vineri, 10 aprilie 2009

Postarea din pauza de cafea...

Mă întrebam ieri de ce mă simt atât de bine chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare de familie, prieteni, viața mea. Mă întrebam de ce pot să zâmbesc mai mult decât zâmbeam vreodată, şi cei care mă cunosc știu că rar eram tristă. E ciudat pentru că mă bucuram de aceleași stele seara pe cer, de surpizele făcute prietenilor, de petalele de cireș, de o zi cu soare, de o masă împărțită cu prietenii, de un experiment reușit, de un vals lent, de melodia ascultată a mia oară...
Mi-e dor de seminariile cu studenții, petrecerile cu prietenii, campaniile electorale, clătitele făcute de Mămica și sfaturile Mamei, bunica mea. Ar fi împlinit 84 de ani... Ea m-a învățat să fiu veselă, să pictez stelele de pe cer de care mă bucur, să gătesc mâncarea împărțită cu prietenii, să nu mă dau bătută când lucrurile nu merg ușor, să îi ajut pe cei din jur și câte altele... Sunt fericită pentru că pot să mă simt bine în pielea mea și asta îmi este de ajuns!

5 comentarii:

  1. Poti fi fericita...stii sa-ti faci o viata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar pentru că cineva nu mai e, nu înseamnă că nu au rămas valabile învăţămintele sale.
    E de ajuns să întâmpinăm ziua de azi cu un zâmbet, pentru a fi siguri că mâine totul va fi bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu degeaba se spune "home is where your heart is..."

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt curioasa care sunt preturile in japonia?As vrea sa aplic si eu cu sotul.Dar nu stiu daca ne vom descurca.Avem si un copil.Ce cuantum au bursele de studiu?In rest totul pare minunat din relatarile tale. Felicitari pentru fotografii. Sunt minunate.Sa fii fericita in continuare si sanatoasa. Cu multumiri.

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa iti raspund zilele astea mai pe larg la intrebarile legate de viata aici. Multumesc pentru urari! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere