vineri, 31 decembrie 2010

Dream hunting

Daca ar inventa cineva o bautura magica sau un aparat la care sa te conectezi si care sa-ti induca macar pentru scurt timp un anume vis, respectivul inventator ar deveni cel mai vestit si bogat de pe planeta. Vanam cu totii cate-un vis, mai mare sau mai mic, o amintire mai veche sau o provocare noua, un vis imposibil sau macar improbabil... In preajma sarbatorilor si a noului an insa micile obsesii, dorinte si vise o iau parca razna in mintea tuturor, in vartejuri, ca apa in apropierea unei cascade. Fie ca e vorba de momente ascunse in suflet despre sarbatori de mult trecute din vremea copilariei pe care am vrea sa le retraim, fie ca e vorba de un vis neatins inca... pentru ca intotdeauna capra vecinului e mai grasa si, pana la urma, toate par mai grozave in vitrina.
Exceptand cele doua categorii mai sus mentionate schimbarea anului vine cu asa zisele "New Year's resolutions" sau lista obiectivelor pe care ni le propunem sa le atingem pentru noul an. Intr-adevar, nu e asa tentanta ca primele noua pentru ca cele 365 de zile nu-s de-ajuns de cele mai multe ori. Grea povestea cu doritul si visatul, mai usor cu amintirile. Asa ca intre mirosul rascolitor de sarmale si coaja de portocala, ambele rascolitoare de amintiri, incape si o mica dorinta. Va doresc sa prindeti un vis mai mic sau unul mai mare, ori macar sa traiti si/sau retraiti momente placute alaturi de cei dragi!
La multi ani din departari, de-aici de unde anul se schimba cel mai repede!


vineri, 17 decembrie 2010

Inca o bucatica de Japonia

Desi traiesc aici de mai bine de doi ani, pot spune ca nu stiu mare lucru despre Japonia si japonezi. Una e viata pe care o vezi zi de zi si in care interactiunile dintre oameni sunt relativ limitate, alta e cand treci dincolo de bariera impersonala a formalitatilor. Lasand la o parte individualitatea, ma intereseaza mai mult aspectele ale identitatii ca popor, incercand sa gust cand mi se ofera sau imi fac ocazia orice experienta care-mi poate oferi o parte neetalata cotidian, legata de traditii si modul in care sunt acestea percepute.

Chiar daca la inceput mi s-a parut putin plictisitor, acum trebuie sa recunosc ca imi place mult sa asist la cermonia ceaiului. V-am povestit cate ceva mai demult, intre timp cunostintele mele in domeniu s-au mai imbunatatit si cred ca intr-o viata de om se pot invata toate... Prietena mea Hide, maestra in ceremonia ceaiului, a inceput practica de pe la trei ani, pastrand binenteles traditia in familie. Adevaratul ritual nu e doar legat de modul de preparare al licorii de un verde rupt parca din rai, cu toate gesturile precise realizate intr-o anumita ordine si intr-un anumit ritm. Semnificatiile sunt mult mai profunde, fiecare obiect folosit avand o poveste si un rol in savurarea momentului: bucatica de natura adusa in camera de ceremonie sub forma unei flori sau plante de sezon, statueta simbol al anului care a trecut dupa calendarul chinezesc, zgomotul apei care fierbe, fundul vasului de ceai, lasat nesmaltuit pentru ca cel ce savureaza ceaiul sa simta lutul... si cate altele, toate permitand un moment de relaxare si contemplare, de ce nu recunostinta pentru lucrurile minunate pe care le ofera natura si de care, din nefericire, uitam de cele mai multe ori.




Fiind ultima ceremonie din acest an, dupa un ceai verde am facut o mica petrecere la un restaurant traditional japonez.



Experienta culturala japoneza a continuat inopinat in timpul saptamanii cand am fost invitata la o petrecere de sfarsit de an in campus. Cei veniti au avut ocazia sa se dea in spectacol cu diferite hobby-uri de la cantat, la numere de magie, demonstratii de arte martiale si altele, fiecare cu ce si cat s-a priceput.

video

Prin mai va povesteam despre mochitzuchi, asa zisele prajituri, facute din orez. Pana la petrecerea de care va zic habar n-aveam cum se prepara... Orezul este fiert si apoi pus intr-un fel de scafa de lemn, sapata intr-un butuc urias. Apoi cu un instrument asemanator cu un baros, dar din lemn, orezul e presat si-apoi batut pana se transforma intr-un aluat. Operatiunea necesita indemanare dai si multa atentie la partenerul de lucru! Neindicat a se practica atunci cand sunt niste polite de platit la mijloc ;)!

video


video


Dupa ce coca e gata, bucatele din ea pot fi servite in diferite moduri, cele de petrecere erau cu ridiche rasa si sos, cu seminte macinate si ultima varianta cu o fiertura de nu stiu ce boabe; ultimele doua variante erau dulci.

duminică, 5 decembrie 2010

Cri cri cri, toamna gri...

Daca ar fi trait in Hamamatsu, lui Toparceanu nu-i mai iesea binecunoscuta rima. In loc sa fiu ingropata in nameti prin Iasi sau pe-acasa si sa dardai de frig, am parte de o minunata toamna, insorita in cea mai mare parte si placut colorata. N-am profitat asa cum trebuie de ea pana acum. Asa ca luni mi-am zis ca ar fi cazul sa mai scot nasul din laborator si-am explorat putin campusul. Chiar daca in fiecare an copacii sunt aceeasi, soarele e acelasi, aparatul foto e acelasi, culorile sunt mereu altele si placerea de a gusta o zi de toamna nu scade in intensitate.







De data asta aveam si camera la mine cand m-am reintalnit cu veverita din campus, iesita sa ia pranzul. Drumurile noastre s-au mai intersectat mai ales in diminetile in care eu tocmai plecam sau abia veneam la universitate, ori chiar in timpul zilei, veveritei nepasandu-i prea mult de studentii galagiosi. O puteti vedea in actiune aici.



Dupa cum vedeti fauna din campus e bogata si variata.


Azi am iesit din zona de confort cotidian, cu greu ce-i drept... Mi-a prins bine relaxarea in culorile calde ale naturii, care moare si reinvie in acelasi timp; un curcubeu de la verde la ruginiu sau caramiziu intr-un singur copac, petale de camelii peste frunzele uscate... Daca as putea lua cu mine ceva la plecare ar fi o bucatica de ocean, o ploaie de flori de cires si culorile toamnei.