Am aflat de la un prieten de o fabula trimisa comentariu de catre un cititor al evz, la un articol pe care il puteti gasi aici. E extrem de inspirata si de actualitate, ce mai, e geniala si mi-a placut, asa ca o preiau.
Aveam odata, intr-o glastra
Dintr-un cristal sensibil, fin,
Pe un pervaz, la o fereastra,
Trei rosii trandafiri si-un crin.
Ce stranie alaturare,
Total opusa legii firii,
Asa o delicata floare,
Intr-un pocal cu trandafirii!?
I-a luat aseara bunicuta,
C-asa e dansa, grijulie,
Si le-a dat apa cu canuta,
Si un banut, asa... sa fie!
Afara-n stratul din gradina,
In frigul aspru si zbanghiu,
Se ridica, langa-o sulfina,
Un trandafir portocaliu.
Avea pe varf, cumva, lasate,
Un numar mare de petale
Dar si suvite adunate
Pe zonele occipitale.
Crestea cu spini si cu prestanta,
Asa cum trandafirii cresc,
Imprastiind in ambianta,
Un damf de rom marinaresc.
Din vaza chicotea buchetul,
Ca-n casa-i cald si este bine,
Si-afara,-ncetul cu incetul,
Te uita, iarna crunta vine...
Dar, vai, nenorocita faza:
Numai un pic batut-a vantul,
Ca geamul s-a izbit de vaza
Facand-o una cu pamantul.
Iar trandafirul din poiata,
Udat si adapat de ploi,
A inflorit a doua data,
Iar cei cu crinul... la gunoi!
Rezulta-nvataturi morale:
Cand pierd contactul cu pamantu',
Buchetele-artificiale
Le-mprastie pe data vantu’!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu