sâmbătă, 1 mai 2010

Cum am luat viza pentru State - e mai bine sa fi roman decat chinez

De cand am venit in Japonia am cam scris pe blog in fiecare saptamana. De o vreme insa n-am prea avut chef de nimic si sincer nici timp... Ca m-o fi ajuns mai tarziu socul cultural prevestit de psiholoaga uiversitatii ca ar avea loc dupa jumatate de an, ca n-am avut chef si nici inspiratie datorita ploii... habar n-am care a fost cauza exacta a absentei mele online insa iata-ma-s inapoi pe sarma! 

Asa cum se schimba si cei ramasi in tara care nu mai gasesc timp nici pentru un haiku, am observat ca ma schimb si eu (desi le raspund mereu celor care ma mai intreaba daca mai traiesc). Intr-un an si jumatate m-am nu m-a stresat nici munca, nici mersul cu autobuzul, nici iesitul din casa la o ora tarzie (devreme) in noapte, nici stirile de la ora cinci, nu de alta dar pe site-ul pe care urmaresc noutatile nu sunt doar titluri ce includ cuvinte ca sinucidere, crima, cadavru, viol si altele in acelasi ton. (www.newsiasi.ro) Si, indepartandu-ma iar de la subiectul despre care vreau sa va zic, constat ca pe masura ce trece timpul ma intreb tot mai mult „de ce m-as intoarce?”... la inceput am spus ca nu sunt genul care sa renunte asa usor la a dovedi ca daca vrei ceva se poate si in Romania. Intre timp, chiar daca inca nu am gasit nici un motiv suficient de bun pentru a reveni in locuri in care, vorba filmului, „vantul ma cunoaste”, am ajuns la concluzia ca viata e cam scurta pentru a ti-o pierde demonstrand altora ceva... In concluzie am inceput sa pretuiesc fiecare zi si sa nu ma stresez cand imi merge prost pentru doua saptamani pentru ca se poate intampla si asta, nu foarte des sper! Evident ca s-a terminat si cu zilele ploioase de care ma saturasem si cu temperaturile scazute (mai mici cu 60% fata de normalul perioadei confrom agentiei meteo japoneze) si-am constatat ca nu e asa rau sa fiu eu, adica ceea ce sunt (printre altele romanca:P), pe-aici prin Japonia. 
Pentru noptile petrecute cu placere dar uneori cu ochii-n gura prin universitate exista si parti cu mult mai placute, printre care si conferintele. Anul asta sunt si mai norocoasa, deocamdata o sa ma plimb o data prin Europa si-o data prin State, dar anul e inca lung... Exceptand, evident, vizitele locale, adica prin Japonia. 

Si cum pentru State am nevoie de viza, saptamana trecuta am pornit-o agale, vorba vine pentru ca am mers cu shinkansenul, spre Tokyo, impreuna cu o colega, chinezoaica. Pentru ca eram programate la prima ora trebuit sa iau primul autobuz spre gara. Instinctele formate in tara nu mi-au pierit toate... Asteptand autobuzul incepusem sa ma ingrijorez. Aici autobuzul vine la ore fixe. A doua deosebire fata de Romania este ca vine, adica n-ai surprize neplacute cand te astepti mai putin. Ingrojorarea ca as pierde trenul a trecut repede cand mi-am spus „sunt in Japonia totusi”. 
Indepartandu-ma iar de la subiect, trebuie sa mai spun o data cat de uimita si in acelasi timp trista raman la fiecare calatorie cu un tren de mare viteza, adica shinkansen. Cei aproximativ 70 de kilometri pana la prima statie, adica Shizuoka, sunt parcursi in mai putin de un sfert de ora... o ora si vreo cinci minute pana la Tokyo care e la vreo 200 si ceva de kilometri departare. 
Dar sa va zic mai departe despre cum se ia viza pentru SUA. Am ajuns la ambasada si ne-am trezit in fata, de fapt spatele unei cozi destul de impresionante. In jumatate de ora insa am ajuns la sacanatul gentilor si retinutul temporar al dispozitivelor electronice si alimentelor/bauturilor avute in posesie la momentul respectiv. Ah, plus parfumul din geanta... Chinezoaica mea a intarziat inca vreo douazeci de minute pana i-au rerere-investigat memory stickul din geanta... Eu aveam, din intamplare patru la mine dar nu m-a intrebat nimeni nimic. 
Mai departe depus dosarul si asteptat... Aici a fost ceva mai lunga asteptarea, insa nu plictisitoare. Asezata in fata ghiseelor de interviu intr-o sala de asteptare in care mai erau cel putin o suta de oameni, m-am distrat de raspunsurile unora veniti sa obtina viza. Unii merg la munca, altii cu studii, altii doar s-au apucat la pensie de invatat engleza si se duc sa exerseze engleza... Incepusem sa am emotii inainte de interviu. Mi-a venit randul la amprentat si-apoi, dupa vreun sfert de ora, la interviu. In fata mea un american mai inalt decat mine, care a raspuns cu un „konichi wa” la „good morning-ul” meu si-a inceput sa ma descoase... in japoneza. Eh, deja ma descurc cand ma intreaba cineva ce-i cu viata mea, asa ca i-am raspuns la cele doua intrebari dupa care am trecut la engleza. Pana ma chemase la ghiseu rasfoise teancul de documente pe care le adusesem: cv, inviatie, adeverinte, asa ca prima rafala de intrebari a fost legata de ocupatia mea si motivul plecarii. M-a mai intrebat si ce-o sa fac dupa ce termin. Mai greu a fost cand m-a intrebat ce mai face domnul Lazarescu. Informat omul, da’ daca dl Lazarescu n-a aparut in ultimul episod de la CSI, nu stiu ce mai face! Simpatic interviul la fel ca si verdictul: mi-a dat viza pentru State. Chinezoaica mea n-a fost la fel de norocoasa pentru ca nu a primit un raspuns clar. Avanad in vedere modul in care sunt priviti chinezii si efortul depus sa-si scrie cv-ul, cred si eu ca a parut putin dubioasa... 

Marti seara m-am intors de la ambasada, joi dimineata a venit plicul cu pasaportul meu si viza pentru State pe zece ani. Da, nu va mirati, aici lumea are incredere sa trimita acte prin posta! Asa ca la sfarsitul lui iunie o sa ma plimb pe Virginia Beach si prin Norfolk unde este conferinta. Dupa ce o sa traversez Pacificul si SUA, o sa plec in directie opusa spre Romania, unde (inca) nu-mi trebuie viza :))))!

4 comentarii:

  1. Si Ambasada SUA din Romania trimite pasapoartele cu posta rapida..

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ca se poate face asa ceva in siguranta si la noi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce fain!Viza pe 10 ani pentru America!Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mersi! Nu ma incanta viza cum ma incanta calatoria! Pana la urma poti avea viza si... sta acasa :))))

    RăspundețiȘtergere