Lucruri care fac Japonia diferită de România - partea întâi

Mai sunt câteva zile și se împlinesc șase luni de când am început o nouă viață, la aproape zece mii de kilometri de casă. Mulți încă spun că sunt puțin nebună pentru că am avut curajul acestei aventuri, într-o lume nu doar îndepărtată ci și foarte diferită față de restul lumii în ceea ce privește cultura și nu numai. În jumătatea de an care a trecut am avut ocazia să descopăr multe despre Japonia, oamenii și obiceiurile ei, însă nu le-am inventariat până acum și nici nu v-am împărtășit prea multe din ele. Așa că m-am decis să deschid un nou subiect. Mai complicat a fost să aleg titlul: lucruri despre Japonia care îmi plac? Lucruri care fac Japonia diferită de România? Motive care m-ar face să rămân aici? Muzukashii, cum zic japonezii! Complicat adică. Hai să fie „lucruri care fac Japonia diferită de România”, azi aspecte în ceea ce privește transportul. Și-ncep de jos, adică de la pietoni că deh, pietoni ne naștem, cel puțin majoritatea dintre noi!

-Ca și în țările europene mai aproapiate de meridianul Greenwich decât a noastră, în Japonia pietonii au prioritate atunci când se află în dreptul trecerii de pietoni. Conducătorii auto sunt foarte politicoși și te lasă să treci, nu ca la noi unde traversarea străzii e o adevărată aventură. Și nu vorbesc de cei care se aruncă în fața mașinilor pe trecere, că sunt o mulțime și de ăștia.

-Pietonii pot folosi trotuare în care, culmea culmilor, nu sunt gropi, canale descoperite sau alte obstacole de acest gen. În cazul în care se face vreo lucrare pe trotuar, în apropierea lui sau pe carosabil, aceasta e de cele mai multe ori exagerat de semnalizată, existând mereu măcar o persoană responsabilă cu dirijarea circulației astfel încât toată lumea să fie în siguranță.

-Și-ajungem la biciclete. Câți dintre voi ar avea curajul să meargă cu bicicleta în Iași? Eu una n-aș face imprudența asta! Aici extrem de multă lume folosește bicicleta în mod curent ca mijloc de transport. Și aici mă simt în siguranță (deși se mai întâmplă, rar ce-i drept să dau peste câte un șofer neatent) pentru că există regula: Bicicletele au prioritate! Și nu numai că există dar e și respectată. Încă ceva, nu există piste speciale ca în Olanda de exemplu, dar se circulă foarte bine și fără pentru că toți se poartă astfel încât să nu-i deranjeze pe cei din jur.

-Un aspect oarecum legat de transport e că șansa să-ți fie furată bicicleta aici e egală cu șansa să nu-ți fie furată în România...

-Transportul în comun, subiect tabu la noi... Aici: nu te congelezi în autobuz când e frig afară și nici nu leșini de cald când e vară, există confort (chiar mă gândeam că nu-mi lipsesc minunatele scaune de plastic din autobuzele din Iași!), autobuzul nu se oprește în stații în care ... nu e nimeni și nici nu coboară nimeni, ah și să nu uităm controlorii la vânătoare și biletele care rămân în compostor sau de la care te mânjești cu cerneală sau tuș. Să nu omitem îmbulzeala la urcare și mersul ca sardinele în cutiile de conserve numite autobuze și tramvaie. Cum fac japonezii? Așteaptă aliniați frumos (nu glumesc, o să vă fac și poze!) să urce în autobuz și la tren și metrou e aceeași poveste. Un automat aflat în autobuz le dă un tichet cu un cod de bare pe care scrie stația la care au urcat sau își pot scana cardul dacă au, un ecran aflat în față afișeză cât ai de plătit în funcție de stația la care te-ai urcat, așa că atunci când cobori ori scanezi cardul și se retrage automat suma respectivă, ori pregătești banii și-i pui într-un dispozitiv ca o pușculiță care scanează biletul și afișează pe un ecran și câți bani ai pus. Mi se pare mult mai corect sistemul decât cel de la noi, unde cred că ar fi și complicat de implementat și mai complicat de controlat...

-Și-ajungem la conducătorii auto. În afara faptului că există atâtea gropi cât drumuri bune în Iași, că majoritatea șoferilor sunt temperați în trafic și-așteaptă frumos să le vină rândul, ca să nu mai zic că nu vezi nebuni care să se bage în manevre aiurea ca la noi, cea mai tare chestie pe care am aflat-o se referă la condițiile pe care cineva trebuie să le îndeplinească pentru a putea să-și cumpăre automobil în Japonia. Respectivul trebuie să aibă două lucruri esențiale: permis de conduce și, atenție, LOC DE PARCARE! Ha ha ha! Mă întreb dacă ar fi la noi așa o regulă câte mașini s-ar mai vinde... dar și cei care ar vrea să-și cumpere n-ar avea viață ușoară. Poate în felul ăsta nici autoritățile locale care ar fi oarecum forțate să găsească soluții. Culmea e că e plin de mașini aici pentru că sunt şi mai ieftine, deci asta înseamnă că și locuri de parcare sunt suficiente, cu toate că dacă e să ducă lipsă de ceva japonezilor le lipsește spațiul... Aici nu-și parcheză nimeni mașina pe carosabil lângă/pe bordură, nici pe trotuar, dar las povestea asta pe altă dată pentru că trebuie și „exemplificată”, la fel ca și cea despre cum se poate turna asflat la milimetru.

Cam atât deocamdată, rămân datoare și la celelalte mijloace de transport!