nici unul, desi am luat parte la doua simulari. Japonezii sunt cat se poate de pregatiti pentru a intampina un eventual dezastru.
Zona in care locuiesc este foarte sigura din cate am auzit, sansele de dezastru fiind mici. Oricum de cutremur si alte fenomene de-astea nu mi-e frica pentru ca n-ai ce te pune cu natura, daca e sa patesti ceva, o patesti sigur.
Eh, cutremurasul de-aseara a fost mic, cel putin nu l-am simtit foarte puternic, daca ma gandesc mai bine acu vreo trei patru ani in Iasi am simtit unul mai puternic. Daca nu zbarnaia usa metalica si daca nu vedeam apa din sticla miscandu-se nu-mi dadeam seama... Oricum a durat foarte putin. Se pare totusi ca am fost aproape de epicentru, v-am pus o poza luata de pe yahoo. Eu ar trebui sa fiu cam pe unde e punctul portocaliu.


luni, 25 mai 2009

Gratare si alergat

Sa nu credeti ca daca nu am mai scris nu s-a intamplat nimic... S-au intamplat chiar multe, prea multe ca sa am timp sa mai si scriu. Asa ca profit de group meetingul de azi ca nu e mare filosofie s-o urmaresc pe chinezoiaca ce prezinta si sa fac un scurt rezumat al activitailor ne-stiintifice semnificative din ultimele zile.

Saptamana trecuta cu ocazia sarbatorii sfintilor Constantin si Elena am petrecut si eu cu o Elena la un restaurant simpatic din zona. Si nu doar simpatic dar si interesant. Am mers sa mancam un gratar.



Mare filosofie o sa ziceti. Iubitorii de gratare stiu ca placerea vine nu atat din savurarea produsului final cat si din placerea adusa de procesul prin care carnea ajunge in starea de a fi consumata. Aici apare si partea interesanta a vizitei la restaurant. Fiecare masa are gratarul ei, cumperi ce carne doresti si ti-o prepari singur.





Foarte placut, mult mai placut decat doar sa mananci o bucata de carne gatita. Recunosc ca mergea un mujdei dar n-a fost sa fie... Oricum concluzia este ca trebuie neaparat sa achizitionez un gratar.

Sa mai zic ca a fost de milioane compania prietenilor mei?! E de la sine inteles.


Dupa atata gratar merge si putina alergare. Sambata dimineata a avut loc o cursa care are deja o traditie de 82 de ani, mai batrana decat universitatea de aici. Cateva echipe de douazeci si de oameni studenti si profesori din diferite laboratorare ale universitatii, au concurat intr-un fel de stafeta.


Evenimentul a inceput dimineata pe la 10 pe malul lacului Sanaru aflat aproape de zona in care locuiesc. Eu am facut parte din echipa studentilor straini, mai bine zis straini chinezi pentru ca in afara de mine si un african toti erau chinezi.






N-a fost mare branza sa alerg cei doi kilometri. Din nefericire chinezii de pe aici nu le prea au cu alergatul asa ca echipa noastra a iesit in final pe locul 23 din 28. Eh, bun si-asa, asta inseamna ca au fost japonezi mai lenti decat noi, si ma simt bine pentru ca restul echipelor n-aveau fete si-n plus japonezii astia alearga toata ziua... nu ca mine.




A fost o zi superba, lacul e frumos si bine amenajat, cu siguranta o sa mai merg pe acolo.

Chinezoaica mea inca se lupta cu explicatiile, ne-a cam pierdut pe toti de mult cu tabelele ei interminabile. Eu ma apuc de terminat un articol stiintific, v-ajnge cat v-am scris. In saptamanile care urmeaza o sa fiu foarte ocupata si nu cred ca o sa mai am timp de blog. Cine stie, poate saptamana viitoare la meeting o sa mai fie o prezentare plictisitoare...

O saptamana minunata tuturor!

vineri, 22 mai 2009

Afisu' de pe gard

Am vazut prin oras de cand am venit niste afise, postate frumos pe cate-un gard sau in cate o vitrina. N-am inteles nimic din ce scrie pentru ca nu stiu sa citesc kanji dar am presupus, cu dubiile de rigoare, ca sunt afise electorale. N-arata ca la noi si nici nu-s lipite 10 unul peste celalalt.

