De prin laborator

N-a fost chiar atat de rapida revenirea in blogosfera pe cat as fi vrut. Oricat imi promit sa iau o vacanta si oricat sper, vorba vine, ca o sa am mai mult timp liber, toate se duc pe apa sambetei intr-o secunda din diferite, de fapt din acelasi cauze… Termin ceva de facut si alte doua treburi (daca am noroc doar doua) apar la orizont. Cica ar fi trebuit sa ma fi invatat cu lucrurile astea pana acum.

Asadar am tot stat prin laborator si va promiteam mai hat o incursiune in partea stiintifica si uneori fantastica a vietii mele. O data cu promisiunea facuta anterior mi-am dat seama ca duc lipsa de poze care sa ilustreze aceasta latura a vietii mele. In trei ani de zile aici nu mi-a trecut prin cap sa imortalizez vreun moment… Nici inainte de astia trei ani. Dar daca am promis, am facut bine si-am tranformat camera foto intr-un accesoriu uzual. Nu ca n-ar fi fost suficient de grea poseta pana acum cu alte chestii “uzuale” si binenteles "indispensabile". Povestea continutului unei posete alta data. 

Revenind la stiinta, am tot purtat camera dupa mine, asa ca au iesit cateva poze, nu doar cu mine si unul din laboratoare ci si cu alte lucruri mai frumoase si interesante. Pentru ca, din fericire, mai am ochi din plin si pentru ce se intampla dincolo de peretii laboratorului. Chiar daca sunt ocupata imi pot face oleaca de timp pentru un apus, rasarit sau o alta priveliste pe care mi-o poate oferi privitul pe fereastra.

Nu stiu cat de interesant poate fi sa va descriu ce se intampla in laborator… Cateva degete ranite de la zecile de suruburi care au nevoie cateodata de o cheie, mai o vanataie de la un obiect lasat in drum de un coleg, ori e doar marti si merg toate pe dos pentru ca … scartz scartz, e marti. Sau ar putea fi. Acu ce sa zic, in ultima vreme chiar n-am de ce ma plange, au mers toate bine. De obicei, daca e sa nu mai functioneze ceva, sa se termine gazul in vreo butelie, sa trebuiasca shimbat uleiul la vreo pompa de vid sau alte de-astea, am o bafta mare sa mi se inample toate mie… Partea buna e ca a doua oara cand ma lovesc de acceasi problema deja stiu de unde s-o iau si oricum nu ma agit pentru ca astea sunt « riscurile meseriei », meserie, daca se poate numi asa, care-mi place la nebunie. Toate astea de la simpla surubareala pana la publicarea unui articol intr-un jurnal important imi plac si nu m-as lipsi de ele nicicand ! E ceva sapat adanc in gene si de care n-am cum scapa. Si stiu si de la cine am luat genele ! 

N-am idee in ce masura ar putea fi interesant ce fac eu prin laborator pentru un simplu om care deschide pagina mai mult sau mai putin din greseala…Dar o sa va zic cum e cu cercetarea. Grupurile sunt organizate in principiu in jurul unui profesor, care mai poate avea cativa profesori pe langa el dar cel mai important e ca are studenti. Ei sunt « negrii de pe plantatie » care fac munca de la zero pana la stadiul de articol publicat in revista ori prezentare in cadrul unei conferinte, in cazul meu studentii lucrand pe cele aproape douazeci de dispozitive de produs plasma pe care le avem in laborator. « Negrii » se organizeaza si ei pe mai multe nivele si lucreaza in grupulete ierarhice. De jos in sus ar veni cam asa : studenti de an terminal (adica anul patru) care isi pregatesc licenta, stundeti masteranzi, doctoranzii si, eventual, post-docii adica un fel de strutocamile, personaje si cu atributii de cercetare dar si de indrumare a celorlati mai mici in rang si chiar cu atributii didactice. E total gresit sa credeti ca functioneaza principiul romanesc « cel mai mic mege cu vaca »…  De obicei muncesc toti cot la cot indiferent de « rang » si nu au toti aceleasi lucruri de facut. De-asta se cheama grup, munca si atributiile se completeaza reciproc, fiecare avand si o oarecare autonomie. 

Exceptand partea sf, trebuie sa recunosc ca am avut parte de cele mai minunate clipe in laborator privind apusuri superbe. DIn pacate de foarte putine ori am avut camera foto la mine pentru a imortaliza momentul… O sa va ofer insa cateva cadre surprinse in ultimele doua saptamani de cand ma plimb cu aparatul dupa mine. Si promit ca n-o sa mai ratez atat de multe clipe de-astea de-acu incolo indiferent de locul in care ma aflu, pentru ca se poate si mai bine decat etajul sase al laboratorului !