ブロッグ (ca să fiu în ton cu evenimentele ;) )

Fuji San

2011-12-06T10:19:00.001+02:00

Îmi aduc cu drag aminte de vremurile în care, din fericire, nu avem de ce sta prea mult în fața televizorului, însă așteptam cu sufletul la gură și priveam cu încântare primele seriale de desene animate apărute pe la noi. Dar cui nu-i placea de exemplu Sandy Bell? Cei care erau încâ la vârsta desenelor animate știu ce zic. Nu-mi amintesc foarte multe detalii însă mi s-a întipărit clar în minte o imagine care apărea după ce savuram fiecare episod: imaginea desenată a unui munte acoperit la vârf de zăpadă. Evident că atunci nici nu mi-ar fi trecut prin minte că aș putea vreodată să ajung și să locuiesc atât de aproape de vârful din poză: Fuji san.

Pentru curioși, e cel mai înalt vârf japonez (cam 3776 m), incontenstabil unul din simbolurile Japoniei, reprezintă și desenul de pe versoul bancnotei de 1000 yeni. Pentru unii reprezintă și inspirație pentru publicitate!

Prima întâlnire cu Fuji san a fost chiar emoționantă. Era începutul lui februarie și mergeam cu autocarul spre Nagano când în fața noastră pe autostradă a apărut în zare vârful muntelui sclipind mai ceva ca într-un basm din cauza zăpezii care avusese timp să se adune și razelor sorelui de care nu duc lipsă pe aici. De atunci l-am mai văzut de câteva ori însă parcă n-a fost la fel până weekendul trecut.

Un lucru surprinzător și plăcut pentru mine în ceea ce privește Japonia este că poți sta pe plajă și admira în același timp vârfurile munților. Cel puțin în cazul lui Fuji san, lucrul ăsta e posibil. O călătorie pe marginea golfului Suruga oferă enorm de multe puncte din care Fuji poate fi admirat în toată splendoarea sa, ca să nu mai spun de peisajul minunat oferit de golful în sine cu maluri ba mai joase ba mai înalte, stâncoase uneori, în care se sparg într-una valurile.

Plimbarea a început din Shimizu, unde am mai fost, de unde am luat feribotul spre Toi.

Am avut norocul să ajung și pe puntea feribotului de unde totul arăta diferit și se simțea diferit!

În zare se vedeau și vârfurile acoperite de zăpadă ale Alpilor de Sud sau Akaishi pe care îi admirasem mai de aproape la sfârșitul lui noiembrie.

Imaginea muntelui Fuji este însă incomparabilă!

Peisajul a fost superb în toate punctele în care am poposit așa că nu m-am putut opri din fotografiat până după apus... Sper să vă placă cele câteva poze postate. O să îmi fac cu siguranță ocazia să reiau călătoria în primăvară dar și să ajung la vară să privesc răsăritul de la 3776 m înălțime!

Omul sfințește locul

2011-11-28T04:52:00.001+02:00

Trăiesc în Japonia de mai bine de trei ani și, cu toate astea, încă mi se întâmplă să ma simt ca Tarzan ajuns din junglă în civilizație și învățat să manance cu lingura și furculița... Continui să descopăr lucruri care sunt de bun simț și nu ar trebui să fie ieșite din comun pentru secolul în care trăim dar pe care totuși în țară nu le avem. Nici măcar lucruri care țin de oameni și comportamentul lor nu prea avem cu ce ieși în față, cum ar fi ospitalitatea cu care noi ne laudăm iar pentru alții e pur și simplu un mod de viață.

Dar până să trag o concluzie să încep cu povestea. Zilele trecute am ajuns în estul Japoniei participând la o altă conferință. Am mai fost în zonă în urmă cu vreo doi ani și mi-a plăcut și atunci. Oricum am avut și acum locuri noi de văzut și-au mai rămas și pentru o a treia vizită. Vacanța a început în Kanazawa.

Cum toamna e aici în toi, prima oprire a fost în gradina Kenrokuen, una din primele trei cele mai frumoase din Japonia. E simplu să spun cum a fost: m-am simțit ca într-un basm! Superbe culorile! Trebuie să recunosc că toamnele japoneze sunt extraordinare.

Și cum orașul îl mai vizitasem, am căutat o nouă atracție. Destul de aproape se află al doilea cel mai înalt vârf din Japonia (dupa vestitul Fuji de 3776 m): Tateyama sau muntele Tate (3015 m). Am avut oarecum noroc de vreme, adică se oprise ploaia care dura deja de vreo săptămână în zonă, însă în munte nu se putea urca pe traseul Kurobe pentru că porțiuni din traseu erau închise. Așa că am ales o variantă ocolitoare: am trecut munții de cealaltă parte și am vazut doar ultima treime din rută.

Japonia a fost încă o dată surprinzătoare pentru mine în călatoria de aproape două ore prin munți. O dată pentru că trenul era un personal, de fapt un motor cum se zice pe la noi. Deși poate e un amanunt nesemnificativ, m-a uimit toaleta, cea mai curată pe care am vazut-o vreodată într-un loc public deși era o "amaraciune" de tren în creierii munților. Apoi m-a uimit faptul că japonezii nu fac rabat de tuneluri și poduri; cred că am străbatut cel puțin o sută de kilometrii de tuneluri zilele astea... Pe alocuri pentru că trecea pe marginea versanților calea ferată era acoperită și dedesubt stabilizată astfel încât eventualele ploi, căderi de pietre sau alunecări să nu afecteze cu nimic circulația. Alături era construită în mod similar șoseaua. Și eram undeva între munți aproape în pustietate...

După cum puteți vedea și în ultima poză, șoseaua nu afectează extrem de mult peisajul și-n plus nu cred ca au nevoie nici de deszăpezire și nici sa o refacă după fiecare ploaie și iarnă... Nimic nu e lăsat la voia întâmplării.

Cum o bucățică din drum a fost parcursă cu autobuzul, am avut ocazia să fac un filmuleț, mult mai elocvent decât pozele.

Punctul de atracție vizat după drumul cu trenul printr-un peisaj minunat de toamnă a fost un baraj și lacul de acumulare aferent. Situat în munți, singura cale de acces e cea folosită după război pentru construcția barajului. Nu există drum public până acolo însă japonezii au găsit modul în care pot profita de acest loc minunat și a-l face punct turistic. Singura modalitate de a ajunge pe baraj este un troleibuz, unicul din Japonia din câte am înțeles. Nu m-am mai mirat faptul că troleul era încălzit și extrem de curat și nici amabilitatea personalului, însă nu m-am asteptat ca drumul fie străbătut într-un sfert de oră exclusiv sub pământ. Tunelul care duce la baraj are o lungime de 6.1 km și o singură bandă de mers. Pentru că troleibuzele circulă în ambele direcții, există un refugiu unde se așteaptă la trecerea într-un sens timp de maxim un minut. Și programul e astfel făcut încât nu există absolut niciun fel de întârziere.

A meritat din plin călătoria prin munți. Barajul și zona sunt superbe cred în orice anotimp. Eu m-am bucurat de prima și foarte probabil ultima ninsoare anul ăsta. O să revin cu siguranță și într-un sezon mai călduros. Nu mai fac nicio comparație cu România unde din așa ceva nu scoate nimeni niciun leu și nici oamenii nu au ocazia să se bucure pe deplin de frumusețile minunatei noastre țări... Priviți doar imaginile.

E superbă zona și se profită la maxim de peisaj. De cealaltă parte a munților e orașul Toyama. Mare lucru n-are de oferit din punct de vedere turistic. Orașul are un castel dar are și un superb parc din care se văd în depărtare vârfurile acoperite de zăpadă ale munților.

Nu pot să ma abțin să nu zic că avem o țară extraordinar de frumoasă însă n-ar trebui doar să ne lăudăm cu asta ci alții să ne laude. Păcat că nu facem accesibil și nu profităm de tot ce ne-a dat natura. După câte am văzut în Japonia n-o să mai zic nimănui niciodată ce popor ospitalier suntem noi ca români pentru că aș minți.

Îmi doresc să învățăm și noi și de la japonezi și de la alții să ne facem viața mai frumoasă cu lucruri mici, simple și de bun simț pe care acum nu le avem. E clar că omul sfințește locul. Cine nu mă crede să ia primul avion spre Japonia!

La ziar

2011-11-02T06:39:00.003+02:00

Săptămâna trecută a apărut în ziarul prefecturii Shizuoka (din care face parte si orașul în care stau și evident și universitatea) un articol despre programul prin care am venit aici și despre mine ca fiind prima studentă care l-a terminat cu succes. Din păcate pentru cei de acasă articolul e în japoneză.

"Spa" japonez la tine acasa!

2011-10-21T11:23:00.001+03:00

Am primit zilele trecute un catalog de cumparaturi al unui site japonez, nissen, si m-am distrat cand am vazut coperta. O idee foarte simpatica zic eu si mai ales practica prin care cei n-au piscina incalzita se pot relaxa intr-un "spa" a carui amplasare poate fi schimbata si care mai si functioneaza pe lemne. Aveti exemplificarea "baii deluxe" in poza de mai jos, iar pentru curiosi linkul produsului este aici.

Sunt convinsa ca si prin alte parti exista deja variante neomologate si necomerciale ale "spa"-ului tip cazan de vrajitoare si care pana la urma poate avea si alte utilizari! :)) Daca si maimutelele din poza sunt invidioase, atunci sigur merita investitia!

Londra

2011-10-14T05:21:00.000+03:00

Stiti deja ca am fost acasa cateva, mai bine zis prea putine zile. Planul de acasa si cu cel de la agentia de voiaj nu s-au prea potrivit, in fine, asa cum fac de obicei, si de data asta mi-am complicat viata si cele douasprezece zile pe taramuri in care soarele ajunge putin mai tarziu. Destinatia clasica, Parisul, care e pentru mine a doua casa datorita rudelor si prietenilor buni pe care ii am acolo, a fost inlocuit cu Londra din considerente asemanatoare: m-am dus sa-mi vizitez fratiorul si, evident, Londra pe care n-am mai vazut-o pana acum. Toate astea insa cu parere de rau pentru gratarele unchiului meu, branzica mea favorita si vinul care o face si mai buna, dar mai ales cu parere de rau ca nu mi-am revazut finuta... In fine, mi-am luat surioara din dotare ca nici ei nu-i strica o vacanta si am plecat spre Londra a doua zi dupa prezentarea de doctorat.

Am plecat cu Wizz Air-ul de la Targu Mures si drumul a fost o experienta romaneasca, evident. Nimic surprinzator. La cat de pline pleaca si vin avioanele lor ma mir ca nu le merge bine. Cel mai bine cred ca le merge stewarzilor. Destul de draguti si amabili fac taxarea produselor pe care le vand de la un amarat de sandwich pana la un parfum scump in lire sau lei (cu cursul lirei binenteles) in loc de euro asa cum scrie in catalog, adica le iese si lor un "mic" bacsis la fiecare drum. Ca nu da nimeni nicio chitanta chiar nu mai conteaza... E low cost, hartia e scumpa la fel si masinariile care scot chitante, nu?

Trecand peste acest fapt care nu m-a deranjat pentru ca ce am luat am platit in euro spre surpinderea lor (ce buni is maruntii rataciti prin portofel!) am ajuns cu bine la Londra. Transferul cu autobuzul spre oras a avut loc cu oaresce peripetii. Sa dai cu tunul si nu gasesti birou de informatii in aeroport. Cu amabilitatea a doi soferi de prin statie am aflat intr-un final ce aveam nevoie. Ce bine e sa fi intr-o tara in care se vorbeste o limba pe care o cunosti!

Experienta londoneza a fost frumoasa. N-am de ce ma plange decat cam asa cum constatasem cand am ajuns, la capitolul informatii oferite publicului stau tare prost. Cum hotelul in care am stat era pe langa Hyde Park, am cautat de am innebunit statia buna de unde trebuia sa luam inapoi autobuzul spre aeroport, printre cele vreo 14 din zona.... Noroc ca am avut inspiratia sa fac asta inainte de dimineata cand trebuia sa plec.

Cu toate ca e un oras scump, ca orice capitala care se respecta, in Londra poti manca destul de ieftin si pe saturate. Un mic dejun cu autoservire e putin peste patru lire; pranzul cu unul sau doua feluri nu depaseste in majoritatea restaurantelor noua lire. In plus peste tot se gasesc mici supermarketuri cu preparate si semipreparate.

Plin de romani in Londra, pe strada auzeai mereu romana dar si multe alte limbi, mai putin engleza. Menajerele de la hotel erau tot romance. Am avut noroc de hotel deoarece am gasit o oferta intr-o zona centrala la un pret nu foarte strigator la cer, asta pentru mine care sunt obisnuita cu preturile din Japonia. Camera era tip garsoniera cu bucatarie dotata cu de toate, tv si internet cu acces gratis (lucru nu foarte des intalnit la alte hoteluri de acelasi rang) . Am stat la Grand Plaza Serviced Apartments.

Pentru ca sunt innebunita dupa plimbari cu vaporase, feriboruri si altele din aceeasi categorie, primul lucru facut a fost o croaziera pe Tamisa pana la Greenwich si inapoi. Dupa mine mai faceam de vreo 10 ori plimbarea asta pentru ca a fost tare placuta.

In afara de asta mi-a placut piata din Camden Town, locul unde orice idee si stil de viata cat de nebunatic ar fi isi gaseste locul si nu e privit ca excentric: goth, tatuaje, punk si cate altele, insotite de tarabe cu antichitati autohtone sau produse din toata lumea si pentru toate gusturile. Nu am vazut nicaieri un loc mai multietnic (de la chinezi la italieni sau invers), multicultural si multicolor din toate punctele de vedere.

Ca tot vorbeam de excentrici sa va mai zic un moment pe care l-am prins in Londra. Cum ne plimbam noi prin oras, in fata unui hotel erau cativa oameni adunati si ne-am oprit si noi. Presupuneam ca e vreo vedeta acolo insa habar n-aveam ce si cum. Dupa zece minute in care a fost distractiv sa comentam ce era in zona am aflat ca "vedeta" era Lady Gaga, moment in care m-a bufnit rasul. Intr-un oras ca Londra ma asteptam sa aiba mai mult de 20 de fani... tot se lauda pe internet cu milioanele de fani. Unde or fi... cine stie. Pana in douazeci de copchii fara prea multe ocupatii, cu sarma-n nas si par mov (ma incadram perfect in peisaj! by the way) sau carora nu le puteai ghici (daca aveau) "dezorientarea" stateau cu un bax de bere in fata hotelului asteptand "diva"! Restul pana la cincezeci de oameni erau curiosi din care multi habar n-aveau ce asteapta, asa ca noi in primele zece minute. La un moment dat in "public" era si o calugarita. Am mai stat cateva minute pentru ca era deja distractiv sa vezi cum se opreste lumea ca la urs insa fara sa stie de ce, dar cum vedeta n-a aparut am plecat pentru ca aveam lucruri mai importante de facut. Eu in locul ei as fi iesit de rusine pe usa din spate...

In rest nimic extraordinar. Pe la Buckingham lumea era cam plictisita. Singura activitate ce se putea zari era vopsitul gardului.

Un lucru pe care il apreciez mult la britanici sunt parcurile uriase pe care nu le-au distrus si in care poti sta intins in voie pe iarba, poti face o activitate in aer liber, calari sau te poti distra pur si simplu urmarind activitatea miilor de veverite, gaste si alte animale strict protejate de lege.

Am vizitat si punctele de atractie mai clasice si asta pentru ca am avut si un mare noroc de o vreme necaracteristica Angliei in special si Londrei in particular: doua zile insorite si foarte calde, a treia mai innorata insa fara ploaie sau ceata.

Cea mai frumoasa zi a fost insa cea in care ne-am plimbat toti trei prin Londra. Imi doresc sa fim asa si peste ani si sa ne amintim cu placere de toate momentele frumoase si nostime, inclusiv cele din Londra!

