Lasand la o parte mai mult sau mai putin existenta criza economica, politica, aliantele, scandalurile si senzatiile, romii plecati sa ne faca imagine in Europa si pipitele de pe ecranul TV ramanem cu ce? Bun, daca abordarea asta nu va place recurg la alta: pe motiv de prosperitate crescuta, satisfactie abundenta si trai de viata ridicat, precum si alte calitati din acelasi registru regasite in minunata tara, cu ce ramanem peste ani?
Cine suntem noi? Suntem, de exemplu, Maria de la oras care, ajunsa sa-si depaseasca conditia nu-ti zice nici in ruptul capului ca e de la tara pentru ca acum e doamna la oras! Asa ca, atat ea cat si Vasile, Gheorghe sau care o mai fi, n-o sa-si puna nici in ruptul capului intr-o discutie (sau la profil pe facebook ca tot e la moda) ca-s dintr-un sat uitat de lume sau nu... Nici o sansa! Toti sunt oraseni de parca Romanica noastra ar fi o mare metropola, desi multe orase sunt afundate in mocirla si-arata mai rau decat multe sate...
De ce oare fugim atat de tare de origini si ne ascundem identitatea? Ce-o fi atat de rusinos sa ai predecesorii in mediul rural sau vreun orasel mai mic? Daca fac un inventar superficial cele mai vestite si grozave minti din secolele trecute au venit... de la tara. Merg si niste exemple, ca doar isi merita si renumele ca sa nu mai zic de toata admiratia: Eminescu, Creanga sunt nume deja clasice si de care cu siguranta stiati, dar mai sunt o multime ca Petru Poni, Stefan Luchian, Constantin Brancusi, Noica, Enescu, Caragiale, Aurel Vlaicu si cati altii... Si toate astea in timp ce alte popoare se mandresc cu arborele genealogic construit de la nu stiu cate secole incoace... de ce uitam atat de repede cine suntem si de unde am plecat si mai ales de ce ne e atat de rusine de asta?
Suntem foarte „deschisi” sa adaptam cultura altora in timp ce ne ignoram sau tratam cu indiferenta propriile radacini. De ce aceasta cultura de turma de a ne arunca in prapastia ignorantei preluand tot si pastrand mult prea putin din ce ne caracterizeaza, din ceea ce suntem? De ce ne simtim atat de bine si ne acceptam conditia unei picaturi de otet aruncata intr-o galeata de apa in loc sa fim ca o picatura de ulei plutind deasupra ei?Oare ce viitor avem ca popor? Sincer, raspunsul la aceasta intrebare se anunta a fi tema unei carti SF cu final nefericit...
