Iesirea din hibernare

S-a dus iarna de pe aici si zapada care a scos curiosii pe afara si pe la geamuri intr-o joi. Cu toate astea nu trebuie sa ma invidiati. Pe acasa inca ninge, pe aici inca ne mangaie Pacificul cu un vant rece ascutit. Zilele insa au devenit mult mai calduroase asa ca florile de prun si mar n-au ezitat sa se opuna iernii. Bine ar fi sa imi fie si mie atat de usor... M-am straduit insa sa ies mai des din casa si mi-am propus sa fac asta macar in fiecare weeekend. Inca nu sunt atat de multe de admirat, natura abia iese din hibernare, deocamdata timid.
Iubesc primavara de cand ma stiu, chiar mai mult de cand sunt aici. Si pentru ca imaginile sunt mai elocvente decat cuvintele, va las sa vedeti de ce am toate motivele sa o ador!

Update

A trecut cam mult timp de la ultima prezenta a mea pe aici... Au fost si sarbatorile de iarna care au trecut ca fulgerul sau, ca sa fiu in ton cu evenimentele, ca shinkansenul (pentru necunoscatori shinkansenul e un tren rapid care circula pe aici, rapid insemnand la japonezi ca se deplaseaza cu aproape 300 km pe ora). Craciunul a fost un prilej bun de a re/introduce prietenilor mei japonezi, unora dintre ei cel putin, bucataria romaneasca: am organizat o mica petrecere la mine acasa si-am gatit cate ceva din ce facem noi pe acasa de sarbatori. Dupa cateva minute in care "paparatzzi" au fotografiat din toate unghiurile cele cateva feluri pe care am avut timp sa le prepar (nu de alta dar aici Craciunul nu inseamna concediu...) au devorat rapid o cratita mare de ardei umpluti, salata de vinete, ciuperci cu maioneza, salata boeuf si alte chestii. Mi-a placut ca i-a fascinat mamaliga servita la racituri, cateodata lucrurile mai putin importante sunt mai interesante. Cel mai distractiv a fost cand au aflat ca mananca salata de icre, culmea fiind ca, desi aici icrele sunt pe toate drumurile ca sa zic asa, nu sunt preparate asa cum le facem noi salata... In fine, lasand la o parte detaliile legate de mancare si faptul ca a fost doar primul capitol in bucatarie de sarbatori, prietenii mei au apreciat si bucatele dar mai ales faptul ca erau "home made" adica facute in casa si nu cumparate semipreparate. 

Si pentru cei care s-au gandit citind cele de mai sus ca ardeii umpluti nu-s mancare traditionala, tin sa mentionez ca am facut si sarmale, da' fiind mancarea mea preferata am fost mai egoista si n-am impartit-o cu toti!

A doua zi de Craciun am vizitat-o pe Bianca si familia ei in noua casa. Dupa ce-am epuizat rezervele de energie cu prietenii mei favoriti Naoki si Ryuji, a trebuit sa ne refacem cu mancarea pregatita de amandoua. Compania si masa plina m-au facut sa nu ma simt atat de departe de casa.

Ce sa mai zic, iarna asta e neplacuta si ma indeamna la un fel de hibernare, ajungand in felul asta sa vorbesc de Craciun in martie... Cu toate activitatile si de la munca si cele din afara ei n-am gasit pana acum dipozitia deci va place sau nu continui.

Petreceri au tot fost. Asa zisele "good bye - welcome" parties, traducerea in engleza de la bonenkai, iesiri diverse mai mult indoor decat outdoor. Pe-afara am inceput sa mai scot nasul cu ocazia excursiei la schi de la sfarsitul lui februarie. S-a compensat lipsa de zapada din Hamamatsu cu zapada la discretie condimentata cu putin ger in Tsugaike Kogen unde am mai fost si in anii trecuti. Mi-a prins bine scurta vacanta, si peisajul, si schiatul de care m-am indragostit. 

Am cam terminat-o cu zapada pentru anul asta. Cu frigul insa nu prea... Din fericire insa hiberanrea s-a dus odata cu primele grade in plus la termometru. Astept cu nerabdare inca vreo cinci grade in plus si florile de cires care asteapta acelasi lucru. Pana atunci a venit totusi primavara aici si va trimit o bucatica dar in postarea viitoare!

Fuji San

Îmi aduc cu drag aminte de vremurile în care, din fericire, nu avem de ce sta prea mult în fața televizorului, însă așteptam cu sufletul la gură și priveam cu încântare primele seriale de desene animate apărute pe la noi. Dar cui nu-i placea de exemplu Sandy Bell? Cei care erau încâ la vârsta desenelor animate știu ce zic. Nu-mi amintesc foarte multe detalii însă mi s-a întipărit clar în minte o imagine care apărea după ce savuram fiecare episod: imaginea desenată a unui munte acoperit la vârf de zăpadă. Evident că atunci nici nu mi-ar fi trecut prin minte că aș putea vreodată să ajung și să locuiesc atât de aproape de vârful din poză: Fuji san.

Pentru curioși, e cel mai înalt vârf japonez (cam 3776 m), incontenstabil unul din simbolurile Japoniei, reprezintă și desenul de pe versoul bancnotei de 1000 yeni. Pentru unii reprezintă și inspirație pentru publicitate!

Prima întâlnire cu Fuji san a fost chiar emoționantă. Era începutul lui februarie și mergeam cu autocarul spre Nagano când în fața noastră pe autostradă a apărut în zare vârful muntelui sclipind mai ceva ca într-un basm din cauza zăpezii care avusese timp să se adune și razelor sorelui de care nu duc lipsă pe aici. De atunci l-am mai văzut de câteva ori însă parcă n-a fost la fel până weekendul trecut. 

Un lucru surprinzător și plăcut pentru mine în ceea ce privește Japonia este că poți sta pe plajă și admira în același timp vârfurile munților. Cel puțin în cazul lui Fuji san, lucrul ăsta e posibil. O călătorie pe marginea golfului Suruga oferă enorm de multe puncte din care Fuji poate fi admirat în toată splendoarea sa, ca să nu mai spun de peisajul minunat oferit de golful în sine cu maluri ba mai joase ba mai înalte, stâncoase uneori, în care se sparg într-una valurile.

Plimbarea a început din Shimizu, unde am mai fost, de unde am luat feribotul spre Toi. 

Am avut norocul să ajung și pe puntea feribotului de unde totul arăta diferit și se simțea diferit!

În zare se vedeau și vârfurile acoperite de zăpadă ale Alpilor de Sud sau Akaishi pe care îi admirasem mai de aproape la sfârșitul lui noiembrie.

Imaginea muntelui Fuji este însă incomparabilă!

 

Peisajul a fost superb în toate punctele în care am poposit așa că nu m-am putut opri din fotografiat până după apus... Sper să vă placă cele câteva poze postate. O să îmi fac cu siguranță ocazia să reiau călătoria în primăvară dar și să ajung la vară să privesc răsăritul de la 3776 m înălțime!