De curiozitate mi-am zis sa ma interesez sa vad exact ce-i cu ele. Asa ca am intrebat pe cineva. Am aflat ca in posterul respectiv aparea primul ministru al Japoniei si, nestiind care e organizarea aici, eram nedumerita ce cauta ministrii pe un afis electoral.

Singurul lucru care nu era scris cu caractere japoneze pe toate afisele pe care le-am vazut era adresa unui site. Asa ca am pus mana pe mouse si-am intrat pe www.jimin.jp . Am constatat este de fapt pagina web a Partidului Liberal Democrat din Japonia. Frumos organizat site-ul.

Am mai aflat ca de dupa cel de-al doilea razboi mondial Japonia e cunoscuta in lume ca fiind liberal democrata, acest partid fiind si cel mai mare din Japonia, in prezent aflat si la guvernare. E un partid conservator, printre cele mai faimoase din lume alaturi de Partidul Republican din SUA, Partidul Conservator din Marea Britanie si Paridul Liberal din Australia. Nu le am eu cu politica... la noi in tara nu stiu cat si de unde as avea de invatat. Vazand insa ca aici lucrurile stau altfel, mi se pare foarte interesant sa descopar despre ce e vorba. Insa pentru ca nu cunosc pe nimeni implicat in politica pe-aici care sa imi explice ce si cum, recurg deocamdata la internet. Si constat ca intr-adevar, ce scrie se reflecta foarte bine si in realitate. Aici se simte regimul conservator despre care cineva a zis foarte frumos ca e <>. Eu il simt ca pastrand traditiile si cultivandu-le cu noi mijloace, adapatandu-le la vremurile si necesitatile actuale.

Cand o sa mai am putin timp o sa revin cu povesti despre ce se mai intampla pe-aici in politica.

Revenind la afisele de pe strada se pare ca ele sunt prezente chiar daca sunt sau nu alegeri



marți, 19 mai 2009

Ceremonia servirii ceaiului

Ce, va gandeati ca numai welcome party am avut in weekend? Nuu, n-a fost doar atat dar nu prea am timp sa scriu. Exceptand niste masuratori pe care am fost nevoita sa le fac deoarece in timpul saptamanii a fost defecta aparatura, am onorat invitatia prietenei mele, Hide san, de a participa la ritualul ceaiului, adica sadoo. N-a fost vreme de plaja, a plouat, asa ca activitatea asta s-a potrivit perfect.

Hide san este maestra invatandu-i pe doritori arta de a servi si bea ceaiul. Totul are loc intr-o camera special dedicata acestui ritual, cu tatami pe jos. Acesta e impartit in mai multe zone, participantii la ritual se aseaza intr-o anume ordine si-ntr-un anume loc, in genunchi, pozitie cam incomoda... Pe un perete, in fata locului unde se prepara ceaiul, se afla un fel de altar cu un mesaj scris in kanji, o vaza cu flori si niste suporturi in forma de scoica in care se aprind conuri aromate.

Exista doua metode de preparare a ceaiului: koicha, un fel de crema, si usucha, asemanator cu ceaiul obisnuit. Oricum metoda difera de cea arhicunoscuta si folosita la noi (si nu numai). Frunzele de ceai sunt maruntite fin, rezultand un praf. Peste acesta se toarna apa infierbantata intr-un vas mare aflat pe podeaua camerei, pentru amestecare folosindu-se un instrument oarecum asemanator cu un tel, numit chasen. In functie de cantitatea de apa folosita se obtine usucha sau varianta mai putin diluata, koicha.

Ceaiul se serveste in niste vase speciale, de marimea unor castronele, frumos pictate. La inceput se prepara koicha, iar cei care iau parte la ritual beau din acelasi vas. Apoi se prepara usucha, separat pentru fiecare. Inainte de a bea, toti sunt serviti cu diferite dulciuri.

In camera se afla si alte obiecte cu un anumit rol si avand o anume semnificatie in decursul prepararii si servirii ceaiului. Pe un raft din lemn de bambus sculptat pe margine cu nori, Hide san a asezat dupa ceremonie un servet impaturit intr-un anume fel, impreuna cu zgomotul apei fierband semnifica un munte pe care curge un rau. Intreaga atmosfera inspira la meditatie.

