joi, 13 mai 2010

Templul Yusanji si ceaiul verde

V-am mai povestit de Hide, prietena mea japoneza, maestra in ceremonia ceaiului. E o japoneza cumva atipica, prin energia exuberanta de care da dovada, sociabilitatea si tineretea pe care o emana cu tot cu cei, nu spun cati, ani are!  Intr-una din zilele trecute, mi-a cerut ajutorul. N-aveam nici cea mai vaga idee despre ce era vorba dar am acceptat cu placere. 

Am aflat ca impreuna cu alti membrii ai asa zisei "clase" de initiere in ceremonia ceaiului, voi merge la un templu unde ii vom servi pe cei prezenti cu ceai verde. M-am cam mirat avand in vedere ca la capitolul asta inca sunt incepatoare, n-am nici rabdare si nici japoneza mea nu se ridica la nivelul "conversatiei" pe care trebuie s-o porti in timpul ceremoniei cu cei pe care ii servesti...

Dupa un drum de aproape jumatate de ora cu masina pe autostrada si apoi pe niste drumuri de tara, am ajuns intr-un loc linistit si racoaros. Intr-un colt erau plasate niste bancute iar o prelata in dungi albe si rosii ascundea ceea ce avea sa devina centrul de comanda al operatiunii "ceaiul verde". 


Dupa un timp am realizat importanta si semnificatia evenimentului la care particip. Locul in care ajunsesem este Tempul Yusanji. Aici in urma cu cateva sute de ani a fost construita o statuie in cinstea unui japonez care a adus ceaiul verde din China in Shizuoka pentru prima data. Eh, de atunci statuia se cam deteriorase, asa ca au trebuit sa o renoveze. Cum acest templu e destul de sarac, s-au gasit niste oameni care sa contribuie financiar la refacerea statuii, iar ziua prezentei noastre acolo era cea a reinaugurarii monumentului. 


Asa ca inainte de ceai a avut loc o interminabila ceremonie oficiala in care cei care au dat banii au tinut cate un discurs... Apoi calugarii de la templu au tinut un ritual. N-am prea inteles de ce se inchinau toti la statuie... Pana la urma cam asa facem si noi in celalalt capat al lumii: mai dam bani la o biserica sau manastire, mai facem un sfant... Oamenii sunt pana la urma tot oameni indiferent de rasa si meridianul pe care respira. 

Dupa ce-am admirat statuia zic eu putin disproportionata, ca cea a lui Bogdan I din orasul meu natal, doar ca japonezul asta n-avea cal, lumea a inceput sa se adune pe bancute pentru a savura un ceai verde. 

Hide pregatise (cumparase, logic) o multime de prajiturele, mai bine zis dulciuri japoneze: bucatele de aluat facut din orez cu umplutura de pasta de nu stiu ce seminte si invelite intr-o frunza care semana cu cea de vita de vie. N-as putea spune ca ma dau in vant dupa ele... sunt comestibile si nimic mai mult. Fiecare doritor de ceai trebuia servit intai cu o prajitura de-asta, dupa care primea castronelul cu ceai verde. A fost un fel de ceremonie a ceaiului simplificata, avand in vedere ca prepararea ceaiului trebuia realizata destul de repede. 

Spre surprinderea mea doi dintre calugarii de la templu vorbeau foarte bine limba engleza asa ca am avut cu cine schimba o vorba. Evident ca nu puteam pleca fara o incursiune in zona, mai ales ca tempul in sine era undeva mai sus pe deal. Alte scari care deja nu mai reprezinta nici un fel de provocare si chiar daca le-am urcat repede m-am si bucurat de peisaj. Asta pana a aparut un sarpe dintre frunze... Noroc ca nu eram atat deaproape de el incat sa se lase cu strigate! Si nici nu stiu cat si daca era periculos. 


Frumos templul, neatins atat de mult de lumea moderna ca altele.  Pagoda de exemplu este construita in anul 1100. Cum puteti vedea si in poza, apare mereu un caracter japonez si anume "me" め, aceasta deoarece specificul acestui templu sunt rugaciunile pentur recuperarea vederii, "me" insemnand ochi. Apa care curge in rauletul de aici se spune ca ar avea proprietati miraculoase in acest sens.


 Asa cum am spus si mai sus, chiar daca e vorba de o manastire sau un templu, de Romania sau Tara Soarelui rasare, de ortodoxism sau budism, oamenii cauta cam acelasi lucruri si sunt extrem de asemanatori si in acelasi timp atat de diferiti. Aici traditiile si respectul pentru ele nu e afectat atat de mult de modernism ca pe alte meridiane insa.
Voi merge neaparat sa vad si celelalte doua temple din zona si chiar sa revizitez Yusan-ji pentru ca m-am simtit foarte bine acolo.  

6 comentarii:

  1. La cum arata templul sigur insanatoseste ochii! :D Eu mi-am cumparat singura sakura mochi (cred ca despre acest mochi e vorba, frunza fiind frunza de cires...sarata sau mai poate fi vorba de tsubaki mochi, cu frunza de camelie). Mie mochi imi place tare mult datorita texturii, toate alimentele un pic chewy imi plac :)) Dar frunza de cires sarata...sa zicem ca mai bine ma uit la ea in copac decat sa o mananc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si nu numai ochii!
    Gusturile intr-adevar nu se discuta... eu sunt genul careia ii plac dulciurile clasice sa zic asa, europene, un croissant frantuzesc, un cremsnit, un ecler. Da, e vroba mai exact de kashiwa-mochi, doar ca n-am vrut sa stresez lumea cu denumiri dintr-astea. Ce sa fac, defect profesional! By the way, frunza nu se mananca din cate stiu eu. La cele de cires se mananca?

    RăspundețiȘtergere
  3. ce discutie gastronomica interesanta, pacat ca nu pricep nimic, dar imi inchipui ca e interesanta bucataria japoneza.
    sunt deacord cu iuliana dar na pentru un necunoscator cred ca sunt bune si treburile alea despre care vorbeati, ca nu stiu sa le scriu :))
    laly

    RăspundețiȘtergere
  4. bucataria japoneza este o arta... MOCI se cheama, adica asa se citeste si, cum zicea Misaki, sunt de mai multe feluri. Eu nu le prea vad intrand in capitolul dulciuri, dar ce sa zic, pana nu gusti n-ai de unde stii cum sunt! Asa ca promit sa iti aduc, numai daca promiti sa nu mi le dai de cap!:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Bartic Family18 mai 2010, 13:33

    Frumoase locuri, frumoase si fotografiile!

    Frunzele de cires cu care sunt invelite aceste dulciuri se mananca....au o aroma deosebita;).

    MMC

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos!
    Moci-le astea nu erau cu frunze de cires ci stejar. Daca m-apuc de mancat dulciuri sigur nu incep cu moci, cu atat mai putin nu ma tenteaza frunzele de cires decat daca-s facute din ciocolata! :))))))

    RăspundețiȘtergere