"Vacanta" fulger

2011-10-11T18:52:00.003+03:00

Miroase deja a toamna in Hamamatsu, un miros dulce de flori mici galbene de Oshamantus. Miroase frumos, a amintiri de acu' trei ani cand am venit aici pentru prima data. In urma cu doua saptamani am lasat aici zilele toride si noptile racoroase si le-am regasit doar pe cele din urma dupa o scurta asa zis vacanta europeana. O bucatica din mine s-ar fi multumit si cu zilele si noptile reci...

Exceptand partea stiintifico fantastica de care nu scap niciodata si care a constat in sustinerea publica a tezei de doctorat varianta "made for Romania" si conferinta care a precedat-o, mi-am impartit putinul timp intre o scurta vizita la Londra cu scop dublu si cateva intalniri cu oameni care imi sunt dragi. Imi cer iertare de la cei pe care nu am apucat sa ii vad...

In ordine cronologica am fost mai intai la Sucevita impreuna cu vreo 40 de japonezi de pe aici. Desi a fost super locatia, atmosfera si compania, n-a prea fost vorba de relaxare si vacanta, mai ales pentru ca cele 24 de ore ale unei zile au parut mult prea putine pentru a mai ajunge si la capitolul odihna. Povesti despre Sucevita in alta postare sper, cand o sa fac rost si de pozele uitate acasa...

Dupa asta a urmat prezentarea de la Iasi unde au iesit toate foarte bine insa cu totul altfel decat ma asteptam. Asa ca "wish lista" a ramas cu multe casute nebifate... Le multumesc mult celor care au avut timp si au venit la prezentare! Postez si cateva poze.

De la prezentare am fugit la Londra impreuna cu surioara din dotare ca doar o studenta cu rezultatele ei merita o vacanta inainte de noul an universitar. A fost interesant si placut si frumos, insa din nou pe fuga. O sa incerc sa revin si la subiectul asta intr-o alta postare.

Ma intreb doar cat o sa mai continue goana asta si incotro duce. Parca timpul a luat-o din loc si mai si nu putem tine pasul.

Update Roke...

2011-09-21T10:09:00.001+03:00

Ziceam eu ca nu-i mare branza dar m-am inselat. Abia ce am terminat masa de pranz si ma pregateam sa ma intorc in laborator cand am constatat ca ce vazusem inainte de pranz fusese doar buzduganul zmeului din poveste... Nici n-am pornit camera ca am si prins un copac cazand in campus exact in fata unei intrari.

Cand am ajuns la etajul sase al cladirii era clar ca treaba e cat se poate de serioasa avand in vedere rafalele ce loveau geamul, nu mai zic de zgomotul facut de ele dar si de vant. Am stat relativ relaxata, asta pana am sarit in sus petnru ca incepuse sa sune alarma de incendiu si nu stiam de ce... S-a potolit si Roke intr-un final sau cel putin asa parea. Dupa cinci minute rafalele au inceput parca mai intense din directie opusa...

Daca n-ati experimentat vreodata un taifun, nu va sfatuiesc sa incercati. Oricum de data asta a fost mult mai bine decat cel de acu doi ani care a zguduit o noapte intreaga cladirea in care stateam... Zgomotele pe care le auziti in filmulete sunt cat se poate de reale.

Vizite agitate

2011-09-21T03:56:00.001+03:00

S-au cam agitat lucrurile in ultimele saptamani. Intai a trecut razant un taifunel care a mai racorit atmosfera, insa din pacate in alte zone a facut ravagii... Zilele trecute am auzit de un altul insa nu l-am bagat foarte mult in seama, prognoza fiind ca o ia si asta razant si nu ne deranjeaza extraordinar de tare. Azi dimineata insa am reverificat cum stau lucrurile, doar ca sa vad cand prind o "fereastra" sa ajung si eu la munca neplouata, la propriu evident, si-am constatat ca noul taifunel si-a schimbat drumul si s-a gandit sa treaca pe-aici. Are un nume frumos, Roke, si deocamdata se manifesta prin ploaie care cade mai mult orizontal din cauza rafalelor de vant, si cade mai mult precum curge apa la robinet. S-a mai si intunecat putin cerul, astfel ca la 9 jumate dimineata era lumina ca dupa apus. Ce-i drept n-am de ce sa ma plang: s-a mai racorit afara, curent si internet inca avem si sper din suflet sa nu pateasca nimeni ceva rau.

Intre timp asteptand sa masor niste probe prin laborator mi-am zis ca filmuletele fac mult mai mult decat poza cu prognoza, asa ca va arat cam ce poate Roke. Se poate si mai rau...

Schimbari

2011-09-13T05:53:00.000+03:00

De o bucata de vreme imi tot propun sa scriu mai des pe blog. Mi-am propus sa fac si alte lucruri imaginandu-mi ca se vor mai linisti lucrurile in vacanta, cel putin teoretica, ce tocmai a trecut. N-am eu bafta de liniste si nici de plictiseala. Normalitatea a devenit o goana asemenea viselor in care trebuie sa alergi si nu te asculta picioarele.

In afara treburilor cotidiene stiintifico-fantastice am mai avut parte de un "eveniment": a trebuit sa ma mut. N-a fost o problema gasitul unui nou apartament, pot zice ca am avut un mare noroc si ca sunt fericita de noul spatiu, mult mai mare, mai luminos si mai aproape de universitate. Singura variabila neplacuta in toata ecuatia asta a fost impachetatul - caratul - despachetatul si rearanjatul. Nu-mi place deloc sa fac asta si sper sa nu fie cazul sa reiau operatiunile curand. Inca nu e suta la suta gata despachetatul, dar a ajuns intr-un stadiu in care cu tot haosul stiu ce si de unde sa iau.

Si-asa m-am trezit intr-un apartament cu doua camere si o bucatarie uriasa, fara niciun fel de mobila sau amenajare. Am inceput incet sa rezolv problema si situatia e ameliorata insa datorita conferintei de peste o saptamana si un pic si sustinerii publice a tezei din Romania operatiunea "amenajarea" e in stand-by. In plus cateva comenzi pe care le-am facut pentru diferite lucruri prin casa or sa vina abia in octombrie. Deci inca nu v-arat poze cu inainte si dupa. Curiosii vor trebui sa mai astepte, desi cred ca cea mai nerabdatoare sunt chiar eu sa-mi pun la punct casa. Chiar si asa ma simt deja foarte bine, sincer ma cam saturasem sa traiesc intr-o singura camera. Nici traficul din intersectia pe care o aveam sub geamul de la ultima locuinta nu-mi lipseste desi nu ma deranjau nici motoarele turate nici luminile, doar praful. Acum aud si bicicletele care mai scartaie pe-afara, ori vreun pisic miorlanid pe sub geamuri. Si din cand in cand vecina de la doi care acopera orice zgomot ar mai exista prin cartier.

Mai este ceva ce astept cu mare entuziasm si anume sa-mi umplu de flori balconul de sase metri patrati! Pana sa se intample asta insa trebuie sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma ocup de pregatirile stiintifico-fantastice pentru conferinta si doctorat... Pentru cei interesati de ultima parte o sa revin cu amanunte in zilele ce urmeaza. Cei interesati de prima parte vor astepta pana pe la mijlocul lui octombrie.

Postarea de duminica...

2011-08-28T18:40:00.003+03:00

Ma gandeam cu tristete vobind cu o prietena zilele trecute ca ar cam trebui sa accept faptul ca s-ar putea sa imi fac viata in alte locuri decat in cele care, cel putin dupa stiinta mea, macar cinci generatii s-au petrecut in familie… Ma bucur nespus ca am avut ocazia sa aud povesti fel de fel de la strabunicul meu despre bunicul sau, despre viata de acu’ doua secole, despre vremuri in care timpul trecea altfel dar si oamenii erau altfel. Despre timpuri care parca s-au terminat abia ieri dar care par atat de departe…

Imi dau seama ca sunt norocoasa din multe puncte de vedere. Si pentru norocul pe care l-am avut sper, cand va fi cazul, sa-mi invat si copiii alte bucurii decat cele « populare » in ziua de azi , bucurii care imi sunt dragi si-or sa imi fie cate zile am : povestile bunicilor si strabunicilor, hoinaritul vara pe camp in cautarea de minunate flori, culesul de plante medicinale, pierdutul vremii in trifoi in cautarea unuia cu patru foi, trosnitul focului iarna in soba si mirosul de cozonaci, placerea de a bea un pahar de lapte proaspat muls sau de a face o plimbare cu sareta, ascunsul in lanul de porumb si gustul dulce al porumbului tanar, pierdutul cheii de la casa intr-un lan de mazare mult prea gustoasa, un somn intre baloti de fan si distractia statului pe malul unui parau amarat la pescuit de caras mare cat degetul mic de la mana… Si cate nu mai sunt, fara prea multa tehnologie, fara prea multa comoditate ci cu imaginatie cat cuprinde. Toate astea si multe altele m-au facut sa fiu ceea ce sunt si sa fiu fericita in pielea mea si cu familia minunata pe care o am, fara sa simt nevoia de a compara ce ceea ce posed material cu altii si fara sa invidiez pe absolut nimeni, pentru ca nu in asta rezida, pentru mine cel putin, nici realizarile si nici sensul vietii.

Ce bine e sa stii de unde vii si cine ti-au fost inaintasii, sa te bucuri de lucruri mici si simple si sa poti trai in locuri in care, vorba filmelor, « te cunoaste vantul »…

In poze este biserica din lemn din Putna, cea mai veche din Europa si una din cele mai dragi mie.

Multumesc!

2011-08-15T18:05:00.001+03:00

Am terminat, intr-un final, partea asta sf a vietii mele numita dublu doctorat. S-a dus greul si cele doua teze, si o data cu ele angajamentul meu ca o sa le finalizez. Si se pare ca sunt prima care a alocat energia si efortul sa le termine pe amandoua din cei pana acum déjà trei absolventi, masculi binenteles, care m-au precedat in acest program. Trei Doamne si toti trei s-au multumit cu un singur titlu, cel japonez. Pentru mine sincer nu conteaza mult ca o sa am doua, conteaza insa ca mi-am respectat obligatia nescrisa de a concepe doua teze diferinte, de a le sustine in fata a doua comisii diferite si de a obtine doua titluri de doctor. Sincer nu ma incanta titlurile, nici separat, nici impreuna, cat ma incanta faptul ca am putut sa ma tin de cuvant si sa-mi onorez nescrisa « obligatie » fata de cele doua universitati de a duce la bun sfarsit treaba pe ambele planuri.

Din punctul meu de vedere au mai ramas doar formalitatile. Prezentarea finala in tara, plus, sa nu neglijam, cele doua petreceri pe care nu numai ca le merit, dar si le astept cu cea mai mare placere alaturi de prieteni.

Cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca nici zece doctorate n-or sa ma schimbe, ca voi fi aceeasi bucovineanca, asa cum m-a crescut bunica mea, modesta si uneori prea sensibila si increzatoare in cei din jur, chiar si in cei care ma astept sa ma dezamageasca… Trecand peste asta, mi-as fi dorit din suflet sa-i pot arata mamei, asa cum ii ziceam bunicii mele, o ploaie de petale de cires japoneze, care stiu ca i-ar fi placut nespus… Promit sa ma bucur de toate primaverile mele aici in Japonia, de toate ploile de petale albe de cires, de toate florile minunate si de tot ce are mai bun sa-mi ofere tara soarelui rasare in urmatoarea perioada cat voi mai fi pe aici. Va multumesc din suflet tuturor care pe parcursul celor trei ani ati fost intr-un fel sau altul alaturi de mine !

De prin laborator

2011-08-07T12:38:00.002+03:00

N-a fost chiar atat de rapida revenirea in blogosfera pe cat as fi vrut. Oricat imi promit sa iau o vacanta si oricat sper, vorba vine, ca o sa am mai mult timp liber, toate se duc pe apa sambetei intr-o secunda din diferite, de fapt din acelasi cauze… Termin ceva de facut si alte doua treburi (daca am noroc doar doua) apar la orizont. Cica ar fi trebuit sa ma fi invatat cu lucrurile astea pana acum.

Asadar am tot stat prin laborator si va promiteam mai hat o incursiune in partea stiintifica si uneori fantastica a vietii mele. O data cu promisiunea facuta anterior mi-am dat seama ca duc lipsa de poze care sa ilustreze aceasta latura a vietii mele. In trei ani de zile aici nu mi-a trecut prin cap sa imortalizez vreun moment… Nici inainte de astia trei ani. Dar daca am promis, am facut bine si-am tranformat camera foto intr-un accesoriu uzual. Nu ca n-ar fi fost suficient de grea poseta pana acum cu alte chestii “uzuale” si binenteles "indispensabile". Povestea continutului unei posete alta data.

Revenind la stiinta, am tot purtat camera dupa mine, asa ca au iesit cateva poze, nu doar cu mine si unul din laboratoare ci si cu alte lucruri mai frumoase si interesante. Pentru ca, din fericire, mai am ochi din plin si pentru ce se intampla dincolo de peretii laboratorului. Chiar daca sunt ocupata imi pot face oleaca de timp pentru un apus, rasarit sau o alta priveliste pe care mi-o poate oferi privitul pe fereastra.

Nu stiu cat de interesant poate fi sa va descriu ce se intampla in laborator… Cateva degete ranite de la zecile de suruburi care au nevoie cateodata de o cheie, mai o vanataie de la un obiect lasat in drum de un coleg, ori e doar marti si merg toate pe dos pentru ca … scartz scartz, e marti. Sau ar putea fi. Acu ce sa zic, in ultima vreme chiar n-am de ce ma plange, au mers toate bine. De obicei, daca e sa nu mai functioneze ceva, sa se termine gazul in vreo butelie, sa trebuiasca shimbat uleiul la vreo pompa de vid sau alte de-astea, am o bafta mare sa mi se inample toate mie… Partea buna e ca a doua oara cand ma lovesc de acceasi problema deja stiu de unde s-o iau si oricum nu ma agit pentru ca astea sunt « riscurile meseriei », meserie, daca se poate numi asa, care-mi place la nebunie. Toate astea de la simpla surubareala pana la publicarea unui articol intr-un jurnal important imi plac si nu m-as lipsi de ele nicicand ! E ceva sapat adanc in gene si de care n-am cum scapa. Si stiu si de la cine am luat genele !

N-am idee in ce masura ar putea fi interesant ce fac eu prin laborator pentru un simplu om care deschide pagina mai mult sau mai putin din greseala…Dar o sa va zic cum e cu cercetarea. Grupurile sunt organizate in principiu in jurul unui profesor, care mai poate avea cativa profesori pe langa el dar cel mai important e ca are studenti. Ei sunt « negrii de pe plantatie » care fac munca de la zero pana la stadiul de articol publicat in revista ori prezentare in cadrul unei conferinte, in cazul meu studentii lucrand pe cele aproape douazeci de dispozitive de produs plasma pe care le avem in laborator. « Negrii » se organizeaza si ei pe mai multe nivele si lucreaza in grupulete ierarhice. De jos in sus ar veni cam asa : studenti de an terminal (adica anul patru) care isi pregatesc licenta, stundeti masteranzi, doctoranzii si, eventual, post-docii adica un fel de strutocamile, personaje si cu atributii de cercetare dar si de indrumare a celorlati mai mici in rang si chiar cu atributii didactice. E total gresit sa credeti ca functioneaza principiul romanesc « cel mai mic mege cu vaca »… De obicei muncesc toti cot la cot indiferent de « rang » si nu au toti aceleasi lucruri de facut. De-asta se cheama grup, munca si atributiile se completeaza reciproc, fiecare avand si o oarecare autonomie.

Exceptand partea sf, trebuie sa recunosc ca am avut parte de cele mai minunate clipe in laborator privind apusuri superbe. DIn pacate de foarte putine ori am avut camera foto la mine pentru a imortaliza momentul… O sa va ofer insa cateva cadre surprinse in ultimele doua saptamani de cand ma plimb cu aparatul dupa mine. Si promit ca n-o sa mai ratez atat de multe clipe de-astea de-acu incolo indiferent de locul in care ma aflu, pentru ca se poate si mai bine decat etajul sase al laboratorului !

