

Ne-am continuat drumul și-am început să mă simt tot mai mult ca acasă pentru că începuse să ningă și eram înconjurați de munți. Similar peisajul cu cel spre Vatra Dornei. Serpentine, munți, ninsoare. Evident că există și diferențe... Nu v-am mai zis până acum cred: majoritatea străduțelor în Japonia sunt ... străduțe, adică înguste, așa că nu prea ai vizibilitate în intersecții. La fel și în serpentine, nu prea ai vizibilitate. Problema însă are o soluție foarte simplă: japonezii au oglinzi în astfel de zone cu vizibilitate redusă, așa că nu-și asumă riscuri inutile în astfel de situații. La noi cred că știu două sau trei peste tot pe unde am umblat. Aici sunt peste tot și sunt foarte utile. Bun, să trecem peste asta.
Hotelul în care ne-am cazat era specific japonez, adică am domit pe jos.
Ați văzut cam cum arată iarna aici, în Hamamatsu. Mult diferită față de cea de acasă, singura zăpadă fiind o fulguială trecătoare. Cică și ieri trebuia să ningă, conform prognozei, dar se pare că am ratat momentul. Oricum am avut parte zilele astea de zăpadă din plin, nu în Hamamatsu ci în Nagano unde am fost la schi. Dar să încep cu începutul.
Drumul până acolo a fost o experiență interesantă pentru mine: am văzut cum e cu autostrăzile japoneze, cu nenumăratele tunele, unele de câteva sute de metri, altele de cățiva kilometri, cu peisajul superb...Și-am văzut şi muntele Fuji. Prima reacție a fost „Oau!”, nici una din pozele pe care le văzusem vreodată cu Fuji-san nu s-a apropiat nici pe departe de realitate.
Acoperit de zăpadă, Fuji pare cea mai minunată pictură făcută de Dumnezeu deasupra norilor, strălucitor, parcă luat dintr-un basm. Am văzut mulți munți și în Japonia și nu numai, nimic însă nu se compară cu Fuji-san! Senzația e și mai ciudată când într-o parte vezi oceanul, în cealată vârful muntelui Fuji, ambele strălucind sub razele soarelui.
În rest doar munți de jur împrejur, câte un râu curgând printre stânci uriașe. Așa arăta și primul loc pe care l-am vizitat: stânci și apa curgând printre ele. Evident, locul era amenajat și am putut urca printre pietre câteva sute de metri până la o minunată cascadă de câteva zeci de metri. Superbă zona!
După ce am privit cascada și micul curcubeu format la baza ei, ne-am spălat ochii cu lucruri minunate făcute din roci vulcanice de la statui uriașe la bijuterii.
Specialitatea culinară a zonei e Hoto, un fel de mâncare care include noodles pe care i-am preparat singurila un restaurant special amenajat. Destul de interesantşi plăcut, deși am mai făcut tăiței de casă la viața mea!
To be continued!
După ce m-am distrat bine împărţind colegilor ciocolată, nu puteam rata o zi atât de frumoasă fără o "incursiune" pe plajă. Cam furios oceanul, ceea ce era oarecum normal după furtună... În rest totul aşa cum îmi place: plaja pustie, doar nisip şi apă. E o senzaţie mai mult decât relaxantă. Nu pot să vă aduc aici să vedeţi acest loc minunat dar pot să vă ofer câteva poze şi o mică înregistrare. Nimic super interesant, doar plaja şi oceanul, aşa cum îmi place!
Pentru cei care s-au plictisit de "aceleaşi" poze cu plaja, hai să pun şi altceva, păstrând evident, atmosfera romanică! Hai să lansez şi un concurs: cine ghiceşte ce-i în poză promit să-i gătesc cu proxima ocazie! Dacă îşi asumă riscul, binenţeles! Câştigătorul va fi desemnat, mai vedem noi cum!