Trei continente, doua saptamani si-o groapa (I)

 Ma tot gandeam in ce ordine sa va povestesc ce-am mai facut in ultimele doua saptamani, insa avand in vedere diversitatea si rapiditatea cu care s-au petrecut toate mi-e greu sa ma decid. Hai sa incep cu finalul titlului ca asta e cea mai fresh parte.

Vrand nevrand, cei acusi aproape doi ani de viata in Japonia si-au pus puternic amprenta asupra mea, pentru ca aici ma simt ca intr-un glob de sticla, in siguranta, facand ceea ce-mi place si la munca si nu numai, bucurandu-ma de multe lucruri pe care in alta parte poate nici nu le-as fi visat. Aici ma simt acasa, un alt fel de acasa decat in locurile in care mi-am petrecut anii dinaintea venirii in tara soarelui rasare.

Cu ocazia plimbarilor din ultimele saptamani am constatat ca de exemplu nu mi-as dori sa traiesc in state, adica in SUA. Evident, o saptamana intr-un singur oras american, Norfolk, nu stiu cat e de relevant pentru o opinie obiectiva… Dar tot nu m-as duce decat in vizita acolo. O sa va zic mai multe despre americani in alta postare. Deocamdata ultimele impresii de pe la noi.

Iesirea din globul de sticla am facut-o prin Finlanda, unde zborul spre Bucuresti a intarziat si era sa pierd legatura spre Iasi. N-a fost greu sa imi dau seama ca nu mai sunt in Japonia dupa atitudinea personalului finlandez. La poarta de imbarcare spre Bucuresti, panoul pe care trebuia sa scrie ce cursa pleaca de-acolo si alte informatii era stins… Scumpa electricitatea in Finlanda. Informatiile verbale incomplete si date asa, intr-o doara, mai avea putin si ma injura tipa de-acolo, daca n-o fi facut-o in finlandeza… Si o engleza jalnica. Mai clar vorbesc chinezii mei pe-aici.

Evident ca in tara trebuia sa ma simt ca acasa din prima. Dupa ce am ajuns intr-un final la Bucuresti, am fugit spre terminalul de plecari interne pentru a prinde zborul spre Iasi. Surpriza insa : tichetul de imbarcare nu se ia de la plecari interne ci internationale, adica din capatul celalalt de aeroport. Logic, nu ? Eh si cum nu mai fusesem la sala de vreo saptamana trebuia sa imi iau portia de alergat pana in cealalta cladire, unde mi-am luat si lectia de limba romana . La intrebarea « de unde vin » am raspuns « de la Helsinki ». Mi s-a atras atentia ca nu se spune asa, « ca nu vin de la un el » ??!! N-am mai insistat in legatura cu varianta corecta, intrucat n-aveam nici un chef sa ma cert cu madama de la ghiseu, care a si tinut sa-mi atraga atentia ce favor mi-a facut pentru cele aproape doua kilograme in plus pe care le avea bagajul meu si pentru care nu m-a taxat…

Cireasa de pe tort a fost evident aterizarea la Iasi. Stiam insa de anul trecut la ce sa ma astept, suntem vai de fundul nostru, nici macar o bucata de pista calumea n-avem, ce sa mai zic de prima senzatie si mirosul care ne-a intampinat la intrare… In Iasi n-am vazut mare schimbare intr-un an, exceptand faptul ca parca a devenit o mare groapa. S-ar putea sa ma insel, stiu mai bine insa cei care circula prin Iasi toata ziua. Si daca la un moment dat erau inventariate gropile, acu s-ar putea face un concurs pentru cei care gasesc un metru liniar de asfalt bun… Inca o portie de senzatii tari mi-am luat mergand prin oras cu taxiul. La inceput mi-am zis ca e intamplare, apoi am constatat ca se cam intampla de fiecare data…

Poze din Iasi nu am, negasind motiv sa scot camera din geanta… Nu stiu cum vad cei de acasa lucrurile, insa pentru mine, dupa un an in care n-am fost acolo nu vad nici o schimbare in bine.

Totul s-a compensat din fericire cu momentele petrecute cu familia si cei cativa prieteni cu care am apucat sa ma intalnesc si carora le multumesc ca au gasit cateva minute pentru asta. Imi pare rau pentru ca timpul a fost mult prea putin si ar mai fi fost oameni pe care as fi vrut sa ii revad.

Printre lucrurile de care o sa imi amintesc aniversarea fratelui meu, relaxarea in hamac si pisicile alor mei.