Pauza de sf

2011-07-26T04:07:00.003+03:00

Am promis ca revin pe blog… am facut-o pentru scurt timp si lucrurile se vor schimba in curand in si mai bine, adica postari mai dese. Pauza se datoreaza celor doua teze de doctorat pe care trebuie sa le finalizez. Sunt doua si nu una pentru ca programul prin care am venit in Japonia se numeste « double degree program » . Adica eu, studenta la doctorat la UAIC, m-am bagat intr-un program comun al universitatii iesene si al celei de aici, japoneze adica, prin care eu, daca-mi vad de treaba si imi indeplinesc indatoririle, m-aleg cu doua doctorate : unul romanesc in stiintele naturii daca nu ma insel si unul japonez , « philosophy doctor » sau PhD. Ca nu stiu ce mare branza o sa fac cu ele e alta poveste.

Una din cerintele acordului dintre universitati e ca tezele (da, sunt 2 teze diferite) sa se deosebeasca intr-un procent de cel putin 30%. Tinand seama de experimentele facute deja in tara, plus cele de aici, plus minunatul titlu al tezei din tara care trebuie sa traga toata povestea pe un anume fagas, cele doua teze difera ceva mai mult, cam 70% (si asta ca date prezentate nu ca poveste…).

Una e gata, cea japoneza. Depusa, sustinuta. Mai raman doar formalitatile premergatoare primirii oficiale a diplomei care va avea loc undeva in septembrie. Ce-a de-a doua e oarecum gata… sau cel putin ar trebui sa o termin pana saptamana viitoare. Gata inseamna in varianta intermediara, a doua intermediara. De fiecare data cand o deschid as mai schimba ceva… Eh, oricum « greul » se va termina curand si o sa pot sa ma apuc de altele la fel, daca nu chiar mai stiintifico- fantastice.

Si daca tot vorbeam de teze, pe 14 iulie a avut loc sustinerea publica a tezei din Japonia.

Le multumesc inca o data celor care au asistat din Romania in videoconferinta cu Iasiul ! Cei care au ratat momentul si vor sa asiste la sustinerea finala a tezei din Romania, ii anunt sa se pregateasca pentru 29 septembrie. Sunt recunoscatoare tuturor celor care au fost intr-un fel sau altul alaturi de mine.

Multumirile atasate tezei japoneze le puteti citi in foto mai jos. Daca cineva doreste sa consulte intreaga teza, poate adresa o cerere la subsemnata sii mai vedem. Pe internet n-o incarc din varii motive. Cele pentru teza din Romania, live pe 29 septembrie.

Pe foarte curand !

Romania via Paris via Bejing

2011-07-01T18:19:00.001+03:00

Abia ce-am bagat de seama ca n-am zis nimic de incursiunea pe care am avut-o in Europa la sfarsitul lui aprilie inceputul lui mai... Shame on me! Oricum nimic n-a fost asa interesant. Exceptand partea cu "via Beijing". Hai sa intru putin in detalii daca tot am deschis subiectul.

La inceputul anului, pe motiv de plan stiintifico fantastic, mi-am rezevat bilet pentru aprilie-mai acasa. Intre timp planurile stiintifico fantastice s-au schimbat... pentru a nspea oara. Nu mi-a parut insa rau ca lipisiem necesitatea venirii de alte planuri. Primul a fost botezul scumpei mele finute, Leila, al doilea, in ordine cronologica, Pastele. Pentru ca de-aici inspre voi, cei din tara, biletele de avion sunt putin duble ca pret fata de varianta Europa-Japonia si retur, si cum inca nu dispuneam de finante prea bune in calitate de studenta (cu tot cu bursa redusa pe motiv de tsunami, asta dupa martie), am ales prin ianuarie cea mai ieftina varianta pe care agentiile japoneze la care am apelat au gasit-o. Asa ca am platit putin pe un zbor spre Paris prin Beijing. Nu doar pretul m-a tentat in varianta asta ci si Beijingul. Evident ca n-am avut voie sa ies din aeroport si sa vizitez zona, m-am multumit, pentru moment, sa vad capitala chineza din avion si mananc chinezarii la ele acasa. N-am fost deloc deazamagita de niciunul din aspecte.

Ne-zburand niciodata cu chinezii si avand doar experienta vietii alaturi de colegii din laborator, trebuie sa spun ca am avut ceva emotii sa ma aventurez pe varianta asta. Tot colegii m-au informat ca Air China, compania cu care urma sa calatoresc, e cea mai tare de la ei, moment in care am inceput sa ma mai relaxez. Ca si servicii recunosc ca au fost cu mult peste asteptari. Nicio companie europeana cu care am zburat (poate doar Finnair) se apropie putin de serviciile chinezilor. Chiar si Finnairul e departe per total privind. Exceptand amabilitatea excesiva a personalului, testata psihologic de indrazneala tinzand spre nesimtire a chinezilor (popor cu care bag de seama avem multe in comun), confortul din avion a fost super, de mancare nu mai zic. Stau si ma intreb de ce o fi mancarea la ei asa ieftina si-n restul lumii atat de scumpa? Cum oare cu jumatate de pret isi permite compania sa ofere 2 mese in plus fata de alte linii aeriene? Hmmm, intrebarile legate de natia asta is mai multe la numar.

Si-am aterizat in Beijing. Frumos, curat, organizat. Nu atat de imprastiat si construit aiurea ca CDG (Paris). Spre surprinderea mea doar cateva (vreo patru) restaurante: unul chinezesc, unul japonez, pizza hut, si inca unul nu retin ce era, am impresia gen american. Logic, am mers direct la cel chinezesc. Buna mancare, pentru cei carora le plac picanteriile. Buna buna. Sunt fan mancare chinezeasca desi nu intotdeauna ce e vandut drept mancare chinezeasca in alte parti ale lumii se apropie de autentic.

Doua feluri, fructe, orez si preferatul meu: ceai de iasomie. Autentic costa cam cat un sfert de pranz, mai mult decat o sticla de bere de exemplu, cea mai scumpa bautura care era in galantar.

In rest ce sa va zic de chinezi, m-au fotografiat si rasfotografiat la tranzit, mai ceva ca la o sedinta foto. Mi-au confiscat si unica bricheta din geanta pe care nu vroiam decat s-o aduc acasa colectionarei de sor-mea... In rest nimic interesant. Frumos aeroport, aerist. Acces la internet 15 minute gratis. In rest doar cu parola luata pe baza de pasaport de la un ghiseu... Mult prea complicat. Deh,comunisti, macar au o scuza. Oricum China, wait for me! I'll be coming back soon!

Nu doar mancarea m-a impresionat in China. Incepand cu subiectul asta era sa uit alte aspecte. Survoland Biejingul care e urias, am remarcat cateva lucruri: majoritatea cartierelor sunt organizate in patrate. E placut sa vezi ce fel de puzzle de-asta iti ofera din avion fiecare tara. Asta spune extrem de multe si despre ce e jos pe pamant. In China asta am vazut: patrate, pamant galben, organizare dar mult praf, gunoaie si multe multe acoperisuri albastre. Inca n-am lamurit misterul acoperisurilor. In rest e destul de clara organizarea. Cu tot cu puterea lor economica, in medie sunt saraci si vai de steaua lor. Nu mai vai decat noi. Ei au macar unde locui, chiar daca dupa nu stiu cati ani statul le ia casa, chiar daca e cumparata, au ce manca si e ieftin chiar daca sunt multi, au un sistem educational tare de tot, fiind multi competita e si mai acerba, au universitati in top 10, 100, 1000... au tren de mare viteza si tehnologie cum noi n-o sa avem decat poate, cu putin noroc, peste vreo 20 de ani. Ori 50.

Prin Paris nimic extraordinar, in afara de botezul dragei mele Leila. Am descoperit biserica ortodoxa romana din Paris, foarte frumoasa, nu ma asteptam, nu mai spun de parintele Iulian care m-a impresionat si ca preot si ca persoana, nu mai zic de slujba oficiata in trei limbi datorita celor prezenti de pe diferte meridiane de la Greenwich inspre est. Numai finuta n-a prea fost de acord, izbucnind in plans de fiecare data cand parintele ii aparea in campul vizual!

In rest relaxare cu rudele si prietenii, evident si cu Skipy, un grataaarrrrrrrr! (la care eu mimez in poza ca as participa nu doar cu mancatul), o degustare de lichioruri, Limoncelo si alte chestii, tarta de mere, branza favorita si-un vin rosu ca doar am fost in Franta, nu?! Si cate altele...

Dupa care a urmat un abces palatin si-o parte SF de la care n-am poze, din fericire. Oricum in poze nu s-ar fi auzit ce minunat vorbeam, de parca aveam, cum mi-a zis un coleg, bomboane in gura, ca sa nu zica galuste...

Sederea in tara a fost cam scurta, ca de obicei. Putina indopare cu bunatati specifice Pastelui si preferintelor mele, ca doar cate fete are mama? Doua:))) Numai ca una n-are parte asa des de delicatese culinare! Si pana sa ma dezmeticesc m-am trezit inapoi pe aeroport cu cele patru legaturi, cool nu?

Vai ce era sa omit din poveste... Cea mai stupida parte a fost plecarea de pe Otopeni spre Iasi. Dupa ce japonezii m-au obligat sa-mi pun crema, pasta de dinti si parfumul intr-o singura punguta transparenta, dupa sedinta foto din Beijing, cireasa nu putea veni decat de la romanasii nostrii. Si nu oriunde: la plecarea pe o cursa interna. Nu m-au dezbracat si descaltat nici japonezii, nici chinezii, nici frantujii. Ei da la romani venind spre Iasi n-am scapat! Jos cureaua, jos papucii, jos ceasul! Cu toate astea tot a bipait detectorul lor ceea ce m-a facut sa cred ca e zgomot standard indiferent de cine si cu ce trece. O fi detectat plombele? Who konws... Ideea e ca am stat mult mai mult la coada aici decat oriunde pe drum. Si erau de zece ori mai putini oameni care asteptau la coada. Ma intreb cu ce ajuta excesul asta de zel... Si incurcatul bagajelor pe banda ca doar eram in Romanica, nu?!

Trecand peste strictetea autoritatilor de pe Otopeni pentru zborurile interne, am reajuns in Biejing, unde m-am oprit fix la restaurantul chinezesc. Si-acum salivez dupa mancarea aia... O sedinta foto cu multe avioane aterizand si m-am si trezit inapoi acasa, in Japonia. Urmatorul plan de incursiune in vest e in constructie. Or sa vina si detaliile si picanteriile!

La multi ani!

2011-07-01T16:38:00.000+03:00

Mda, vad ca a trecut o luna de cand am zis ca revin. Si n-am prea revenit dupa cum usor se poate constata. Azi nu mai promit nimic, nu-mi place sa nu ma tin de promisiuni. E in pregatire partea cu munca. Astazi (la mine e acusi 2 iulie) am doar o urare pentru cei doi fini ai mei nascuti, ce coincidenta, in aceeasi zi, la vreo douazeci si ceva de ani diferenta.

Leila e cea mai "noua" finuta a mea, azi face un anisor si-mi pare extrem de rau ca nu sunt mai aproape de ea s-o tin in brate si sa-i dau macar un pupic... Chiar daca inca nu citesti (desi cum o sa inceapa sa-ti placa literele si-alte nebunii de-aste o sa te umplu de carti!) o sa-ti zica parintii tai ca nana iti transmite un la multi ani si deja face planuri cand si cum sa mai aterizeze prin Paris sa te vada!

La multi ani si pentru al doilea finut, Valentin, putin mai maricel, cu vreo douazeci si de ani, pe care nu l-am vazut de prea mult timp insa. O sa ma straduiesc sa indrept asta.

Pentru restul cititorilor care mai deschid pagina mea (inca) stati aproape pentru ca revin, de data asta pe bune! Si o poza cu mine si finuta la botez.

Back

2011-06-02T19:17:00.004+03:00

Pentru mai mult sau mai putin curiosii care se intrebau daca si pe unde mai traiesc, I’m back ! Cel putin teoretic.

Am tot scris in ultima vreme de mi s-au tocit buricele degetelor de la taste si invers. Mi s-a umplut creierul de stiinta si-am devenit si mai constienta de nestiinta… Incerc sa iau o mica pauza de la cele doua si sa scriu despre altceva. Habar n-am despre ce. In afara de curba de calibrare pe care trebuie sa o refac maine si cele doua rezumate pentru conferinta pe care trebuie sa le termin pentru poimaine vad ca nu mai e loc de mare lucru…

Am inceput sa ma detasez si de ploia sacaitoare de afara, si de paianjenii uriasi care au inceput sa apara ca ciupercile dupa ploaie (replica ce aici s-ar putea reformula in « ca paianjenii dupa ploaie »), s-a terminat si cu cutremurele, imi sunt indiferente si revolutiile starnite pe facebook desi la subiectul asta s-ar putea sa revin. N-am mai vazut niciun film, de vreo iesire intr-un loc nou nici atat…

Imi dau seama cat de montona a devenit viata mea, desi n-o simt deloc asa cu toate cate le am de facut si se intampla in jurul meu. Daca ma gandesc mai bine ar fi interesant sa va arat putin si din partea asta stiintifico - fantastica a existentei mele. Asadar in curand urmeaza incursiuna in « monotonia » din laborator. Pana ies din subiectul asta si gasesc altul! :P

Wake up!

2011-05-11T12:56:00.001+03:00

Nu prea am timp de blog in ultima vreme insa nu m-am putut abtine cand am zarit un titlu in ziar care a scos la iveala o (alta) situatie de rasul curcilor creata de autoritatile romane: "Ambasada Romaniei la Tokyo - teriorizata de radiatii. Sectia consulara romana este inchisa dupa ce personalul a lucrat in ture ca sa nu se iradieze ", scrie Gandul. Incerc sa gasesc ratiunea deciziei lor, daca o exista vreuna. Posibilitatile sunt la fel de ilimitate ca si mintea umana (dar si ca si gradina Domnului).

Sarind peste banala dezinformare ca motiv, e posibil sa-i fi prins cutremurul pe alt meridian decat Tara Soarelui Rasare unde, teoretic, trebuiau sa fie; erau oamenii pe undeva la plaja pe o insula insorita fara internet, telefon si tv asa ca n-au aflat de cutremur, tsunami si problemele aferente de la centrala nucleara. Asa s-ar explica intarzierea de aproape 2 luni cu care s-au trezit ca exista posibilitatea iradierii (dupa ce deja subiectul e de mult expirat).

Exista si posibilitatea sa fi fugit demult din Japonia dar acu abia au apucat sa dea de tipul de la IT care se ocupa de site-ul ambasadei. (unde a aparut anuntul: "Tokyo, 6 mai /Ambasada României/ - Din motive obiective, Secţia Consulară a Ambasadei României din Japonia este închisă până la o dată nedefinită. Reluarea activităţii secţiei va fi anunţată pe site-ul misiunii diplomatice.") Care or fi "motivele obiective"... astepta lumea vremea calda pentru a lua vacanta?

Alta dilema a venit tot din titlu: "personalul a lucrat in ture ca sa nu se iradieze". "Ture" Romania - Japonia? Venit cu avionul de dimineata si plecat cu cel de la pranz probabil. Intelegeam daca aveau biroul in aer liber dar altfel nu-mi explic cum au functionat "turele" astea si de ce acum dupa 2 luni de zile, cand orice posesor de calculator conectat la internet, cu un tv sau radio, nu mai zic de un consulat care are acces mai direct la informatii si poate tine legatura cu autoritatile de aici, cum ziceam, orice om poate afla in cateva minute ca pericolul cel mare e trecut de mult...

Saracii acei care au nevoie acum de sprijin consular. In afara de asta, pot sa ramana unde s-au retras ca mare banza n-au facut cu ocazia tragediei de acu' doua luni.

28 martie 2011

2011-03-29T11:45:00.001+03:00

Pentru ca am ramas fara porumbei mesageri in dotare si pentru ca nu toti cei dragi (plus curiosii ;)) sunt conectati la facebook, am lasat iar since fiction-ul si-o sa fac un scurt rezumat al zilelor trecute.