Toate operatiunile care includ prepararea, servirea si bautul ceaiului se realizeaza cu anumite gesturi si intr-o anumita ordine si cu mare precizie. Mie mi s-a parut cam complicat... Bun ceaiul, desi are un gust oarecum ciudat, eu nefiind obisnuita cu ceaiul verde. Frumos este ca astfel de traditii se pastreaza cu toate ca am constatat din discutiile cu colegii ca multi dintre ei, desi sunt japonezi, nu stiu ce inseamna ritualul ceaiului si nu au participat niciodata la o astfel de ceremonie. Dupa ce s-a terminat lectia, am stat la o gustare cu cei care au participat. Luna viitoare o sa iau mai multe notite!


luni, 18 mai 2009

Inca o petrecere...

Dupa luna lejera care a trecut am revenit la programul de experimente intensive, noi in timpul saptamanii si doar reproductibile in weekend. Si daca rezultatele din laborator sunt inca incerte, cele din weekend au fost previzible. Deja m-am obisnuit cu stilul de „petrecere” japonez, singurul lucru care se mai schimba e meniul si o parte din personajele participante.
Ca sa ma exprim mai clar, in weekend am avut parte de o „welcome party” pentru noii colegi din grup, cativa studenti in ultimul an si doua doctorande. Asa am devenit cel mai colorat grup din toata universitatea, cu cei mai multi straini si cele mai multe fete, patru la numar reprezentand cam jumatate din populatia feminina doctoranda din campus.

Cu ocazia petrecerii am descoperit un meniu foarte interesant si cred nu foarte comun la restuarantele japoneze care includea figarui de diferite tipuri si-un fel de mici, nu atat de condimentati ca cei de la noi, dar asemanatori. Simpaticut restaurantul desi din nefericire pentru metri de picioare din dotare nu foarte confortabil. Evident ca sunt necesare investigatii suplimentare, desi mai bine mi-as lua un gratar...


luni, 11 mai 2009

Nisip si ... apa de ploaie

Pentru ca vremea in weekend a fost superba, evident ca mi-am petrecut-o pe plaja. Jumatate din drum e prin partea mai moderna a orasului, cu mall, blocuri si alte de-astea. A doua jumatate, spre periferie, e o zona in care sunt mai mult case, iar aproape de plaja ferme. Pe aici in urma cu cateva luni campul era plin de ceapa.

Acum peisajul s-a schimbat. A aparut porumb, castraveti si altele.





Sambata am descoperit si utilitatea canalului despre care cineva, comentand poza cu ceapa, spunea ca e de irigatii. Nu e. Mai degraba de drenaj. Ploaia de saptamana trecuta a inundat multe din campurile care acu cateva luni erau pline de ceapa. Ma gandeam ce-or face saracii oameni...

A doua zi cand am trecut prin zona am vazut ca de fapt fermierii asteptau ploaia asta ca sa planteze rasaduri de orez. Suna ciudat, dar asa e: japonezii planteaza orezul, nu-l seamana. Asa creste probabilitatea unei culturi reusite.



(a doua zi la amiaza zona arata asa)


(imagine marita)

Ma uit la „cernoziomul” japonezilor, ma gandesc la postarea lui Daniel de saptamana trecuta si mi-e rusine ca noi avem pamant si ... apa de ploaie.



joi, 7 mai 2009

Postarea din pauza de ... ceai

Dupa zilele superbe de la sfarsitul saptamanii trecute si inceputul actualei s-a dus soarele si-a inceput sa ploua. Ploua de mai bine de doua zile. Culmea e ca nu ma deranjeaza, nu e genul de ploaie deprimanta, apasatoare. E doar uda si nu conteaza cat de mare e umbrela ca nu scapi. Mai ales daca bate si vantul.

Bicicleta sare din schema ca mijloc de transport in zile de-astea, n-are absolut nici un avantaj in comparatie cu mersul pe jos. Si-apoi o plimbare de un sfert de ora e oricand binevenita. Doar parti bune are vremea asta mai putin buna.

Un alt avantaj ar fi ca e perfecta pentru munca. Daca ar fi soare m-ar tenta sa ma duc pe plaja. De somn scap usor printr-o metoda descoperita intamplator.

