sâmbătă, 18 august 2012

Plimbări de vară III

Din seria plimbărilor, azi una mai scurtă, locală aș putea zice. Ghici despre ce vă povestesc azi? Despre artificii iar, de data asta în Hamamatsu. Rămasă cu impresia minunată de la Numazu despre care am relatat în partea I-îi și a II-a, mi-am zis că poate repet experiența la o aruncătură de băț de casă distanță echivalentă cu cinci minute la dus și cinșpe la întors: lacul Sanaru. Cum să ratez așa eveniment, mai ales că în ultimii doi ani criza mondială și cutremurul au anulat focurile de artificii din oras? 

Despre lacul Sanaru cred ca v-am mai zis. Dacă nu, vă zic azi. E o zonă frumoasă. După japonezi cică e cel mai ”murdar” din Japonia, în sensul că, fiind apă stătătoare, e greu de curățat. Practic, e casa unui număr mare de vietăți, pești, crabi, țestoase și altele, deci nu vă imaginați că e poluat sau plin de pet-uri cum, datorită concepției românești despre murdărie, ați putea presupune. Dacă n-ar fi plin de gandaci XXXXL și alte zburătoare de-astea după care nu mă omor, ar fi și mai bine. 

Lacul Sanaru e un loc bun de admirat apusul, asta dacă din diferite motive nu ajungi la timp pe țărmul oceanului.






E și bun de picnic zona, dar (pentru mine cel puțin) nu la vremea asta, când există prea multe vietăți cu multe picioare în zonă, ci mai spre primăvară. 



Aproape în fiecare an, lacul e locul în care are loc focul de artificii din oraș. Logic că m-am dus și eu să văd, cum ziceam, având în minte evenimentul similar din Numazu. Am găsit un loc numai bun, departe de miriapodele mai mult sau mai puțin zburătoare. Aceeași poveste: familii cu cățelul, cu purcelul, cu masa de picnic sau doar o prelată, o gustare, o băutură și ochii mari căscați spre cer în așteptarea showului.



În așteptare am admirat lacul, apusul și mai ales norii. Nu știu de ce dar parcă aici sunt cei mai interesanți și frumoși nori pe care i-am văzut vreodată...









Focul de artificii a fost frumos, însă departe de cel din Numazu... Am rămas puțin dezamăgită. O să îmi mai fac ocazia să iau parte la evenimente similare în zonă. Oricum mă așteptam la mai mult. 





Cel mai fain a fost că imaginea artificiilor se reflecta în apa lacului. În rest... fuse și se duse fără prea mare show.

5 comentarii:

  1. Imi place teribil acest obicei al japonezilor de a admira cate ceva din natura! Apusul pe lac e frumos. In fond, din aceste bucurii marunte, pe care ti le faci singur, consta fericirea. Din pacate ajungem tarziu (daca ajungem!) la concluzia asta. Inainte, cand citeam in romanele scriitorilor japonezi ca eroul/eroina a luat trenul si sa dus sa admire ceva, undeva, nu prea intelegeam cam cum e asta. Acum stiu ce ii mana in lupta si pentru asta sunt recunoscatoare ca am putut vedea macar un crampei din Japonia (probabil unul dintre cele mai bune, as zice).

    Nici o problema, Ami, ai timp sa le citesti. Azi am postat penultimul si luni voi posta ultimul episod al povestii mele japoneze.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar, bun obicei. Sincer il aveam inainte sa vin aici... Acum imi fac ocazia cand se poate pentru momente de astea. In cel mai rau caz ma holbez la cer pentru ca mai tot timpul are o culoare superba si nori mai frumosi decat aici n-am vazut niciodata!!! Ce sa mai zic de apusuri... nici nu trebuie sa merg la malul marii sa vad unul superb, terenul de sport de la unviersitate e suficient! E o placere sa traiesc aici si din punctul asta de vedere!

    RăspundețiȘtergere
  3. E frumos apusul pe lac. In general, imi place aceasta inclinatie a lor de a merge sa admire cate ceva din natura. Inainte, cand citeam in romanele scriitorilor japonezi despre asa ceva, nu prea intelegeam...Acum insa, da.

    Nici o problema cu cititul blogului meu. Luni va aparea ultima postare despre Japonia (din cele 55).

    RăspundețiȘtergere
  4. După atâtea minunate povești și poze o să mă faci să vreau în Japonia. :D

    RăspundețiȘtergere