Le multumesc celor care sub o forma sau alta si-au dat seama/amintit de ziua mea, dar si celor care s-au facut ca ploua. Sincer nu am ramas decat placut surprinsa de cateva felicitari la care nu ma asteptam. Restul lumii a devenit extrem de previzibila, but who cares?! Am avut doua zile super datorita catorva prieteni buni, in capul listei (pe locurile 1-10:)) cine trebuie intelege topul:P) fiind Bianca. Draga mea iti multumesc din suflet pentru tot! M-ai pus insa in incurcatura: cum fac rost de Watanabe Ken la sfarsitul anului?! (pentru cine nu stie de Watanabe Ken, puteti citi ce-am scris aici) By the way, are careva o pila la el???!!

Multumesc celor de-acasa pentru mesaje, promit ca recuperam anul asta, cel putin o data si bine! Prietenilor de aici le-am multumit deja, pe blog n-are sens, tot nu stie niciunul romana. Anul asta am facut o mica selectie, n-au putut veni toti, deh sa incepi cu chef duminica seara si luni sa o iei de la capat cu cheful e cam complicat... Mai ales pentru cei fara antrenament! Nu ma mai lungesc la vorba, doar vreo doua poze!

Cireasa de pe tort de ziua mea a fost faptul ca au inceput sa infloreasca ciresii!!!!

Oficial imi este bine

2011-03-21T09:10:00.001+02:00

A trecut tsunamiul mediatic care, dupa mine, a facut mai multe ravagii decat un val de apa. Au trecut si momentele grele pentru "celula de criza" si s-a dovedit din pacate inca o data ce decizii total neinspirate si pripite pot lua autoritatile romane... Cei 300 de romani ajutati au fost 30, banii alocati insa tot au fost platiti = risipiti. Raman la parerea ca totul a fost facut doar ca sa fie facut, nu ca sa fie ajutati romani si asta cu efort minim din partea autoritatilor. Pacat pentru cei care chiar au nevoie de o mana de ajutor si n-au putut tine ritmul alert in care s-au luat/schimbat deciziile.

S-au dus pe apa sambetei si prezicerile... Sunt foarte dezamagita. Da' in caz ca totusi o sa vina apocalipsa, am hotarat sa ma bucur de viata cat incape, ceea ce-am si facut weekendul asta. Si weekendul asta. Dupa care a inceput saptamana foarte inspirant, cu o zi libera, pentru ca sarbatorim aparitia oficiala a primaverii. Deci oficial imi este bine, neoficial mi-e si mai bine, insa nu toate-s de pus pe blog, nu?!

Un sfat pentru dragii de-acasa si de pe alte meridiane care isi fac griji: inchideti televizoarele (sau treceti pe programe serioase de-al de Discovery, National Geographic, merge si-un Disney Channel, ori un film) asa faceti si putina economie de energie, nu mai luati ziare, iesiti mai bine la o plimbare (daca n-aveti vreun nor de cesiu sau iod pe-afara!) bucurati-va de ce aveti, nu va faceti griji pentru japonezi si nici pentru noi. Suntem in siguranta aici, mai in siguranta decat in orice alt colt de lume! Japonia o sa treaca si peste asta cu bine. Soarele inca straluceste si e primavara. Oficial.

2011-03-18T15:36:00.000+02:00

Toata admiratia e mult prea putin... respectul... ce poti sa le doresti oamenilor care, constienti fiind, si-au riscat viata sa aduca sub control situatia reactoarelor. Oricate lacrimi si oricate rugaciuni si lumanari nu sunt nici pe departe de ajuns. E mult peste puterile noastre sa le putem multumi acelor oameni.

Ce-mi doresti tu mie, dulce Romanie...

2011-03-18T07:54:00.001+02:00

Sa ma prapadesc azi de ras cand am auzit decizia autoritatilor romane in legatura cu marea avacuare a romanilor din Japonia. Dupa ce ca NIMENI nu stie cati romani sunt aici, desi nu-s un numar atat de mare incat sa nu poata fi numarati de angajatii ambasadei, reactia de azi e pur romaneasca si depaseste cel putin imaginatia mea! Dragilor sa ne tot intoarcem ca tara ne vrea si ne apara si-i pasa de noi exact cat imi pasa mie daca exista extraterestrii.

Dupa ce alte state europene au sarit in sprijinul conationalilor, probabil in urma agitatiei create mai ales in media, s-au hotarat si autoritatile noastre sa faca ceva: a aparut un anunt ca o aeronava va evacua doritorii de-aici. Pana aici, bravo lor. Continuarea insa, partea care a venit azi, e de rasul curcilor: statul roman asigura transportul doar pana in COREEA!!!??????!!!!! Breh autoritatilor, ca altfel nu meritati sa vi se vorbeasca, v-ati gandit mult inainte sa veniti cu asa o decizie? Mai bine NU FACEATI NIMIC decat sa ne serviti bataie de joc! Repet, nu vreau sa am intorc acasa acum pentru ca mai in siguranta ma simt aici, cu atat mai putin sa ma "evacuez" pe banii tarii, desi o excursie la Seul n-ar strica :))

First you should know that survival is not luck...

2011-03-17T17:39:00.001+02:00

Sunt un simplu om. In comparatie cu plantea sunt cantitate neglijabila. Nu pot si nici nu ma tenteaza ideea sa mut vreo stanca, barem un munte... Universul insa se joaca cu noi dupa bunul plac. Pamantul pe care stam si care ne da hrana; apa, fara de care n-am exista, din care suntem facuti, dar care ne si poate lua tot in cateva secunde. Nici nu ne bucuram de toate cum ar trebui, nici nu le pretuim cat ar trebui. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

Ce nu inteleg unii e ca impotriva naturii n-ai cum lupta. Te poti crede Superman, poti manca zilnic spanac sau iti poti cumpara un buncar, ori o calatorie pe alta planeta. Toate astea nu te-ajuta cu nimic sa opresti planurile casei noastre numita Pamant daca vrea sa ne agite putin. Cateodata putin mai mult.

Japonezii au inteles asta. Au inteles ca furnicutele sau albinele o duc bine doar in stup, organizati frumos, fiecare vazandu-si de treaba lui. Au inteles ca daca fiecare isi vede de treaba are si el de castigat dar si semenii si pe nimeni nu deranjeaza asta. Ca sa ii fie bine unui individ trebuie intai sa le fie bine tuturor. Ce fel de casa e aceea in care unele caramizi sunt de proasta calitate si nu-si fac treaba? Se mirau romanii pe facebook de faptul ca in trei zile a avansat reconstructia Japoniei privind o autostrada care a fost reparata si arata ca noua dupa ce fusese luata de tsunami. Ii inteleg perfect, pentru ca la noi pentru astuparea unor amarate de gropi trebuie de zece ori mai mult timp...

Revenind la natura cu care nu te putem pune si spera vreodata sa avem sorti de castig, am gasit in usa ieri o brosura cu instructiuni de prevenire a cutremurelor. Pentru curioziate o sa va enumar regulile simple ilustrate in ea. Cel mai important lucru e pastrarea calmului si cautarea unui loc in care sa nu fim loviti de diferite obiecte in cadere. Urmeaza sa ne asiguram ca avem o cale de iesire dupa cutremur (da, dupa! nu in timpul cutremurului) asa ca indicat ar fi deschiderea usii. Apoi, lucru care mi se pare logic, ar trebui sa inchidem toate sursele posibile de foc, aragaz, cuptor. Daca suntem afara, e de recomandat sa evitam strazile inguste. In orice caz dupa incetarea cutremurului daca a fost puternic e de dorit refugierea cu cat mai putine lucruri dupa noi intr-o zona de evacuare (peste tot acestea sunt deja stabilite si toata lumea stie care e cea mai aproape de zona in care locuieste).

Un sfat important e asigurarea ca vestile primite sunt corecte, brosurica indemnand cititorii sa nu creada ce aud din gura in gura, ci sa asculte radio sau tv, ori sa ceara informatii de la autoritati. Nu as vrea sa imi imaginez o situatie similara in Romania, avand in vedere absurditatile vehiculate in media... Trecand peste asta, ultimul sfat este cooperarea cu autoritatile pentru a-i ajuta pe altii raniti sau prinsi intre daramaturi, adica atitudinea despre care vorbeam mai devreme. Am aflat si unul din secretele elasticitatii si rezistentei constructiilor de aici: peretii au in interior o structura de fier-beton ca o retea cu patrate cu latura de maxim 80 cm.

Dar cel mai mult mi-a placut preambulul care explica multe lucruri legate de cele intamplate in ultimele zile intr-o singura fraza: "First you should know that survival is not luck"...

Tara lu' peste... completare

2011-03-17T08:27:00.000+02:00

Doua informatii care zic multe:

1.Germania si Ungaria se ocupa deja prin intermediul amabsadelor de "evacuarea" nemtilor, respectiv ungurilor din Japonia...

2. Ambasada Romaniei comunica prin intermediul unui preot cu romani (nu cu romanii!) de aici...

Nu vreau sa plec, nici daca mi-ar plati cineva biletul; nu de asta am adus in atentie aceste doua lucruri. Va las sa trageti singuri concluziile, eu m-am plictisit de nationalismul romanesc...

Japonia e sub ape...

2011-03-16T10:40:00.001+02:00

Mintile bolnave nu s-au oprit se pare la a scorni doar scenarii ci le prezinta ca realitate… Tocmai ce-am aflat de acasa ca jumatate din Japonia e sub ape! Breh, va uitati prea mult la filme americane! Treziti-va! La cati munti sunt pe aici trebuie sa creasca nivelul Pacificului cu vreo 4000 de metri! De ce oare oamenii sunt mai dispusi sa creada un lucru putin probabil insa de senzatie? Treceti putin si prin creierasul din dotare toate informatiile pe care vi le ofera media.

Armata interzice accesul pe cale terestra in nordul tarii vanatorilor de senzational si nu numai, ceea ce e foarte bine. Probleme sunt si inca nu sunt rezolvate insa lumea ar trebui mai mult sa ajute fie si printr-o rugaciune decat sa caute pe internet si la tv imagini cu oameni suferind, raniti, case distruse si vapoare ajunse la etajul doi al cladirilor… Media vrea doar sa vanda o paine, sa faca rating, asa ca se exagereaza din plin. N-am vazut pe nimeni sa starneasca de exemplu un val de protest ca nu se face nimic pentru consolidarea cladirilor in Romania de exemplu…

S-a turnat gaz pe paranoia si frica oamenilor, incat au inceput unii sa creada ca maine se rupe pamantul in doua si vine tsunami-ul si-n locurile in care nu e mare sau ocean. Si ma refer si la Romania de unde primesc mesaje de oameni mai speriati de cutremure decat mine. Din punctul de vedere al constructiilor din tara ii inteleg. Insa dragilor, daca nu ma agit eu aici unde se intalnesc trei placi tectonice si am avut 3 cutremure mari in patru zile, nu stiu de ce va agitati voi! Si daca maine suntem inghititi de o gaura neagra va ajuta cu ceva ca stiati cu o zi inainte? Vede-ti-va de viata, grijile n-aduc decat riduri! Ziceti mersi ca n-a fost la voi cutremur puternic, aprindeti o candela pentru cei de aici si traiti-va viata pentru ca e scurta oricum!

Tokai

2011-03-15T15:42:00.000+02:00

In urma cu cateva minute, mai exact vreo 5, a avut loc un nou cutremur, micut, de data asta insa pe-aici pe unde e asteptat Tokai. Intensitatea maxima a fost de 6+, aici s-a simtit de 3. Sper ca nu s-au starnit faliile din zona... Doamne pazeste!

Tara lu' peste...

2011-03-14T09:00:00.001+02:00

N-ati ghicit despre ce tara e vorba? E tara pe care o iubim dar de care ne batem joc, unii de altii si mai ales cei mari de cei mici. N-are insa rost sa discutam despre modurile in care nu suntem in stare sa fim, macar sa ne aratam putin nationalisti.

Dupa cum stiti din media, Romania si-a acordat sprijinul poporului japonez dupa dezastrul de zilele trecute. Ma intreb cum oare or fi romanii in stare sa ii ajute pe japonezi si cu ce in secunda in care nu sunt capabili sa se ajute pe ei, in secunda in care Ambasada Romaniei in Japonia stie cum sa ii gaseasca pe romani cand vine vorba de o festivitate insa n-a fost in stare sa trimita, la cei de a caror existenta stiu, un mail sa-i intrebe daca mai traiesc. Ca nu stiu nici cati romani sunt aici e deja un amanunt nesemnificativ... Poate n-o intra in competenta lor, dar daca vroiau sa faca ceva sau sa mimeze ca vor sa faca ceva, un mail era suficient. Vestile circula din gura in gura, pe forumuri, pe facebook si pe alte mijloace de-astea insa e haos...

Indiferenta si scuze penibile... si ma mai intreb o data cum e cu ajutorul etalat in media.

Viata merge inainte...

2011-03-13T17:23:00.004+02:00

NU dragilor, NU plec de aici cu primul avion! Multumesc mult pentru mesaje insa sincer m-am cam saturat de toate sfaturile pe care le primesc. Stiu ca sunt din bunavointa, insa ce-i prea mult... Pe diploma mea scrie fizica medicala, asta insemnand ca stiu despre ce e vorba cand vine vorba de efectele pe care le-ar putea avea emisiile nucleare. Multumesc pentru ingrijorare, dar, deocamdata, nu sunt motive pentru asa ceva. M-am saturat de modul in care televiziunea sperie lumea... Pacat ca nu se da premiu pentru asta, romanii l-ar lua pe cel mai mare. Asa ca ma rezum la a urmari informarile (da, informari, nu banda rulanta de scenarii oribile a televiziunilor romanesti!)

Situatia nu e roz, in mod cert, in nordul tarii. In zonele neafectate lumea insa, desi poate cu frica in san, isi continua viata, traieste, iubeste, merge la munca, rade, plange si se roaga... Japonia o sa isi revina, pentru ca oamenii sunt obisnuiti sa ia totul de la zero, sunt muncitori si se ajuta intre ei, considerand asta ceva normal.

Am fugit azi pentru cateva ore de tsunamiul mediatic si m-am bucurat de razele de soare care straluceste, cu tot dezastrul, si m-am incarcat cu energie pozitiva asa cum nu le-ar strica multora sa o faca...

Japonia si cutremurele

2011-03-12T15:58:00.001+02:00

Faptul ca toti asociaza Japonia cu cutremurele si invers e arhicunoscut. Sunt insa multe lucruri legate de acest subiect care nu sunt atat de evidente si nici cunoscute. Nu le stiu eu pe toate insa pot sa va ofer cateva informatii acumulate in scurta vreme petrecuta aici.

Ultima din ele este aflata ieri. Un om de stiinta, specialist in domeniul cutremurelor, a prezis nu de mult unul mare, insa nimeni nu se astepta ca locul producerii sa fie cel despre care toti stiti. Asa cum nimeni nu se astepta sa se intample atat de repede. De fapt zona in care japonezii asteapta de vreo douazeci treizeci de ani un mare cutremur este zona Tokai. Toata lumea stie aici despre asta, nimeni n-are cum stii cand si daca o sa aiba loc. Eu sper ca nu foarte curand.

Nimic interesant pana acum, asa pare, nu? Probabil ca ar trebui sa ma numar printre cei mai sperati, pentru simplu fapt ca zona e AICI. Plus minus cativa kilometri. N-am vazut inca lumea mutandu-se din zona asta si nici panica, desi, repet, japonezii se asteapta la asta de ani buni. Pe site-ul JMA (agentia meteorologica japoneza) exista pagina speciala acordata acestui subiect. Deci treaba e cat se poate de serioasa.

Problema porneste de la o falie care trece prin golful Suruga care de 150 de ani incoace, conform studiilor, stocheaza energie. Orice poate declansa un cutremur de intensitate in jur de 8. Conform calculelor, cutremurul asteptat de toti ar afecta zona ca in poza oferita de JMA si-ar produce un tsunami de 10 m. (in zona vestica centrala a portiunii incercuite cu roz locuiesc). Facand analogia cu cele intamplate ieri, se potriveste predictia intensitatii cutremurului cu marimea tsunamiu-lui, difera doar locatia...

