Doua stanci si-un val – cum profita japonezii de fiecare pietricica pentru a face turism

Chiar si cu mai putin, japonezii sunt in stare sa faca un punct de atractie turistica. Plimbarea de saptamana trecuta mi-a reconfirmat acest lucru.

Ca de obicei, am profitat de deplasarea la o conferinta care a avut loc la Universitatea Tokai. Uitandu-ma pe google maps cam cat de departe e hotelul de ocean, criteriul numarul unu cand vine vorba de locatii de vizitat, am dat peste o insulita care parea interesanta. Tot google m-a ajutat sa aflu daca (ce intrebare retorica !) se poate vizita ceva in zona. Evident ca da ! Asa ca dupa partea stiintifica si-o poza cu vestita masina solara despre care v-am povestit mai demult, am pornit spre Enoshima.

View Larger Map

Stiam doar cum sa ajung, nu aveam insa nici un fel de informatie exacta despre atractiile turistice din zona. Aici oricum nu este nici o problema in privinta asta, in gara se gasesc mereu plinate si harti, in plus sunt o multime de puncte de informare turistica, mai ales unde se poate vedea ceva. Enoshima e o stanca-insulita a carei istorie are cel putin 20000 de ani, cu un diametru de patru kilometri zice wikipedia, mie mi s-a parut mai mica.

Doua poduri de aproape un kilometru, unul pentru pietoni si unul auto, fac legatura cu insula. Pentru ca imi place sa ma plimb am zis ca n-are rost sa iau autobuzul, mai ales ca vroiam sa simt mirosul oceanului prin toti porii. La « intrarea » pe insula am facut rapid rost de o harta, desi pana la urma am constatat ca mare nevoie nu aveam de ea pentru orientare, poate doar mai mult pentru a citi informatii despre locurile vizitate.

Plimbarea pe insula a inceput cu o straduta ingusta, pe care se insirau magazinase de suveniruri si tarabe pe care vanzatorii abia pregateau scoici si fructe de mare, gratare si bauturi. Drumul drept s-a terminat repede, urmand o serie de trepte, de fapt cu trepte a continuat tot traseul…

Primele trepte m-au adus in fata unei statui budiste la intrarea in Enjima shrine. In fata altarului era un fel de portal prin care credinciosii trebuiau sa treaca de trei ori pentru a fi paziti ei si familiile lor de accidente si alte evenimente neplacute. Evident, langa altar se gaseau , ca peste tot, tarabe de unde fiecare putea cumpara biletele care chipurile le ghiceau viitorul sau au menirea sa ii pazeasca de rele. Panouri pline de tablite cu dorinte strajuiau si ele intrarea.

Mai departe verdeata, flori, o micuta gradina japoneza. Si, evident, alte trepte. Cei care nu aveau chef sau nu puteau sa le urce singuri, aveau la dispozitie, contra cost, scari rulante. Indiferent de modalitatea de abordare a celor doar 60 m altitudine ai insulitei, drumul ducea la un mic parculet de unde, printre barele unui gard inalt, se vedeau valurile spargandu-se de stanci. Am remarcat sistemul de iluminat in zona, dotat cu panou solar si sistem eolian. Cativa soimi faceau rotocoale in aer deasupra locului. Am prins si eu in poza unul care se odihnea.

A urmat gradina botanica Samuel Cocking, in care se afla si un far ce ofera sansa de a admira privelistea din jur. Nu-l recomand celor cu rau de inaltime sau frica de cutremur. Deoarece afara batea un vant puternic, farul se legana din toate incheieturile. Afara in soare si frumos, chiar destul de cald pentru maneca scurta. Tot aici am dat si peste Miami Beach. N-am inteles care o fi legatura nici cu Miami nici cu Beach, insa m-a incantat privelistea si faptul ca, spre deosebire de far, nu era nici un geam care sa reflecte lumina si sa strice pozele. N-am avut norc de o zi extreme de senina, in zare era ceata asa ca nu am putut vedea muntele Fuji.

Alt rand de magazinase si restaurante din care incepea sa se simta mirosul de mancare avand in vedere ca se apropia ora pranzului. Si inca o serie de trepte pana la Ejima Okutsu shrine. Pe tavanul altarului este pictata o testoasa care, indiferent din ce unghi este privita, pare a se uita direct la cel care o priveste. La cativa pasi un alt altar intr-o pestera mica peste care troneaza statuia unui dragon.

Toate supersitiile de pe insula, superstitii destul de recente (dupa 1950) se invart in jurul unei legende despre un dragon cu cinci capete, Goto Ryu, care traia pe insula si-i teroriza pe locuitori cerand mereu sacrificii umane. La un moment dat s-a indragostit de o fata si a cerut-o in casatorie dar ea a refuzat. Asa ca el a ramas cu dragostea eterna pentru ea pazind insula. Pe baza acestei legende a fost instalat un clopot pe care tinerii si nu numai merg sa il traga pentru a-si promite si a avea parte de dragoste eterna. Locul e inconjurat de panouri pe care doritorii isi pot scrie numele sau pot lega de gardutul special plasat un lacat pe care isi scriu numele. Dragonul evident ca a murit, morala e clara : o fi dragostea eterna dar nici un dragon nu e, oricat de grozav s-ar crede… 

Cativa pasi doar, un canion si alta legenda: un alt indragostit s-a aruncat in canion si banuiesc ca nu pentru frumusete a ales locul ci pentru adancimea abisului… 

La capatul scarilor, un pod inconjura peretele de stanca pana la pesteri. Superb si extrem de relaxant zgomotul valurilor care se spargeau sub picioare in stanci. 

Si-am ajuns si la pesteri. La intrare am primit o lumanare de ma simteam ca Tom Sawyer ! Nimic extradordinar de vazut, putin mersul piticului prin tuneluri, asta ca sa compenseze zilele in care n-am fost la sala. Intre cele doua galerii alta portiune de promenada de care am profitat la maxim. Mi-a parut rau ca n-am putut ramane sa privesc apusul care trebuie sa fie superb. Cu greu m-am desprins de acest loc mirific.

Intr-un final, trecand pe langa tarabele cu mancare mi-am adus aminte ca pranzul a cam trecut de mult… Specialitatea zonei, evident, pestele si fructele de mare. Dupa niste caracatite frigarui, semicoapte ce-i drept, sau, mai bine spus aproape crude dar delicioase, am incercat si scoici pe gratar si sepie. 

Evident ca la intoarcere n-am ratat sansa unei plimbari pe plaja. Sky jet-uri, surferi, copii cautand minunate cochilii sau hranind soimii ce faceau rotocoale in aer. Am invatat si un cuvant nou, « tobi » insemana soim in japoneza. 

In urma a ramas stanca si valurile oceanului, eu am plecat cu amintirile despre acest loc simplu dar minunat.