Plimbări de vară I

S-a dus și Tsuiu (adică sezonul ploios). A trecut și taifunul și nu știu ce a avut cu grădinița mea de legume de mi-a ucis tomatele, culmea, fără să le fi rupt. Între timp a venit căldura, o căldură de saună care o să mă streseze până hăt la sfârșitul lui septembrie. Tsuiu s-a manifestat mai ales în weekend, de ce nu ca doar dacă toată săptămâna e frumos, e foarte logic să plouă în zilele libere. Așa că singura modalitate prin care am compensat au fost grătarele, făcute pe balcon binențeles. Cu peste șase metri pătrați parcă ce-mi pasă, cărbuni să fie! S-au perindat pe grătărel câte o vânătă sau un ardei și binențeles pui, porc, vită, dar și niște mititei pregătiți serios după rețetă, cu zeamă de oase fierte și tot tacâmul. Acu-i drept că am facut grătare și-n timpul săptamânii, motiv de făcut mujdei nu se găsește?! Pe alocuri a mers bine alături și-un harbuz murat care are ieșit minunat de bun în combinația de picanterii în care s-au murat.

Pentru unul din weekend-urile trecute însă mi-am zis că ajunge cu înnebunit vecinii, trebuie să ies din casă. Soarele de afară nu m-a motivat extraordinar de mult, însă mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut plan de plimbare. Vara în Japonia e o ocazie bună de privit focuri de artificii, cum spune George Moise într-o postare ce merita citită: "Vara, la japonezi li se dau artificii, să mai uite de necazuri." Cred ca în fiecare zi de weekend au fost în zonă spectacole de astea și diferite festivale. Într-una din sâmbete a avut loc un astfel de eveniment în Numazu, un oraș situat la două ore de mers cu personalul, ăla de circulă pe aici ca vai de mama lui cu o sută și-un pic de kilometri pe oră.

Făcut plan, cooptat colegi de suferință, pornit la drum. Numazu e un oraș port, cu o largă deschidere la ocean, adică aproximativ 10 km. Pe deasupra, e o locație de unde, dacă ai noroc, linia orizontului e conturată de muntele Fuji. N-am avut noi așa baftă însă s-au compensat lucrurile. Am fost întâmpinați de un frumos dans japonez de când am ieșit din gară. Îmbrăcate în yukate viu colorate, cu zâmbetul din dotare, niște doamne/domnișoare dansau de zor. Le-am imortalizat și ca să fie mai interesant pentru curioși am făcut și-un mic filmuleț. Mie mi-a plăcut dansul lor și chiar mă gândeam să învăț și eu așa ceva.

Am privit cât am privit showul și-am tuns-o spre zona portului. Existența comerțului cu pește m-a făcut să cred că e o idee minunată să poposim într-unul din restaurantele din apropierea pieței de pește pentru un prânz cu pește crud. Nu mănânc sashimi (pește crud adică) de o viață, doar de cel puțin două ori pe săptămână de câțiva ani în general cumpărat de la magazin și din când în când la restuarant, și la mai ieftine și mai scumpe. Tot peștele e proaspăt, adică nealterat, aici nu prea îți pui problema că mănânci mizerii la restaurant, însă se simte diferența și calitatea între o bucată scumpă și una foarte ieftină.

Și-așa ne oprirăm la un restaurant din cele câteva din apropierea pieții de pește, frumușel și îmbietor  și puțin cam aglomerat, semn că e ceva de capul lui dacă stau toți buluc să intre. N-am așteptat mult și pot zice că am avut parte de un prânz ”helși” (varianta japoneză a lui ”healthy” sau pe românește ”sănătos”), delicios, sățios și rezonabil ca preț. Și fotogenic pe deasupra având în vedere câte poze s-au făcut la masă!

Piața de pește m-a lăsat cu gura căscată: nu tu miros țipător de pește, nu tu pată pe jos, niște chiuvete curate de ziceai că-s noi nouțe, totul în ordine de parcă erai într-un muzeu. Fiind destul de târziu n-am prins agitația și forfota care îmi imaginez ca domnesc acolo dimineața devreme când pescarii aduc captura. Să vezi și să nu crezi... 

Sau să crezi... Dintr-o poză de pe perete văd că aceeași ordine domnește și când piața e plină, deh e Japonia, trebuia să mă aștept.

Zona portului e frumoasă, iar plaja din apropiere, cu toate ca nu e cea mai curată din câte știu ca există pe aici, e plăcută pentru o plimbare sau un somn, după dorințe și mai ales după prânz!

Continuăm cu artificiile după pauză!