(sursa JMA)

Repet, poza e o simulare, o predictie a oamenilor de stiinta in legatura cu un mare cutremur, numit Tokai. Printre efectele la care japonezii se asteapta sunt pagube materiale (aproximativ 260.000 de case distruse) si umane (9200 morti). E foarte clar ca si pana acum tema cutremurelor a fost luata foarte in serios.

Desi zona in care locuiesc nu a fost afectata, cu toate ca am auzit cativa japonezi vorbind azi de mici inundatii in zonele apropiate de tarm, toti sunt pe faza tinand seama de enorm de multele replici care ar putea declansa si pe la noi cutremure. Oamenii sunt pe faza insa nu panicati. Ma intreba cineva ieri daca Budha ii pazeste pe japonezi... Nu stiu daca vreun Dumnezeu ne priveste si cum, stiu insa sigur ca japonezii stiu sa-si poarte de grija cat este posibil vis-a vis de cutremure. De dimineata am gasit in usa o hartie cu cateva sfaturi: sa identificam cea mai scurta cale spre iesire, sa avem pregatite haine groase si hrana la indemana si sa eliberam rafturile inalte pentru a nu exista riscul unor accidente. Eu nu ma agit asa ca nu va ingrijorati pentru mine. Nici acasa si nici la birou n-are cum ma lua tsunami-ul, pana la urma, Dumnezeu cu mila...

Curaj celor din zonele afectate si sa dea Domnul sa se opreasca replicile cat de curand...

Lucruri care fac Japonia diferita de restul lumii...

2011-03-11T15:05:00.002+02:00

Evenimentele de astazi arata integii lumi si alte aspecte prin care Japonia e diferita. Nu faptul ca aici cutremurele se petrec cu o rata mai mare decat in alte parti, ci faptul ca japonezii fac parte din categoria natiilor care invata din experientele neplacute. Nu e primul mare cutremur si, din cate am vazut la tv, nu cutremurul a facut atat de multe pagube cat tsunami-ul de dupa. Si daca de natura n-ai cum fugi, cu tsunami-ul mai ai o sansa, asta daca stii de el si ai unde si cu ce pleca...

Ati vazut mai multe decat mine la televizor, asa ca nu am sa va ofer mai multe informatii cu privire la cele intamplate. Sendai se afla in nordul Japoniei, orasul in care cutremurul s-a simtit cel mai tare e situat la o distanta de aproximativ 500 de kilometri de Hamamatsu. Pe mine m-a prins in laborator, la etajul al cincilea. Ma bucuram si eu ca terminasem de schimbat o componenta de la instalatie si voriam sa vad daca totul functioneaza cand am inceput sa ma simt ca si cum as fi fost pe o barca. Intai mi-am zis ca mi se pare, cu toate vibratiile din laborator nu e prima data cand am senzatia asta... Insa au inceput sa se miste dulapurile, jaluzelele, clipa in care am zis ca e cutremur. Desi miscarile erau destul de ample n-a zanganit nimic. Am asteptat sa se termine, insa in loc de liniste, cladirea se misca din ce in ce mai mult. Asa ca am hotarat sa iesim din cladire. Mai agitat era un student care povestea senzatiile traite la etajul opt.

Dupa vreo 10 minute de discutii am hotarat sa urcam in laborator din nou. Nici n-am apucat sa apas butonul on al instalatiei ca am simtit cum ma misc cu tot cu scaun. Prima reactie a fost din nou de nedumerire, dupa ce toate au inceput sa vibreze din nou am constat ca era un al doilea cutremur. Se ingrosa gluma... Atunci abia ne-am dat seama ca treaba e serioasa, asa ca am abandonat activitatile si-am mers in biroul care e in alta cladire la etajul intai, mult mai sigur si cu mai putine zgaltaieli. M-am ingrozit cand am ajunsin fata calculatorului si-am inceput sa realizez dezastrul...

Japonezii nu folosesc scara Richter pentru intensitatea cutremurelor, ci una mai practica zic eu, care indica intensitatea simtita intr-o anumita locatie la suprafata terestra. Evident ca in materie de cutremure, masurat intensitati si predictii sunt clar cei mai tari... Peste tot exista statii seismice care comunica cu una centrala datele fiind transmise la cateva secunde pe internet pe site-ul JMA (Japan Meteorological Agency). Intensitatea variaza de la 1 la 10 (Doamne fereste!). Cutremurele de 1 nu sunt sesizabile de oameni (or mai fi si exceptii), cele de 2 sunt destul de slabe insa am simtit vreo doua datorita usii metalice pe care o aveam; 3 si 4 sunt mai serioase, ca cele de astazi pe care le-am apreciat corect. Peste 5 n-am simtit si nu-mi doresc... Anul trecut a fost unul de 5 in Shizuoka, soldat cu cateva victime si o bucata de autostrada stricata. Cel din Sendai a avut peste 7...

Se intrebau comentatorii de pe la posturile romanesti de ce nu s-au prabusit mai multe cladiri. Mda, un dezastru mai mare poate dadea mai bine la tv. Din fericire Japonia pune pe primul loc prevenirea si asta incepe cu o multime de antrenamente care se fac periodic in toate institutiile. Majoritatea oamenilor au casti la indemana plus o serie de lucruri utile si esentiale in astfel de situatii de la lanterna pana la kituri de supravietuire. Si pentru ca asta nu e de ajuns, japonezii nu sunt, ca alte popoare, in epoca de piatra in ceea ce priveste standardele in constructii. Garla de universitati in care se face cercetare asigura o continua imbunatatire a tehnicilor si materialelor astfel incat cladirile sa fie rezistente la cutremure. Nu vroiam sa fac comparatii insa nu ma pot abtine.

In urma cu doi ani cand ajunsesem acasa am prins efectele unei furtuni de cinci minute: o multime de acoperisuri de case la intrarea in oras fusesera luate de vant. Dupa evenimentele astea am trait sa simt si un taifun care a trecut prin apropiere. Mai bine de o noapte intreaga un vant cumplit cu ploaie a zguduit totul in jur de traiam cu senzatia ca o sa ia cladirea cu totul ca in Vrajitorul din Oz. A doua zi ma asteptam sa vad acoperisuri zburate, case distruse, si-am ramas extrem de surprinsa cand am vazut doar vreo doi copaci doborati si doua antene tv zburate... Asta zice mult despre calitatea in constructii. In plus cu cat o locuinta e mai veche aici cu atat isi pierde din pret.

Ne-lasand la o parte comparatiile, imi doresc, daca ar fi sa ma prinda cutremurul pe undeva sa fiu in Japonia, nu de alta, dar sa am mai multe sanse sa supravietuiesc...

Cutremur

2011-03-11T11:33:00.000+02:00

Multumesc tuturor pentru mesaje!

Sunt bine, sanatoasa, ocupata cum eram si cand s-a intamplat cutremurul. Aici unde locuiesc totul e ok. In nord insa aproape de epicentrul situatia e... O sa revin cu o postare.

Identitate

2011-02-08T16:39:00.001+02:00

Lasand la o parte mai mult sau mai putin existenta criza economica, politica, aliantele, scandalurile si senzatiile, romii plecati sa ne faca imagine in Europa si pipitele de pe ecranul TV ramanem cu ce? Bun, daca abordarea asta nu va place recurg la alta: pe motiv de prosperitate crescuta, satisfactie abundenta si trai de viata ridicat, precum si alte calitati din acelasi registru regasite in minunata tara, cu ce ramanem peste ani?

Cine suntem noi? Suntem, de exemplu, Maria de la oras care, ajunsa sa-si depaseasca conditia nu-ti zice nici in ruptul capului ca e de la tara pentru ca acum e doamna la oras! Asa ca, atat ea cat si Vasile, Gheorghe sau care o mai fi, n-o sa-si puna nici in ruptul capului intr-o discutie (sau la profil pe facebook ca tot e la moda) ca-s dintr-un sat uitat de lume sau nu... Nici o sansa! Toti sunt oraseni de parca Romanica noastra ar fi o mare metropola, desi multe orase sunt afundate in mocirla si-arata mai rau decat multe sate...

De ce oare fugim atat de tare de origini si ne ascundem identitatea? Ce-o fi atat de rusinos sa ai predecesorii in mediul rural sau vreun orasel mai mic? Daca fac un inventar superficial cele mai vestite si grozave minti din secolele trecute au venit... de la tara. Merg si niste exemple, ca doar isi merita si renumele ca sa nu mai zic de toata admiratia: Eminescu, Creanga sunt nume deja clasice si de care cu siguranta stiati, dar mai sunt o multime ca Petru Poni, Stefan Luchian, Constantin Brancusi, Noica, Enescu, Caragiale, Aurel Vlaicu si cati altii... Si toate astea in timp ce alte popoare se mandresc cu arborele genealogic construit de la nu stiu cate secole incoace... de ce uitam atat de repede cine suntem si de unde am plecat si mai ales de ce ne e atat de rusine de asta?

Suntem foarte „deschisi” sa adaptam cultura altora in timp ce ne ignoram sau tratam cu indiferenta propriile radacini. De ce aceasta cultura de turma de a ne arunca in prapastia ignorantei preluand tot si pastrand mult prea putin din ce ne caracterizeaza, din ceea ce suntem? De ce ne simtim atat de bine si ne acceptam conditia unei picaturi de otet aruncata intr-o galeata de apa in loc sa fim ca o picatura de ulei plutind deasupra ei?Oare ce viitor avem ca popor? Sincer, raspunsul la aceasta intrebare se anunta a fi tema unei carti SF cu final nefericit...

De cata zapada e nevoie pentru a debusola un oras

2011-01-17T04:01:00.002+02:00

Desi sunt la o aruncatura de bat de ocean in zona cu clima cea mai blanda din toata Japonia, ieri a avut loc un fenomen care a luat prin surprindere intreaga populatie din zona: a nins. E un eveniment putin probabil in zona insa se pare ca nu e imposibil. De la localnici care traiesc de ani buni aici am aflat ca in cateva zeci de ani abia daca-si aduc aminte o ninsoare care sa se depuna cat de cat... Fulguieli am mai prins si eu insa de data asta treaba a fost mult mai serioasa.

Asa cum Parisul a fost putin debusolat de la ninsorile puternice (a se intelege un strat de zapada cat palma), la fel s-a intamplat azi si cu Hamamatsu, insa de la mult mai putina zapada. Un strat de un centimetru si un grad cu minus au fost suficiente pentru a ameti circulatia prin oras, astfel ca la ora 11 a.m. era inca aglomeratia care se termina de obicei pe la 8.30 - 9.00. Cei mai bucurosi erau insa niste studenti care incercau sa puna de-o bulgareala cu zapada adunata de vant intr-un colt din curtea universitatii. Oricum n-am vazut pe nimeni injurand, nici macar pe cele cateva persoane din jur care au intarziat la serviciu aproximativ o ora!

M-a distrat un taximetrist ieri care a oprit vazandu-ma pe strada cu camera foto incantata de evenimente si mi-a zis sa am grija cum merg!

Ca informatie de ultima ora si completare la postare, cu ocazia centimetrului de zapada depus, in oras au avut loc in jur de cinci sute de accidente usoare astazi... Nu va distrati; e ca si cum am pune romanii nostri sa se descurce la mancat orez cu betisoare!

Dream hunting

2010-12-31T09:38:00.003+02:00

Daca ar inventa cineva o bautura magica sau un aparat la care sa te conectezi si care sa-ti induca macar pentru scurt timp un anume vis, respectivul inventator ar deveni cel mai vestit si bogat de pe planeta. Vanam cu totii cate-un vis, mai mare sau mai mic, o amintire mai veche sau o provocare noua, un vis imposibil sau macar improbabil... In preajma sarbatorilor si a noului an insa micile obsesii, dorinte si vise o iau parca razna in mintea tuturor, in vartejuri, ca apa in apropierea unei cascade. Fie ca e vorba de momente ascunse in suflet despre sarbatori de mult trecute din vremea copilariei pe care am vrea sa le retraim, fie ca e vorba de un vis neatins inca... pentru ca intotdeauna capra vecinului e mai grasa si, pana la urma, toate par mai grozave in vitrina.

Exceptand cele doua categorii mai sus mentionate schimbarea anului vine cu asa zisele "New Year's resolutions" sau lista obiectivelor pe care ni le propunem sa le atingem pentru noul an. Intr-adevar, nu e asa tentanta ca primele noua pentru ca cele 365 de zile nu-s de-ajuns de cele mai multe ori. Grea povestea cu doritul si visatul, mai usor cu amintirile. Asa ca intre mirosul rascolitor de sarmale si coaja de portocala, ambele rascolitoare de amintiri, incape si o mica dorinta. Va doresc sa prindeti un vis mai mic sau unul mai mare, ori macar sa traiti si/sau retraiti momente placute alaturi de cei dragi!

La multi ani din departari, de-aici de unde anul se schimba cel mai repede!

Inca o bucatica de Japonia

2010-12-17T12:22:00.012+02:00

Desi traiesc aici de mai bine de doi ani, pot spune ca nu stiu mare lucru despre Japonia si japonezi. Una e viata pe care o vezi zi de zi si in care interactiunile dintre oameni sunt relativ limitate, alta e cand treci dincolo de bariera impersonala a formalitatilor. Lasand la o parte individualitatea, ma intereseaza mai mult aspectele ale identitatii ca popor, incercand sa gust cand mi se ofera sau imi fac ocazia orice experienta care-mi poate oferi o parte neetalata cotidian, legata de traditii si modul in care sunt acestea percepute.

Chiar daca la inceput mi s-a parut putin plictisitor, acum trebuie sa recunosc ca imi place mult sa asist la cermonia ceaiului. V-am povestit cate ceva mai demult, intre timp cunostintele mele in domeniu s-au mai imbunatatit si cred ca intr-o viata de om se pot invata toate... Prietena mea Hide, maestra in ceremonia ceaiului, a inceput practica de pe la trei ani, pastrand binenteles traditia in familie. Adevaratul ritual nu e doar legat de modul de preparare al licorii de un verde rupt parca din rai, cu toate gesturile precise realizate intr-o anumita ordine si intr-un anumit ritm. Semnificatiile sunt mult mai profunde, fiecare obiect folosit avand o poveste si un rol in savurarea momentului: bucatica de natura adusa in camera de ceremonie sub forma unei flori sau plante de sezon, statueta simbol al anului care a trecut dupa calendarul chinezesc, zgomotul apei care fierbe, fundul vasului de ceai, lasat nesmaltuit pentru ca cel ce savureaza ceaiul sa simta lutul... si cate altele, toate permitand un moment de relaxare si contemplare, de ce nu recunostinta pentru lucrurile minunate pe care le ofera natura si de care, din nefericire, uitam de cele mai multe ori.

Fiind ultima ceremonie din acest an, dupa un ceai verde am facut o mica petrecere la un restaurant traditional japonez.

Experienta culturala japoneza a continuat inopinat in timpul saptamanii cand am fost invitata la o petrecere de sfarsit de an in campus. Cei veniti au avut ocazia sa se dea in spectacol cu diferite hobby-uri de la cantat, la numere de magie, demonstratii de arte martiale si altele, fiecare cu ce si cat s-a priceput.

Prin mai va povesteam despre mochitzuchi, asa zisele prajituri, facute din orez. Pana la petrecerea de care va zic habar n-aveam cum se prepara... Orezul este fiert si apoi pus intr-un fel de scafa de lemn, sapata intr-un butuc urias. Apoi cu un instrument asemanator cu un baros, dar din lemn, orezul e presat si-apoi batut pana se transforma intr-un aluat. Operatiunea necesita indemanare dai si multa atentie la partenerul de lucru! Neindicat a se practica atunci cand sunt niste polite de platit la mijloc ;)!

Dupa ce coca e gata, bucatele din ea pot fi servite in diferite moduri, cele de petrecere erau cu ridiche rasa si sos, cu seminte macinate si ultima varianta cu o fiertura de nu stiu ce boabe; ultimele doua variante erau dulci.

Cri cri cri, toamna gri...

