Inca o bucatica de Japonia

Desi traiesc aici de mai bine de doi ani, pot spune ca nu stiu mare lucru despre Japonia si japonezi. Una e viata pe care o vezi zi de zi si in care interactiunile dintre oameni sunt relativ limitate, alta e cand treci dincolo de bariera impersonala a formalitatilor. Lasand la o parte individualitatea, ma intereseaza mai mult aspectele ale identitatii ca popor, incercand sa gust cand mi se ofera sau imi fac ocazia orice experienta care-mi poate oferi o parte neetalata cotidian, legata de traditii si modul in care sunt acestea percepute.

Chiar daca la inceput mi s-a parut putin plictisitor, acum trebuie sa recunosc ca imi place mult sa asist la cermonia ceaiului. V-am povestit cate ceva mai demult, intre timp cunostintele mele in domeniu s-au mai imbunatatit si cred ca intr-o viata de om se pot invata toate... Prietena mea Hide, maestra in ceremonia ceaiului, a inceput practica de pe la trei ani, pastrand binenteles traditia in familie. Adevaratul ritual nu e doar legat de modul de preparare al licorii de un verde rupt parca din rai, cu toate gesturile precise realizate intr-o anumita ordine si intr-un anumit ritm. Semnificatiile sunt mult mai profunde, fiecare obiect folosit avand o poveste si un rol in savurarea momentului: bucatica de natura adusa in camera de ceremonie sub forma unei flori sau plante de sezon, statueta simbol al anului care a trecut dupa calendarul chinezesc, zgomotul apei care fierbe, fundul vasului de ceai, lasat nesmaltuit pentru ca cel ce savureaza ceaiul sa simta lutul... si cate altele, toate permitand un moment de relaxare si contemplare, de ce nu recunostinta pentru lucrurile minunate pe care le ofera natura si de care, din nefericire, uitam de cele mai multe ori.

Fiind ultima ceremonie din acest an, dupa un ceai verde am facut o mica petrecere la un restaurant traditional japonez.

Experienta culturala japoneza a continuat inopinat in timpul saptamanii cand am fost invitata la o petrecere de sfarsit de an in campus. Cei veniti au avut ocazia sa se dea in spectacol cu diferite hobby-uri de la cantat, la numere de magie, demonstratii de arte martiale si altele, fiecare cu ce si cat s-a priceput.

Prin mai va povesteam despre mochitzuchi, asa zisele prajituri, facute din orez. Pana la petrecerea de care va zic habar n-aveam cum se prepara... Orezul este fiert si apoi pus intr-un fel de scafa de lemn, sapata intr-un butuc urias. Apoi cu un instrument asemanator cu un baros, dar din lemn, orezul e presat si-apoi batut pana se transforma intr-un aluat. Operatiunea necesita indemanare dai si multa atentie la partenerul de lucru! Neindicat a se practica atunci cand sunt niste polite de platit la mijloc ;)!

Dupa ce coca e gata, bucatele din ea pot fi servite in diferite moduri, cele de petrecere erau cu ridiche rasa si sos, cu seminte macinate si ultima varianta cu o fiertura de nu stiu ce boabe; ultimele doua variante erau dulci.