Plimbări de vară II

Ca să nu mă lungesc extrem de mult într-o postare și având destule să vă zic, am tăiat povestea în două. Ziceam că am făcut o gașcă și-am fugit într-un weekend la Numazu, să admirăm zona, să mâncăm un pește proaspăt și, nu în ultimul rând, să ne holbăm la artificii. Nu că n-ar fi și pe aici, dar e o scuză bună. 

Înainte să continui însă, merită să vă mai arăt ceva interesant, un depozit de colectare/reciclare a ”fierului vechi”, ca să vedeți cum pot sta lucrurile în alte colțuri de lume. Pe mine m-a re-uimit ordinea și organizarea.

După pauza de pe plajă am luat-o la picior spre centrul orașului, locul unde urma să aibă loc evenimentul. Până acolo am mai poposit pe ici colea: un mic templu, un parculeț interesant, peste tot ai câte un coțișor de admirat.

În centrul orașului agitație cât încape. Tarabe cu toate nebuniile, de la vafe cu forma de Anpanman (vestit pe aici personaj de desene animate, la mare căutare în rândul copiilor și nu numai), până la pizza, cârnați, chiftele pe băț și de ce nu castraveți la gheață, câte și mai câte produse pentru puhoiul de oameni veniți la festival.

Și cum să participi la festival dacă n-ai costumația corespunzătoare? 

Revenind la artificii, trebuie să menționez că Numazul e unul din puținele locuri în Japonia, din câte se lăudau, în care focul de artificii se organizează aproape în buricul târgului. Am investigat din timp zona căutând cel mai bun loc sau aproape cel mai bun. Dacă nu știați, aici locurile ”în față” costă. Plătești frumos și ai zonă specială unde îți poți întinde prelata, scaunul, cortul, ce vrei tu, ți-aduci familionul și eventual gustări, și-aștepți să înceapă. 

Cei fără mare dare de mână își iau dotările și caută locuri pe stradă, prin parcările și clădirile din zonă. Am prins și noi un loc de ăsta la vreo 100 de metri de unul din cele două locuri de lansare. Strada s-a umplut de oameni. Mi-a plăcut organizarea: nimeni nu avea voie să blocheze căile de acces, erau niște paznici care se ocupau de asta, iar pompierii erau peste tot. 

Ce vedeți în poze e nimic față de ce a fost după vreo oră când s-a lăsat și întunericul și-a început showul... Strada a devenit neîncăpătoare. Am avut noroc cu locurile găsite, exact sub artificii.

Ați zice că ce așa mare brânză un foc de artificii... Așa ziceam și eu și zic în continuare. Am văzut și pe aici, și pe la noi, și prin Franța, mare filosofie nu-i și, vorba prietenilor mei (unii dintre ei sic!), ”toate-s la fel”. Ete că nu-i chiar așa și dacă nu mergeam la Numazu nu aflam asta. Să stai exact sub artificii e una din cele mai faine senzații. Asta dacă nu ești foarte fandosit și deranjat de fumăraia și cenușa care acompaniază spectacolul. Și eventual de căte un capac de artifică ce-ți cade în cap din când în când. Cu toate astea, părerea mea e că merită și-aș repeta oricând experiența! A fost superb, de vis, și-au și avut o organizare foarte bună. De vreo două ori ne-au păcălit că se termină showul și au revenit cu artificii și mai grozave. 

Pentru curioși am și două filmulețe (mai sunt două pe canalul de pe youtube). 

Mai multe povești despre artificii și-alte chestii la înălțime în postările viitoare!