2010-12-05T13:05:00.004+02:00

Daca ar fi trait in Hamamatsu, lui Toparceanu nu-i mai iesea binecunoscuta rima. In loc sa fiu ingropata in nameti prin Iasi sau pe-acasa si sa dardai de frig, am parte de o minunata toamna, insorita in cea mai mare parte si placut colorata. N-am profitat asa cum trebuie de ea pana acum. Asa ca luni mi-am zis ca ar fi cazul sa mai scot nasul din laborator si-am explorat putin campusul. Chiar daca in fiecare an copacii sunt aceeasi, soarele e acelasi, aparatul foto e acelasi, culorile sunt mereu altele si placerea de a gusta o zi de toamna nu scade in intensitate.

De data asta aveam si camera la mine cand m-am reintalnit cu veverita din campus, iesita sa ia pranzul. Drumurile noastre s-au mai intersectat mai ales in diminetile in care eu tocmai plecam sau abia veneam la universitate, ori chiar in timpul zilei, veveritei nepasandu-i prea mult de studentii galagiosi. O puteti vedea in actiune aici.

Dupa cum vedeti fauna din campus e bogata si variata.

Azi am iesit din zona de confort cotidian, cu greu ce-i drept... Mi-a prins bine relaxarea in culorile calde ale naturii, care moare si reinvie in acelasi timp; un curcubeu de la verde la ruginiu sau caramiziu intr-un singur copac, petale de camelii peste frunzele uscate... Daca as putea lua cu mine ceva la plecare ar fi o bucatica de ocean, o ploaie de flori de cires si culorile toamnei.

Patru luni!

2010-11-04T15:20:00.000+02:00

Draga Leila, desi nu intelegi mare lucru inca si nici pe internet nu cred ca o sa te lase curand ai tai, iti spun la multi ani, deocamdata pentru cele patru luni! Sa cresti mare si sa fii sanatoasa si fericita cu minunatii tai parinti! Abia astept sa va revad! Si cum vorbeam de poze minunate facute in Paris, iata aici una care eclipseaza turnul Eiffel!

Party season

2010-11-03T11:05:00.000+02:00

Sezonul petrecerilor si-a marcat inceputul cu intampinarea noilor colegi, patru la numar. Nimic nou, nici macar restaurantul de care incep sa ma plictisesc... Sper totusi ca dragii mei colegi organizatori vor tine seama de sugestia pe care le-o tot fac de jumatate de an incoace de a schimba locatia.

Daca stau bine sa ma gandesc, de-acum incolo cam in fiecare saptamana o sa am ceva de sarbatorit.

Din fericire toate se compenseaza!

Encore une fois...

2010-11-03T10:45:00.000+02:00

Din nou Paris. Deja ma simt ca acasa aici, asa ca totul incepe cu familia si prietenii. Punctele de atractie turistica au aparut in peisaj fie in privelistea incantatoare asupra orasului la o cafea cu buni prieteni, fie apar in alta forma decat o stiam intr-o croaziera pe Sena. La cate am vazut si traiti aici, zic ca e un "must do" o plimbare pe inserate, cu un vin bun si un aparat foto pentru imortalizarea momentului. Asa ca s-a mai adaugat ceva topul primelor trei activitati preferate in Paris pe langa hranit pestii din Jardin des Tuileries si plimbarea cu bicileta in gradinile Versailles-ului.

Mancarea si bautura au fost super, compania pe masura, muzica romaneasca! Dupa cateva ritmuri care pareau intr-un stil foarte familiar chiar daca era vorba de "Somewhere over the rainbow" si chiar daca muzica nu ma intereseaza in mod deosebit, am descoperit ca aveam dreptate si cei doi care asigurau incantarea sonora a participantilor la banchet erau romani... Pe langa cei opt adunati de prin toate colturile lumii, ne-am dovedit a fi zece de toti.

Chiar si fara muzica si bunatati, Parisul arata superb!

Letter to a dear friend

2010-10-01T19:24:00.001+03:00

Dear Doctor Vacuum,

I'm so happy we had the chance to meet.
The great moments we had will make me miss your lively spirit and, of course, your curious side in all the group meetings and not only... I'm sure you'll have a great future, not because you're wise but because you have a great wife that stands beside you and supports you!
Don't ever forget that EVERYTHING IS POSSIBLE! Hope to see you again.

Missing you forever, Ami

Fukuoka

2010-09-25T18:58:00.001+03:00

Din cenusa vulcanica a Kagoshimei am poposit si pentru o vizita in Fukuoka, cel mai vechi oras japonez si cel mai apropiat de China si Coreea. Evident, prima oprire a fost la malul marii, Marea Genkai. Pana la urma tot Pacificul e si-aici... Punctul de atractie al zonei il reprezinta turnul Fukuoka, care este si cel mai inalt turn maritim, avand 234 m. Exceptand privelistea oferita de pe platformele de observare, arata si bine, fiind acoperit de oglinzi, iar antenele montate pe el ii confera si-o latura practica.

Superba zona, minunata plaja. Si mai frumos pentru ca in afara de cativa copii pe cele cateva terenuri de volei si vreo doi coreeni veniti in vizita nu prea era nimeni. Apa calda si curata, nisipul la fel. Am zabovit cu mare placere cateva ore bune in cele doua zile petrecute aici. Albastrul marii il avem si noi, pacat ca nu exista interes pentru a-l pune in valoare...

Printre locurile mai importante din Fukuoka se numara si parcul Ohori, care mi-a adus aminte de casa pentru ca e similar, ca aranjament, cu cel de-acasa: o insulita in mijlocul unui lac. Plin de crapi uriasi, rate, testoase, pe care lumea vine sa le hraneasca, e in acelasi timp loc pentru relaxare sau plimbare pe uscat sau pe apa cu hidrobicicleta sau barca pentru cei mai curajosi, dar si loc pentru cei pasionati de barci teleghidate, mai degraba vaporase in miniatura avand in vedere detaliile cu care sunt construite unele mini-ambarcatiuni.

Nu departe de Ohori se afla ruinele castelului din Fukuoka, mai bine zis ruinele fundatiei, deoarece structura de desupra era realizata din lemn. Am ajuns cam tarziu pentru nuferii de pe lac. Nu si pentru umbra copacilor seculari care ne-a prins foarte bine dupa o zi calduroasa. Gradina de ume, pruni japonezi, si cea de ciresi trebuie sa fie superbe primavara. Acum n-a fost chiar atat de interesant. Ma intreb totusi cum au pus piatra peste piatra de a rezistat atatea secole...

Vedeti, nu sunt chiar atat de inalta! Mi s-a parut interesanta poza de mai jos reprezentand o varianta, nu neaparat si cea adevarata, a castelului de pe vremea cand era inca in picioare, adica in jur de 1600. Baza din piatra exista aproape in intregime. Structura de deasupra insa nu...

Alt punct de interes turistic in Fukuoka sunt terminalul pentru pasageri al portului unde se afla un alt turn. Merge insa si-o plimbare prin oras sau, pentru o gura de aer conditionat, prin galeriile de shopping, de fapt strazi acoperite si impanzite de magazinase, restaurante si tarabe, unde gasesti aproape orice. Cam in toate orasele se gasesc astfel de zone si sunt o escapada nu doar pentru zilele toride dar si pentru cele ploioase.

Kagoshima

2010-09-22T17:01:00.000+03:00

Kagoshima este al doilea oras din zona Kyushu pe care l-am vizitat si, totodata, locul unde se petrece actiunea dintr-un film japonez, Umizaru-The last message, pe care tocmai l-am vazut. Simpatic actorul principal si-n plus tentant sa ma apuc de scufundari, mai ales ca prima sedinta de acu cateva luni a fost extrem de tentanta.

Revenind la plimbari, dupa Nagasaki am plecat spre Kagoshima. Din nou mare, din nou soare... N-am stat atat afara tot anul cat am stat zilele astea, motiv pentru care mi-am schimbat si „bronzul de laborator” intr-unul adevarat.

Atractia zonei este un vulcan in activitate situat pe o insula, Sakurajima, la cativa kilometri departare. Daca pe unde m-am mai plimbat n-am avut probleme cu praful pe strada pentru ca nu prea exista, aici s-au compensat toate, strazile orasului fiind pline de cenusa vulcanica, un nisip negru care, ca si nisipul, intra peste tot.

Am luat feribotul ca sa mergem sa vedem de aproape vulcanul. Frumoasa insula, plina de pietroaie si cenusa. Cum soarele isi facea de cap, eu am scurtat plimbarea si m-am multumit sa privesc vulcanul si marea de la un „foot spa” aflat in apropierea debarcaderului. Si cum nu parea ca norii or sa lase vizibil varful muntelui si nici ca actorul principal o sa faca vreun show, am preferat o plimbare cu varporasul decat sa ma apropii de vulcan. Si putina relaxare la "foot spa-ul" cu vedere la minunata priveliste din jur.

De departe privelistea parea mai interesanta, asa ca am facut o plimbare pana la un observator. Pe drum am dat si peste pestera in care un vestit samurai din zona se ascundea in vremi de restriste. Cred si eu ca nu-l gasea nimeni, totul e inconjurat de padure si mai e si la inaltime... Pe vremea lor sigur nu ducea drumul direct aici si nici gps n-aveau.

Intr-un final si-a facut si vulcanul numarul si-a aruncat putina cenusa, asa cat sa mai aiba locuitorii din zona ce aduna de prin curti si case.

Frumusel orasul si ca mai peste tot in Japonia, prevazut cu autobuz pentru turul locatiilor de interes. Din cenusa vulcanica am poposit in Fukuoka, insa povestea o sa apara ceva mai incolo.

Nagasaki

2010-09-21T18:48:00.002+03:00

Zilele trecute, stiinta m-a purtat spre sudul Japoniei, in zona Kyushu. Pe langa cele doua zile de conferinta in Nagasaki s-au mai lipit cateva de vacanta in diferite orase apropiate. Pentru a parcurge cei aproape o mie de kilometri, am ales ca mijloc de transport sinkansenul, trenul de mare viteza, care ne-a dus in patru ore pana in Fukuoka, de unde inca doua ore ne-am plimbat si cu un tren expres pana la destinatie. Si chiar daca am schimbat de doua ori trenul si intre legaturi erau maxim sapte minute, totul a fost perfect desi initial imi faceam griji, dupa care mi-am amintit ca sunt totusi in Japonia.

Am inceput vizita in Nagasaki cu o oprire in China Town, unde am gustat specilitatea culinara si ne-chinezeasca a zonei: chanpon (pe romaneste ceanpon) si varianta mai putin lichida, saraudon.

Chanponul consta din niste taitei fierti intr-o zeama cu vreo doua legume taiate ca la chinezi, adica un fel de joulienne al unui bucatar foarte neindemanatic. Pe langa legume mai sunt si doua trei bucatele de carne de porc. In functie de preferinte si rezistenta organismului, supa poate fi mai mult sau mai putin picanta. Mare branza nu-i chanponul asta ca si gust, sincer nu inteleg de ce se dau toti asa in vant dupa el...

Urmatoarea oprire importanta conform logicii mele: malul marii. Langa debarcaderul pentru vasele de pasageri este amenajata o zona placuta cu restaurante variate de la italian la japonez , intercalate cu chinezarii.

Nu puteam rata o plimbare cu vaporasul catre insula Ioujima. M-a mirat linistea de acolo. Desi este locuita si plina de vizitatori care vin mai ales pentru a merge la spa, strazile erau pustii. Doua biserici catolice amintesc, ca si cele din Nagasaki, de trecerea portughezilor pe aici. Am preferat plimbarea pe faleza, poze cu flori, inclusiv una (sau or fi mai multe?) de palmier. Pe-aici boschetii sunt tufe de trandafiri japonezi.

Gustul chanponului (lipsa lui) a fost compensata de o alegere cam riscanta: limba de balena, cruda, adica sashimi. Spre surprinderea mea a fost chiar foarte buna.

Orasenii se pregateau pentru un festival care o sa aiba loc in octombrie. Aveti si un filmulet sub poza de mai jos. Click pentru vizualizare.

Lasand insa toate astea la o parte, Nagasaki este cunoscut in lume pentru altceva si anume momentul care a inchiat al doilea razboi mondial: a doua bomba atomica trimisa de americani. Am vizitat muzeul si locul unde a cazut si unde acum este un parc. M-a intristat si revoltat ce-am vazut. Una e cand iti zice cineva despre asta sau citesti, alta e cand intri in muzeu si primul lucru pe care il vezi este un ceas oprit la 11.02 pe 9 august 1945, apoi pereti de locuinte, garduri cu siluete imprimate pe ele si atatea alte obiecte care denota amploarea tragediei, ca sa nu mai spun de poze. Un camp de cadavre, oameni arsi, raniti, chinuiti... E revoltator ca niste fiinte care se intituleaza oameni au putut face asa ceva altor fiinte. Ultimele doua fotografii sunt de la locul unde a cazut bomba.

Am mai vazut si Kagoshima si Fukuoka, dar despre ele pn zilele urmatoare, cand voi avea timp...

Doar eu...

2010-09-12T15:17:00.003+03:00

photos by Cristian Bartic
Multumesc mult, Cristi!

Friday night

2010-09-10T14:32:00.000+03:00

E vineri seara. Nu-mi plac serile de vineri, daca ar fi dupa mine le-as scoate din calendar, le-as interzice prezenta in viata mea. Vineri seara realizez ca oricat de mult m-am straduit intreaga saptamana, tot n-am apucat sa fac tot ce mi-am propus. Imi dau seama ca daca de luni pana joi 4-5 ore dormite pe noapte sunt ok, vineri simt ca parca au fost 3 in total. Si mai urmeaza un weekend care pana la urma nu se traduce "liber la sfarsit de saptamana" ci doar ca ultimele zile ale saptamanii din sirul lung de zile lucratoare care a inceput... cine mai stie cand. Oricat de placuta ar fi munca, lipsa de odihna creeaza monstrii... Ei, nu chiar monstrii monstruosi, doar o diminuare a sperantei ca o sa se dea careva de trei ori peste cap si-o sa transforme cele 24 de ore ale unei zile in 28 macar, sa apuc sa mai visez si cu ochii inchisi. Pana atunci parca merge si-un vis transformat in realitate, nu?

A fi sau a nu fi altceva decat sofer in Japonia

2010-09-04T19:22:00.008+03:00

Postasem in urma cu ceva vreme sondajul referitor la ambulante: Cu ce viteza credeti ca intra intr-o intersectie o ambulanta in Japonia? Raspunsurile au aratat faptul ca parerile sunt impartite, aproape egal... In acelasi timp am incercat sa fac un filmulet cu o ambulanta intrand in intersectia de sub geamul meu. Din nefericire pana luam camera, pana o setam pe modul video, pana ieseam pe balcon... s-au dus ambulantele. In apropiere se afla un spital, de aceea am posibilitatea sa le vanez. Am prins in schimb o masina de pompieri.

Lasand la o parte dovezile vizuale, va povestesc cateva din aspectele sesizate in cei aproape doi ani de cand sunt aici. Indiferent de mijlocul de transport si de situatie, japonezii sunt oameni calmi. Rar vezi pe cineva care sa iasa din tiparul asta. Iesi la plimbare seara si te intalnesti pe strada cu oameni care-si plimba cateii. O data ca n-ai sansa sa fi mai norocos calcand in ceva neplacut pentru ca strang, in general, mizeria eventual facuta de patrupedul din dotare. In al doilea rand, cateii astia se comporta cu totul si cu totul anormal pentru mine: in doi ani de zile nu m-a latrat absolut nici unul, nici macar nu a sarit sa ma adulmece. Si conform studiilor sunt mai multe animale de companie decat copii, in conditiile in care, tot conform studiilor, in majoritatea familiior sunt cel putin doi urmasi... Se pare ca e adevarat faptul ca animalele sunt precum stapanii, stresul transmitandu-se si la specia lor.