De cativa ani, nu mai stiu cati, sunt bautoare de ceai, strain, autohton, verde, mai putin negru, aromat sau nu. Asa ca dupa venirea aici m-a tentat sa incerc ceaiul verde. Credeam ca stiu ce-i aia dar m-am inselat. Exceptand culoarea, ce-am baut pana sa vin in Japonia nu era nici pe departe ceai verde... indiferent de faima firmei inscriptionata pe ambalaj.

Am observat aici ca, chiar daca provin din aceeasi planta, nu toate ceaiurile „verzi” au acelasi gust. Probabil difera metoda de uscare a plantelor si partile procesate, regiunea in care cresc... Am aflat azi ca mai bine de o treime din productia de ceai verde din Japonia e obtinuta aici, in prefectura in care ma aflu.

De cand am venit am incercat mai multe tipuri, habar n-am care e diferenta ca si calitate, mod de procesare sau alte chestii de-astea pentru ca pe ambalaje scrie in ... kanji. Am observat ca preturile difera mult intre sortimente, la fel si gustul.

Ieri am incercat o alta marca. Desi am baut ceaiul pe la 4 dupamiaza, la 4 dimineata n-aveam nici un chef de somn, cu tot cu ploaia de afara. Cum sa va explic, efectul a trei cani de cafea fata de cel al unei cani de ceai verde e ca o stafida pe langa pasca lui Flutur! Nu mai zic ca este extrem de bine tolerat de inima, spre deosebire de cafeaua macinata si la polul opus fata de cea instant care creaza mai mult o stare de agitatie si nervozitate. Asa ca va recomand sa incercati, daca aveti de unde procura, ceaiul verde. Am fugit la munca! Inca ploua si ceai verde am din plin!

miercuri, 6 mai 2009

Festivalul din Hamamatsu

Viata pe care o am aici, in Japonia, devine mereu parca mai minunata o data cu lucrurile noi pe care le descopar! Va ziceam ca am o vacanta datorata saptamanii de aur, insa nu-mi imaginam cat de grozave aveau sa fie zilele astea. Am aflat si cat de norocoasa sunt sa fiu in Hamamatsu in aceasta perioada, deoarece aici a avut loc unul dintre cele mai faimoase festivaluri traditionale japoneze. Si-asa cu muzica, zmeie, plaja, ritm de tobe am avut o minunata saptamana.

De mai bine de o luna aud si vad prin parcuri si pe strazi oamenii pregatindu-se pentru festival. Nu stiam exact despre ce e vorba si, pana sa traiesc experienta asta, toate explicatiile pe care le-am primit n-au putut sa sa apropie nici pe departe de senzatiile pe care le-am trait participand la festival.

Prima impresie mi-am facut-o alaturi de prietenii mei Miruna, Nina si Daniel impreuna cu care am pornit duminica dimneata spre Dunele Nakatajima unde aveau loc o parte din evenimente. Nu eram singurii dornici sa ajungem acolo asa ca a trebuit sa asteptam la o coada suficient de mare pentru a ne urca intr-unul din cele aproape 500 de autobuze puse la dispozitie special pentru asta.


From matsuri

From matsuri

Oricum n-a durat mult asteptarea si, dupa vreo 15 minute in care am parcurs cei 4-5 kilometri, am ajuns in zona dunelor unde o mare de oameni era deja prezenta. Am facut poze imbracati in costumatia traditionala si-am pornit incet spre locul unde se ridicau zmeiele.



From matsuri

From matsuri

Pana sa ajungem acolo am privit si un spectacol de teatru traditional japonez.


From matsuri

Traditia zmeielor are mai bine de 450 de ani cand sogunul care guverna Hamamatsu si imprejurimile ridica zmeie pentru a celebra nasterea baietilor. Climatul zonei este propice pentru ridicarea zmeielor asa ca practica a fost continuata pentru a sarbatori nasterea primului copil - baiat in familiile de aici. Mai nou traditia a fost adaptata celebrandu-se si nasterea fetelor.



