marți, 17 martie 2009

Politica...

N-am mai postat de aproape o săptămână practic, teoretic un text mai lung n-am scris de mult... Noroc cu pozele că n-am prea avut stare să articulez două fraze despre altceva decât sf-urile mele despre care nu vă povestesc că v-aș plictisi. Așa că mi-am zis să iau o pauză de la știință. Şi nu am nici poze multe ca de obicei şi nici n-o să fie despre Japonia ce vreau să vă zic azi.
M-au întrebat câteva persoane de ce nu scriu nimic pe blog despre politică dacă tot am fost oarecum implicată, de ce nu-mi dau și eu cu părerea despre ce se mai întâmplă în țară. Când am creat blogul n-am avut nici cea mai vagă idee despre ce o să scriu şi dacă o să îl fac public, l-am creat din curiozitate. Venirea în Japonia s-a potrivit de minune să-l folosesc pentru a comunica oarecum cu cei de acasă, pentru a le împărtăşi aspecte din viaţa de aici. Revenind la politică, deocamdată nu abordez acest subiect în primul rând pentru că nu are sens să vorbesc despre un subiect la care nu mă pricep suficient de mult. Una e să zici, de exemplu, că-ți place să mănânci eclere și cu totul altceva e să ştii le prepari... În plus toată lumea vorbește și-și dă cu părerea despre „subiecți” care... nu merită atenție. N-ar avea sens să fac și eu la fel, nu mai zic că îmi place să fiu puțin originală. Distanța există și ea, dar e oarecum irelevantă pentru că interesul pentru ce se întâmplă în politică în țară e cam același pe care îl aveam când eram acasă. Mai mult m-a interesat ce pot face eu ca să îi susțin, cu minusculele mele forțe, pe cei pe care ar avea un cuvânt de spus, pe cei care ar putea face ceva, nu pentru mine, pentru noi toți. În afară de cauza „nobilă” care poate părea puțin naivă, pot zice că politica mi-a adus mai multe decât mi-aș fi imaginat vreodată: mi-am recăpătat încrederea că într-o zi lucrurile s-ar putea să se schimbe în bine, pentru că am descoperit că există oameni care vor asta. Și cum sunt convinsă că orice mic efort e undeva „contabilizat” şi contează, o să susțin și în continuare orice persoană și activitate în care cred, atât cât îmi va sta în putere. Deocamdată singurul aspect legat de politică pe care vreau și despre care merită să vorbesc sunt prietenii pe care mi i-a adus politica, la care nu pot decât să mă gândesc cu drag și să le doresc multă putere, credință și curaj. Mi-e dor de voi și de momentele grozave petrecute împreună! Și ca să vă amintiți cu drag de câteva din ele, aveți aici un scurt remember.

Un comentariu:

  1. :* si mie imi este dor de tine, dar daca iti este bine acolo poti sa mai ramai inca nu plang dupa tine :))) Iar de scris poti sa scrii mai des, lasa modestia! Astept sa citesc chiar si Sf-uri, mai schimb si eu registru.

    te pupez

    RăspundețiȘtergere