Concluzia e ca nu m-a latrat/muscat nici un catel, nici ca pieton si nici ca bicilist. In aceleasi ipostaze n-am ajuns inca nici pe capota vreunei masini, pentru ca aici permisul de conducere se ia pe bune, adica daca reprezinti vreun pericol pentru societate nu-l iei. Soferul invata ca el, care are caroserie, trebuie sa aiba grija de cei mai putin protejati, motociclisti, bicilisti, pietoni. Din cauza asta nici nu sunt atat de multe accidente urate ca la noi unde zilinic apare ceva, din cauza asta aici viata are prioritate. Nu se grabeste nimeni atat de mult incat sa puna in pericol viata cuiva. Chiar si pe o strada libera in noapte, cum e cea de langa locuinta mea, doua benzi pe sens si-n linie dreapta pentru vreo doi kilometri, nu vezi pe nimeni facand curse.

Nici macar ambulanta sau masina de pompieri nu intra in intersectie cu 100 si la ora. Daca strazile sunt circulate, masinile salvarii, politiei, etc in misiune OPRESC inainte de a intra in intersectie pentru a evita orice pericol. OPRESC, poate n-ati inteles, nu se rastoarna sau se ciocnesc cu alte masini asa cum se intampla pe alte meridiane. Siguranta e prima regula de circulatie, siguranta celui care conduce si a celor din jur. Asta e esenta respectului pentru oameni.

M-am distrat cand, mergand spre plaja pe stradutele dintre lanurile de orez, am intalnit intersectii in care toata lumea, indiferent de directia din care venea, avea semnul cedeaza trecerea. Credeti ca se intampla multe accidente in astfel de intersectii? Ei bine nu, pentru ca aici exista respectul pentru cel de langa tine...

Evident ca se mai intampla si lucruri neplacute, mai sunt si cascati. Era de cateva ori sa fiu luata pe capota vreunei masini cand mergeam cu bicicleta. Doar ca daca se respecta vitezele legale si cateva reguli de bun simt e simplu sa eviti lucruri neplacute.

Si ma intreb cu ce ii ajuta pe unii sa aiba masini grozave si sa goneasca si sa incalce legea si sa nu le pese nici de viata lor nici de viata celor din jur? O fi asa grozav? Nu mi se pare...

Lista lunii

2010-09-02T09:32:00.002+03:00

Ca sa nu uit, cum s-a intamplat in august, vine azi inventarul aniversatilor din septembrie. La multi ani cu tot dragul foarte dragelor mele Laura, Andreea si Luiza, ce-mi doresc mie va doresc si voua! Pupici si-mi pare tare rau ca nu suntem mai aproape, macar pentru ocaziile astea.

PS: Daca se simte cineva omis, putem completa lista!

Apus printre stalpi si cabluri...

2010-08-29T12:54:00.000+03:00

Azi e o zi in care mi-as fi dorit sa fiu pe plaja la apus...

Pauza in bucatarie - fructe de mare

2010-08-23T06:01:00.003+03:00

Unul din aspectele placute ale sederii mele aici este ca, datorita oceanului care e la o aruncatura de bat, am parte de peste si fructe de mare proaspete, magazinele imbiindu-ma cu o oferta extrem de variata. Ador sashimi-le, adica peste si fructe de mare crude. Prefer pestele, in special tonul si somonul in forma negatita, celelalte insa merg mai bine intr-o reteta care imi place foarte mult, simpla si rapid de facut. Evident, nu e recomandata celor care au o problema sa vada tentacule in farfurie!

Cat de simplu e? Dupa ce-au fiert putin se calesc toate detinatoarele de tentacule (caracatita, sepie) si nu numai (creveti, decorticati binenteles, scoici si ce se mai gaseste la indemana din aceeasi categorie) se calesc cum ziceam in putin unt si ulei de masline, cu usturoi pisat si ghimbir ras sau taiat. Apoi putina zeama de lamaie sa balanseze aromele, niste vin si la final putina branza care sa definitiveze sosul de vin alb. Alaturi merge o portie de risotto, cartofi sau ce are fiecare la indemana si dupa gusturi.

Si-asa, povestindu-va despre mancare, mi s-a facut pofta de un peste afumat... dar pentru asta mai am putin de asteptat.

Nisip si apa...

2010-08-16T16:05:00.001+03:00

Ce dor imi era de ocean! Chiar daca e aproape nu l-am vazut de prea mult timp. Si parca cel mai bun moment e cel cand soarele apune... Obsedandu-ma ideea, am tot vanat o zi fara ploaie, fara nori, prea multe conditii insa pentru a crea o situatie perfecta. Daca in timpul zilei n-ar aparea pe cer nici un nor sa ne mai ascunda de privirile fierbinti ale soarelui, in cele mai multe seri se gaseste cate un norisor in care stralucitorul astru intra, asa ca mai priveste apusul daca mai ai cum... Asa ca n-am facut nici un efort sa ajung pe plaja, insa dintr-un click eram informata cam care e probabilitatea sa apara niste nori de-astia sadici exact la apus.

Azi insa, cu vreo ora inainte de apus si-ntr-o pauza de alte treburi, am aruncat o privire pe balcon in directia celor de-acasa. Si cum parea ca norii au luat vacanta, n-am ezitat si-am si pornit-o spre ocean. Nu ca n-as fi avut altceva de facut, dar nici o pauza nu strica. N-am regretat. Cu tot cu vuietul valurilor, plaja mi se pare cel mai linistit si relaxant loc. Plus ca nu era tipenie de om cat vedeai cu ochiul, deci era numai a mea! Cateva pasari se "jucau" alergate de valuri, ritual de cina... Ma mir cum de au ratat un pestisor mort care zacea pe-acolo.

Oceanul, paja si soarele la apus, reteta simpla si relaxanta, fara contraindicatii si efecte secundare...

Pauza de film

2010-08-10T23:55:00.002+03:00

Am fost la film cu Bianca. Ea e mare cunoscatoare si iubitoare de cinema. Pentru mine Leonardo di Caprio si Tom Cruise... e totuna. N-am mai fost la un film de ani buni si, mergand acum, mi-am dat seama ca nu se compara nici privitul la televizor, nici la calculator sau in alta parte cu vizionatul unui film la cinema indiferent de subiect si indiferent de cat de bun sau mai putin bun e filmul.

Recent am vazut doua: Inception si Salt. O sa incep cu ultimul. Cu toata publicitatea din care parea super interesant, il recomand doar iubitorilor de Angelina Jolie. Cusut cu multa ata alba pare a avea un scenariu scris de copil de gradinita. In afara faptului ca-i casapeste pe toti, cu mici exceptii, mare filosofie nu se mai intampla pe-acolo. Jumate din americani is de fapt spioni rusi, dar au cam toti aceeasi soarta. Angelina n-o prea incaseaza si cand totusi mai prinde o lovitura nu e niciodata extrem de afectata, asa ca mereu exista jumate de fata batuta, jumate scoasa ca din cutie. Intr-un final America e salvata, insa catelul ramane la vecina.

Desi fictiune, Inception pare mult mai apropiat de realitate. Inteligenta ideea, inteligenta povestea, bine realizat. Nu e genul ce merge povestit in doua fraze. Am si o noua simpatie printre actori, Watanabe Ken, care, desi are rol principal, nu apare nici in trailer nici pe afis. Pe pagina lor de internet apare, dar totusi... Americanii astia... Ideea e ca nu te plictisesti cat dureaza filmul decat poate daca nu pricepi ce se intampla acolo, iar povestea se leaga foarte frumos, plus ca ai la ce te gandi si dupa.

Pana la urmatorul film revin la serialele mele politiste la care ma uit cu coada ochiului in timp ce-mi vad de treburi prin casa.

Garden Park

2010-08-08T14:07:00.009+03:00

Inca o sayonara...

2010-08-06T06:12:00.002+03:00

Trece timpul, atat de repede incat nici nu apuc sa ma gandesc la faptul ca acusi se vor implini doi ani de cand sunt aici... Zilele astea am sarbatorit faptul ca doi dintre colegi au terminat doctoratul si-am realizat ca am ajuns in grupul seniorilor. Nimic surprinzator la petrecere fata de cele precedente, atata doar ca se mai schimba participantii.

Bye Bo, bye Ma and good luck!

Pauza cu cantec - Tsumagoi

2010-07-29T17:55:00.002+03:00

Duminica am luat pe bune o pauza de la stiinta, desi la un moment dat ezitam daca sa fie sau nu… Inspirata am mai fost! Patronul unei mici companii, Shimba, care produce nu stiu ce piese pentru Suzuki, organizeaza in fiecare an o intalnire la care sunt invitati studentii straini din campusul nostru dar si angajatii companiei lui. Scopul e facilitarea comunicarii intre straini si japonezi. Sau invers, oricum pe-acolo. Eu am fost si anul trecut, curiosii pot da click aici pentru remember.

Fiind intrata in drepturi depline, vara ne cam coace, de fapt e mai mult gatit la abur tinand seama de umiditatea mare si temperaturile care la umbra sar de 35 de grade. Pe la 5 dimineata ce se mai poate respira ca la 6 deja incepe fierberea. Asa a fost si duminica. Pe la 8 jumate noua am ajuns la Tsumagoi, unde este un fel de parc de vacanta. Spre deosebire de anul trecut dimineata am intrat direct la activitatile la care ne programaseram : arc, mini golf, cautare de comori, piscina si parca mai era ceva. Eu am ales tirul cu arcul, ca si anul trecut, asa ca am fost semipazita de razele soarelui. Totusi era mai bine daca mergeam la piscina, da asta e, piscine sunt, timp doar sa fie. Oricum am avut un punctaj frumusel, mult mai bun decat anul trecut. Incep sa-mi intru in mana!

La amiaza a fost organizata o petrecere la hotelul din zona. Anul trecut nu le aveam de nici o culoare cu karaokele, asa ca am falsat un Dragostea din tei. Noroc cu Mirunica si Daniel care m-au ajutat. Ca habar n-aveam nici versurile e partea a doua. Noroc ca nu eram singura, adica nici cei de fata nu le prea stiau asa ca a mers cu improvizatul.

Si mi-am jurat atunci ca invat neaparat o melodie in japoneza pentru anul asta. Intre timp am auzit pe la un radio culmea romanesc o melodie japoneza mai veche care mi-a placut, am cautat-o si-am invatat-o. Simpla, trei strofulite, frumos si textul, traiasca google ca mi l-a tradus dupa ce mi l-a gasit. Eh, intre timp mi-am facut o noua prietena cu care am descoperit karaokele si o multime de melodii superbe. Asa ca nici nu mi-am dat seama cand am mai invatat macar vreo trei. Eh, idea la care vroiam sa ajung e ca pe la desert a inceput si karaokele. N-a avut lumea ce face si m-a ascultat, doua melodii in japoneza, de-a mai primit si profesoara mea de japoneza felicitari pentru ce m-a invatat cand ei saraca ii picase fata, nu de alta dar stie cata japoneza stiu…

N-am cantat eu cel mai bine da’ nici asa groaznic nu cred ca m-am auzit ca vreo doi chinezi ce urlau in limba lor, cine stie ce… Plus indienii care habar n-aveau nici un cantec nici macar in engleza. Inteleg ca-n japoneza nu, da sa n-auzi de Beatles ori sa nu stii chiar NICI o melodie straina mi se pare totusi absurd. Asa ca n-a cantat nimeni in engleza, rectificam anul viitor.

Ciresica de pe tort a fost ca m-am trezit invitata pe scena sa cant cu Shimba san...

Dupa petrecere au urmat intrecerile intre trei echipe mixte studenti-angajati. Probele au fost diferite fata de anul trecut dar distractive. Nebunie mare la mersul in patru legati de picioare, nu mai zic la aruncatul mingiutelor la cos. Multi din cei de anul trecut am fost si acu in aceeasi echipa, de data asta insa am fost cei mai buni, intre timp chinezul cu pantofi a plecat si inca vreo doua impiedicate, ori erau in alte echipe. Dupa cum puteti remarca, coechipierul de baza si care a contribuit in cea mai mare masura la victorie a fost Mirunica!

La plecare deja stiam povestea : angajatii aranjati frumos pe doua randuri de-o parte si de alta a autocarului ne faceau din mana. Frumos, relaxant, n-am vazut pe la noi vreo firma sa sponsorizeze o astfel de actiune cu studentii, eventual studenti posibili viitori angajati… Or fi.

Urmeaza vacanta dintre semestre in care sper sa ajung si eu la malul oceanului sa se si vada ca e soare pe aici !

Cu tremurici...

2010-07-21T10:34:00.000+03:00

S-a dus Tsuyu, nu-l plang, ma saturasem de atata ploaie. Acum ma coc, sunt de la 32 de grade in sus, la umbra. In aer se simt mai multe. Ma gandeam zilele trecute ca ar merita un monument cel care a inventat sistemele de climatizare. Traiasca vara, asa mai apuc si eu sa mai si muncesc, profitand din plin de adiera aerului conditionat desi nu mi-ar sta rau nici pe plaja.

Si ma mai gandeam ca a trecut destul de multicel de cand pamanatul ne-a luat cu ... tremurici! Nu ca mi-as dori, Doamne fereste! Doar ca era suspect. N-a trebuit sa astept mult, doar pana astazi dimineata cand in timp ce rontaiam ceva la micul dejun, pe la sase si jumatate, a inceput sa se zgaltaie scaunul. Uitandu-ma la apa dintr-o sticla pe care o aveam la indemana, mi-am confirmat, desi nu mai era nevoie, ca e vorba de un cutremur. La cateva minute a aparut si pe internet informatia.

Vad ca deja le estimez intensitatea fara aparate de masura! M-a surprins sa vad ca au fost mai mult sau mai putin zgaltaite douazeci si una din cele patruzeci si sapte de prefecturi ale Japoniei, de obicei cutremurele astea sunt mai localizate. Vroiam sa va dau niste cifre sa va faceti o idee, doar ca japonezii au o scala a lor de indicat intensitatea unui cutremur si aceasta se refera la cat de tare se scutura pamantul si e data pe locatii, cam cat il ia cu tremurici in fiecare statie seismica in care se fac masuratorile.

Nu ma incanta nici ideea si nici senzatia data de cutremure, asa ca sper sa nu am parte de foarte multe si intense pe-aici, cel putin nu la propriu!

In America

2010-07-16T19:31:00.003+03:00

Continuand povestea cu cele trei continente, revin la partea americana. Chiar daca in State portiile de mancare, BMI-ul populatiei, cladirile, strazile sunt XXL, vorbele sunt scurtate si legate de-am ajuns sa ma intreb la un moment dat „what’s?!!” cum zice un japonez pe care-l cunosc, asta fiind oricum esenta englezei pe care o vorbeste. Eu ca eu ca mi s-a intamplat doar de vreo doua ori... Mai distractiv insa a fost sa vad cum o americana si-un japonez vorbesc impreuna, teoretic in aceeasi limba, practic insa nu intelegea nici unul ce zice celalat! Asa ca aveau ambii fete de „what’s???!!” Cum eventimentul n-a fost singular as putea spune ca exista un dialect japonez al englezei, datorat nu stiu cui care le transforma japonezilor cuvintele din engleza in japoneza intr-un stil cateodata super ciudat si incorect ca pronuntie.

Ah, nu stiu daca v-am mai zis: japonezii, ca si alte natii, preiau multe cuvinte din engleza. Insa cum la ei dupa fiecare consoana se impune existenta unei vocale, cuvintele sunt mai mult sau mai putin deformate fata de pronuntia originala corecta. Pana-ti formezi urechea, te-ntrebi „what’s”. Dupa ce ti-ai format urechea te intrebi „uatsu”! Nu-mi vin prea multe exemple in minte dar hai ca tot va gasesc vreo doua: „saikuringu”,”erebeta”, „konsato”, care se vor a fi : cycling, elevator, concert. Evident ca exista si adaptari mai dubioase, o sa revin in alta postare, avand in vedere insa diferenta dintre pronuntii va imaginati motivul pentru care japonezul si americanii vorbeau da’ nu se prea intelegeau.