From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

Fiecare cartier si oras participant construieste mai multe zmeie, de diferite dimensiuni, pictate cu emblema fiecaruia. Primele zmeie ridicate se numesc hatsudako si sunt cele care sarbatoresc nasterea copiilor. Sunt usor de recunoscut pentru ca au scris pe ele si numele acestora. Si primii nascuti iau parte la sarbatoare impreuna cu familia lor.


From matsuri

From matsuri

From matsuri

Nu sunt singurii prezenti, copiii luand parte si la defilari si la ridicarea zmeielor. Am privit si bataliile, adevarate spectacole de indemanare in care zmeile sunt astfel manuite pentru a rupe franghiile cu care alte zmeie sunt ridicate. Kilometrii de franghii sunt infasurati pe itowaku, niste mosoare uriase. Comenzile pentru diferite operatiuni in astfel de confruntari sunt date de tobe si trompete, dar acestea mai au si rol de incurajare.



From matsuri

From matsuri



From matsuri

Am privit zmeiele inaltate pe zona special amenajata si ne-am bucurat de atmosfera de sarbatoare. Multa, multa lume. Dupa cum puteti vedea si „fortele de ordine” au fost prezente dar n-au prea avut treaba. N-am vazut scandalagii desi era plin de lume.



From matsuri
Lume multa si multe figuri interesante si-o groaza de obiective pregatite sa le imortalizeze!
From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

Zeci de tarabe cu mancare ne-au imbiat de pe margini. Am mancat niste frigarui grozave si porumb copt. Si-am zis ca daca tot suntem la o franghie de zmeu de ocean, nu se poate sa nu ne simtim bine si la plaja. Apa oceanului era chiar calduta, putina balaceala si putina plaja au completat la perfectiune minunata zi. Desigur ca nici nu ma gandeam ce o sa urmeze...


From matsuri

From matsuri

Cine spunea ca e greu sa-ti faci prieteni pe alte meridiane? Nu e chiar asa. Desi cu japonezii e mai greu nu e imposibil. A doua experienta de o-matsuri e legata de o prietena japoneza, o doamna foarte draguta: Hide san. M-a invitat la masa. Prima surpriza a fost ca-mi pregatise costumatia de sarbatoare specifica, inscriptionata cu numele cartierului in care locuieste si in care s-a nascut.



From matsuri

Apoi am mers la Nakatajima sa vedem zmeiele. Mi-a facut cunostinta cu cei din cartierul ei implicati in festival, am facut poze cu ei si cu zmeiele pe care era desenata emblema cartierului: buta-kitsune, care inseamna porc-vulpe. E un animal fictional, nu stiu care ii sunt originile, oricum arata mai mult a vulpe decat a porc.


(click pe imagine pentru a vedea filmuletul) From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

Am mai facut niste poze si ne-am intors in oras. Am baut ceai verde si Hide san mi-a rezumat pe scurt ritualul ceaiului. Fiind maestra m-a invitat sa particip la practica ritualului ceaiului peste cateva saptamani si-abia astept sa merg! Are o camera speciala, cu tatami pe jos si-un vas mare in podea intr-o vatra special facuta, unde se incalzeste apa.



From matsuri

From matsuri

Dupa ceai am mancat si-am mai stat de vorba si ne-am pregatit pentru partea a doua de festival. Am facut poze si-am vazut de aproape carul alegoric, yatai, care a defilat pe strazi zilele astea, reprezentand bunastarea cartierului. Se pare ca acesta e cel mai vechi din Hamamatsu, fiind construit acu mai bine de 50 de ani.


From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

Apoi am mers impreuna cu ceilalti din cartier la casa copilasului sarbatorit. Interesante ritualurile. Dupa cateva ture cu felinarele aprinse in maini si strigand „oicho, oicho” s-au oprtit toti in jurul locului unde era micutul impreuna cu familia. Un butoi a fost umplut cu sake din care au baut intai cei din famile, apoi tinerii adunati in jur.

Multa multa lume si aici. Sarbatoarea a fost scaldata in sake si bere si cine-o mai stii ce era in sticlele alea! Interesanta experienta si-astept cu nerabdare festivalul de anul viitor cand o sa fiu mai in tema si probabil o sa pot surprinde mai multe subtilitati ale sarbatorii.


(click pe imagine pentru a vedea filmuletul) From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

From matsuri

(click pe imagine pentru a vedea filmuletul) From matsuri