joi, 31 decembrie 2009

La multi ani!

Aproape zece mii de kilometri de casa, zile insorite si destul de caldute, narcise in floare... M-am intrebat de ce oare imi este greu sa simt sarbatorile de iarna? In Ajunul Craciunului mi-a revenit cheful de gatit, de mult prea mult timp pierdut.  Asa ca fara sa ma gandesc prea mult m-am pus pe treaba. 
Asteptand sa fiarba sarmalele mi s-a facut pofta de portocale. Aici e sezonul asa ca am la discretie. Rupand coaja si savurand cate o bucatica mi-am dat seama ca de fapt, lasand la o parte semnificatia religioasa, farmecul Craciunului e dat de retrairea unor senzatii, amintiri speciale, ca mirosul cojii de portocala de care in copilarie ma bucuram in preajma Craciunului, al cetinii de brad, al cozonacilor calzi si carnatilor afumati, focul din soba, bataia cu zapada, traite si impartite toate cu cei dragi. Nu le-am avut pe toate insa m-am adaptat cu succes din mers.

Singura de Craciun as fi improvizat ca anul trecut o petrecere cu colegii. N-a fost nevoie pentru ca am acceptat invitatia unor prieteni de a ne bucura impreuna de aceasta sarbatoare. Ce sa mai zic ca si Mos Craciun a fost anul asta extrem de darnic, de fapt au fost mai multi! Le multumesc tuturor din suflet!

Sarbatoarea a continuat cu prima si sper nu ultima petrecere adevarata, cu dans adica. Era sa fie ratata din start pentru ca nu aveam... muzica. Organizatoarea petrecerii n-a stiut toate datele tehnice asa ca dupa mai bine de jumatate de ora de la incepere, lumea manca si bea in mare liniste... Si cum eu de baute m-am saturat in asta constand cam toate petrecerile pe aici, am facut tot posibilul sa indrept situatia, gasind si utilitatea cd-urilor care doar imi ocupau loc in sertare, deh suntem in era mp3-player-elor. Evident ca toata lumea a fost bucuroasa sa poata dansa, mai complicat a fost pentru unii sa-si dea seama si ce danseaza. Pana la urma n-au contat pasii de jive pe ritm de cha-cha sau rumba pe vals, toti erau numai un zambet si-o voie buna. Sau era poate de la faptul ca petrecerea era drink free?! In stilul japonez cu care deja m-am obisnuit totul s-a terminat pe ceas, dar distractia a continuat pentru unii dintre noi intr-un restaurant karaoke. M-a surprins sa descopar ca japonezii chiar stiu sa petreaca, unii dintre ei mai ceva decat multi dintre romanii pe care ii cunosc.

Si-asa a trecut si Craciunul. Maine se schimba anul asa ca o sa sarbatoresc din nou, de doua ori pentru cel mai grozav an pe care l-am trait vreodata si pentru unul mai grozav ce va sa vina.

Petrecere frumoasa tuturor si va doresc un an surprinzator iar la sfarsitul lui sa simtiti ca ati avut un an extraordinar! La multi ani!

Un comentariu:

  1. Un An Nou fericit cu mult noroc si cu sanatate! Petrecere frumoasa de revelion! N.Cojocaru

    RăspundețiȘtergere