In afara de partea oficiala stiintifica, adica participarea la conferinta, n-am iesit din cuvantul profesorului care inainte sa plecam ne-a dat un sfat intelept: „enjoy!” Si cum asfel de ordine nu se discuta, in cele cateva zile pe care le-am avut la dispozitie am vazut Norfolk-ul si Virginia Beach si-am profitat la maxim de zilele libere. Nu se putea sa vin atat de aproape de ocean, Atlantic ca pe langa Pacific sunt toata ziua, si sa nu vad si eu ce-i cu plaja cea mai mare din lume.

Mare branza nu-i de ea, na e mare, ca de asta a intrat in cartea recordurilor, si cam atat. In partea asta Atlanicul e cam verde, incomparabil cu Pacificul albastru pe care-l admir nu atat de des precum as vrea in Japonia. Parca din Europa vazut mi-a placut mai mult... Apa a fost rece, cam cum e aici Pacificul in decembrie, asa ca m-am topit mai mult pe plaja. Pentru o adiere de aer conditionat am intrat prin magazinasele de suveniruri. Mi-a placut ca americanii sunt adaptabili: la capitolul vederi pe langa clasicele si la noi fete pe plaja (si ma refer la partea din stanga a imaginii de mai jos), ca sa nu se simta lumea prost avanad in vedere dupa cum ziceam cresterea BMI-ului (body mass index :D)) populatiei, a aparut si varianta XXL (a se vedea, daca mai e nevoie de explicatii, partea dreapta a imaginii!). Evident ca nu mergea povestea cu „beach patrol”, nu stiu daca e suficient de sarat oceanul... Multi vor fi fericiti ca nu le stiu adresa!

E adevarat ca nu am vazut pe nimeni aratand ca in poza pe plaja, de fapt nici nu prea era multa lume. O multime de hoteluri insirate la marginea nisipului de-a lungul unui bulevard. De cealalta parte magazine si restaurante, dupa care se cam termina statiunea... Mai erau casute si hotelase, modeste ce-i drept.

In Norfolk am vizitat nava de lupta Wisconsin si muzeul aferent. Nu-s eu foarte pasionata nici de nave, nici de razboaie si nici de muzee... Asta nu m-a impresionat nici atat, nu se putea vedea decat puntea navei, pe care mai si erau multe grade Celsius din cauza soarelui si umezelii. In muzeu multe povesti despre razboi. Am dat mana cu unchiul Sam care mi-a spus ca-as fi „Expert in everything” lucru la care evident ca ma asteptam!

Ce sa va mai zic, mi-a placut ca oamenii stiu sa se simta bine. Seara, intr-un parculet aproape de apa, lumea profita de racoare si stateau de vorba sau dansau salsa. Mi-a placut si Irish pub-ul din apropierea hotelului si restaurantul italian si croaziera si multe alte lucruri. Da' nu m-as muta acolo!

Trei continente, doua saptamani si-o groapa (II)

2010-07-11T15:59:00.004+03:00

Revenind la povestea plimbarilor din ultima luna si cu toata atitudinea personalului finlandez, trebuie sa recunosc confortul avioanelor. Sunt noi, curate si nu te plictisesti zece ore datorita sistemului interactiv, pe care poti privi si decolarea si aterizarea datorita unor camere de luat vederi. Asa ca per-total am fost multumita de servicii, se putea si mai rau.

Spre state insa m-am plicitisit cumplit : unsprezece ore de… Minunata companie americana nu are sistem de entertainment, exceptand cateva posturi de radio, care s-au dovedit totusi mai bune decat nimic. Avioane mai vechi, personalul insa destul de amabil. Acu' sa nu va imaginati ca m-am trezit intr-un film american, cu stewardeze top-model. Intre film si realitate este o distanta cam cat cele treisprezece fusuri orare dintre Hamamatsu si Virginia Beach. Din avion si dupa doi ani in care ma simt cateodata obeza printre scobitori, doar dupa imbarcare am inceput sa-mi schimb feelingul. Mai pe scurt stewardezele sunt bine facute, foarte bine facute, unele prea bine facute!

Dupa ce am aterizat si incepand sa-mi scada glicemia, mi-am dat seama de ce aici totul e mai tridimensional decat in alte parti ale lumii… Si chiar daca am comandat ceea ce parea a fi cea mai ne-fast food mancare din meniu "turkey barbecue with spinach", curcanul s-a dovedit a fi sunca de curcan iar spanacul incorporat in niste lipii cu care erau invelite bucatile de sunca...

Incet, incet am ajuns sa ma simt de-a dreptul anemica vazand lumea de pe strada dar si modul total diferit in care sunt croite hainele pe care le gasesti in magazine. Daaa, am fost la shopping ! Parca eram aterizata de pe Luna si nu vazusem magazine in viata mea ! In sfarsit haine purtabile si pantaloni care nu-mi sunt trei sferturi.

Bun, exceptand subiectul de mai sus, am constatat ca peste tot in magazine esti intampinat cu « Hello ! How are you ? ». Deosebirea fata de Japonia e ca « how are you » e cateodata pe un ton de parca… hm nu mai pot eu de cum ti-e tie azi, da na, scrie-n fisa postului… Nu mai zic ca si politistii te saluta pe strada, pe cand la noi nu numai ca nu te saluta dar te mai si fluiera cum am patit saptamana trecuta trecand pe langa o masina cu trei « organe » in ea pe Codrescu… De vanzatoare la noi ce sa zic, asteapta sa le dea clientul buna ziua si fac fete daca le mai ceri ceva.

In rest cu tot cu cladirele cu nspe etaje si dubiosii care incercau sa intre in vorba, orasul mi s-a parut pustiu… Trei benzi pe sens, cel mult doua masini oprite la semafor. Din cinci oameni pe strada unul era politist. In rest, nimic surprinzator in Norfolk, cald si umed ca si in Hamamatsu, preturi ca si in Hamamatsu.

Singurul local in care am avut curajul sa intru fara garda de corp a fost un simpatic si placut restaurant italian. Miguel, ospataro-bucataro-managerul, un pusti peruan, deosebit de amabil ne-a povestit servindu-ne un pahar de vin, cate ceva din aventura lui, nu usoara, prin care a ajuns in state. entru toata munca ia doi dolari jumate pe ora, putin pentru preturile de acolo. Isi doreste sa vada Parisul, spre deosebire de chinezoaicele mele care asteapta rugate sa meraga in Franta o saptamana, platite… A fost unul din putinele locuri in care in saptamana petrecuta in Norfolk si Virginia Beach am savurat mancarea. Si vinul, californian.

Trei continente, doua saptamani si-o groapa (I)

2010-07-10T17:42:00.002+03:00

Ma tot gandeam in ce ordine sa va povestesc ce-am mai facut in ultimele doua saptamani, insa avand in vedere diversitatea si rapiditatea cu care s-au petrecut toate mi-e greu sa ma decid. Hai sa incep cu finalul titlului ca asta e cea mai fresh parte.

Vrand nevrand, cei acusi aproape doi ani de viata in Japonia si-au pus puternic amprenta asupra mea, pentru ca aici ma simt ca intr-un glob de sticla, in siguranta, facand ceea ce-mi place si la munca si nu numai, bucurandu-ma de multe lucruri pe care in alta parte poate nici nu le-as fi visat. Aici ma simt acasa, un alt fel de acasa decat in locurile in care mi-am petrecut anii dinaintea venirii in tara soarelui rasare.

Cu ocazia plimbarilor din ultimele saptamani am constatat ca de exemplu nu mi-as dori sa traiesc in state, adica in SUA. Evident, o saptamana intr-un singur oras american, Norfolk, nu stiu cat e de relevant pentru o opinie obiectiva… Dar tot nu m-as duce decat in vizita acolo. O sa va zic mai multe despre americani in alta postare. Deocamdata ultimele impresii de pe la noi.

Iesirea din globul de sticla am facut-o prin Finlanda, unde zborul spre Bucuresti a intarziat si era sa pierd legatura spre Iasi. N-a fost greu sa imi dau seama ca nu mai sunt in Japonia dupa atitudinea personalului finlandez. La poarta de imbarcare spre Bucuresti, panoul pe care trebuia sa scrie ce cursa pleaca de-acolo si alte informatii era stins… Scumpa electricitatea in Finlanda. Informatiile verbale incomplete si date asa, intr-o doara, mai avea putin si ma injura tipa de-acolo, daca n-o fi facut-o in finlandeza… Si o engleza jalnica. Mai clar vorbesc chinezii mei pe-aici.

Evident ca in tara trebuia sa ma simt ca acasa din prima. Dupa ce am ajuns intr-un final la Bucuresti, am fugit spre terminalul de plecari interne pentru a prinde zborul spre Iasi. Surpriza insa : tichetul de imbarcare nu se ia de la plecari interne ci internationale, adica din capatul celalalt de aeroport. Logic, nu ? Eh si cum nu mai fusesem la sala de vreo saptamana trebuia sa imi iau portia de alergat pana in cealalta cladire, unde mi-am luat si lectia de limba romana . La intrebarea « de unde vin » am raspuns « de la Helsinki ». Mi s-a atras atentia ca nu se spune asa, « ca nu vin de la un el » ??!! N-am mai insistat in legatura cu varianta corecta, intrucat n-aveam nici un chef sa ma cert cu madama de la ghiseu, care a si tinut sa-mi atraga atentia ce favor mi-a facut pentru cele aproape doua kilograme in plus pe care le avea bagajul meu si pentru care nu m-a taxat…

Cireasa de pe tort a fost evident aterizarea la Iasi. Stiam insa de anul trecut la ce sa ma astept, suntem vai de fundul nostru, nici macar o bucata de pista calumea n-avem, ce sa mai zic de prima senzatie si mirosul care ne-a intampinat la intrare… In Iasi n-am vazut mare schimbare intr-un an, exceptand faptul ca parca a devenit o mare groapa. S-ar putea sa ma insel, stiu mai bine insa cei care circula prin Iasi toata ziua. Si daca la un moment dat erau inventariate gropile, acu s-ar putea face un concurs pentru cei care gasesc un metru liniar de asfalt bun… Inca o portie de senzatii tari mi-am luat mergand prin oras cu taxiul. La inceput mi-am zis ca e intamplare, apoi am constatat ca se cam intampla de fiecare data…

Poze din Iasi nu am, negasind motiv sa scot camera din geanta… Nu stiu cum vad cei de acasa lucrurile, insa pentru mine, dupa un an in care n-am fost acolo nu vad nici o schimbare in bine.

Totul s-a compensat din fericire cu momentele petrecute cu familia si cei cativa prieteni cu care am apucat sa ma intalnesc si carora le multumesc ca au gasit cateva minute pentru asta. Imi pare rau pentru ca timpul a fost mult prea putin si ar mai fi fost oameni pe care as fi vrut sa ii revad.

Printre lucrurile de care o sa imi amintesc aniversarea fratelui meu, relaxarea in hamac si pisicile alor mei.

Iulie fericit!

2010-07-09T17:03:00.002+03:00

Ma bucur din tot sufletul pentru doua foarte bune prietene ale caror viata se schimba radical luna asta si le doresc sa le mearga bine in noua "formatie", le doresc sanatate, fericire si-mi doresc sa le revad cat de curand!

In primul rand felicitari Anei si lui Andy pentru micuta Leila pe care abia astept sa o cunosc! Octombrie pare atat de departe... Aveti un copilas superb! Multa fericire si bucurii!

Felicitari si Luizei si lui Eugen pentru evenimentul de maine la care mi-as fi dorit atat de mult sa fiu alaturi de voi, insa, din nefericire, nu s-a putut... Casa de piatra va doresc si vedeti exemplul de mai jos!

Imbratisari calde si pupici celei mai frumoase fetite din lume, Leila Chloe!

PS: Ana draga, fa-i blog sau schimba-l pe al tau pentru ea daca ai timp!

Pauza de Tsuyu ;)

2010-06-18T11:52:00.000+03:00

Asa cum ma asteptam a aparut Tsuyu, m-a stresat o zi, dupa care a tinut neaparat sa-mi arate ca daca are el chef poate sa fie si placuta vizita lui. Asa ca ultimele doua zile au fost mai faine decat toate care au trecut anul asta. Evident ca azi a trebuit sa-si arate si adevarata fata si sa-mi demonstreze mie cine-i sefu' zilele astea. Daca l-as si fi bagat in seama... Si-o sa-l ignor si de maine incolo, mai ales ca o sa fiu cam in capatul opus al Pamantului, avand in vedere diferenta de fus orar de 13 ore. Sper ca varul american a lui Tsuyu e in vacanta. Ma duc sa verific si va trimit un update cat de curand!

Musafiri nepoftiti si mai ales nedoriti...

2010-06-13T21:13:00.001+03:00

Fiecare are obiceiurile lui, lucrurile care ii plac, chestiile care il irita... Asa cum cum pe unii ii deranjeaza galbenusul spart al unui ou prajit sau cafeaua indulcita cu miere in loc de zahar, unii nu se dau in vant dupa musafiri nepoftiti. Din categoria asta fac parte si eu, recunosc.

Il cheama Tsuyu si a aparut azi pe la amiaza. Stiam ca o sa vina, din pacate si insotit, si o sa mai zaboveasca prin zona cateva saptamani bune... E genul iritant care o tine pe-a lui: ori iti strica ziua, ori te face sa nu mai vrei sa te ridici din pat. Deviza e sa-si faca simtita prezenta aproape 24 de ore din 24...

O sa-l fentez putin incepand de saptamana viitoare si-o sa il las cu ochii in soare, cel putin la figurat, ca la propriu... vizita lui e cam lipsita de soare. Nu-i zic "bine-ai venit", o sa ma bucur insa cand o sa isi ia norii cumulonimbus si nimbostratus si-o sa plece in vacanta prin alte parti sa-i mai ude si pe altii. Cat traim impreuna ma consolez cu ideea ca se poate si mai rau, ca ar putea fi si mai morocanos, precum e vremea din Olanda.

Pauza fara luna

2010-06-10T16:26:00.004+03:00

Dupa atatea rezumate si prezentari si postere mi-am zis ca doua (zeci de) randuri de postare sunt o pauza binevenita… Da, cam asta e activitatea mea in ultimele zile, nestiintific vorbind imi pregatesc plimbarile si postarile din urmatoarea jumatate a anului. Si o sa ma tot plimb. Dar o sa si fiu ocupata cand n-o sa ma plimb… Exceptand diminetile in care voi savura aerul curat din campus la rasarit si voi admira veveritele din copacii aflati in fata geamului laboratorului. Poate o sa am si camera la mine sa va arat campusul la rasarit.

Pana atunci vin plimbarile, putin prin State, pe plaja cea mai mare din lume, cu scopuri stiintifice, evident, si putin prin tara, prea putin… Doar vreo saptamana, la inceputul lui iulie. Asa ca daca va ganditi sa bem impreuna o cafea sau sa mancam o ciorba de burta, programati-va din timp, o zi din cele opt e deja rezervata. Plus cele doua in care o sa ajung si acasa. Numarul de telefon nu mi l-am schimbat si nici emailul. Daca la alea ati dat delete, merge si-un mesaj aici. In orice caz, alta sansa sa ma mai vedeti nu prindeti pana la anul in septembrie cand, teoretic, o sa vin, teoretic de tot acasa. Practic insa… Cica mi-e scris in stele sa vin dar doar in vizita. Hmmm, complicat, las povestea asta pentru alta data.

Pana atunci, cum ziceam, vreau sa beau cafea si sa mananc ciorba de burta. Nu ca n-as avea aici, beau cam prea multa cafea, asta fiind o scuza placuta pentru relaxare, si burta am, de facut ciorba, evident, doar ca in afara de asta nu stiu ce m-ar mai tenta sa savurez acasa… Asadar, cum ziceam, lista e deschisa. 29 iunie e o zi rezervata. In rest, deocamdata cel putin, agenda e semilibera. Oferta speciala :)))

Povesti mai interesante or sa vina. Pana atunci, pauzele lungi si dese…

Pour Daniele

2010-06-09T03:18:00.000+03:00

J’espère qu’on va boire un petit café ensemble cette année ! Bisous !

Pauza de... luna

2010-06-02T17:39:00.001+03:00

E tarziu si totusi prea devreme pentru somn. Balconul si aerul curat m-au imbiat din nou sa iau o gura de oxigen. Pana sa apuc sa inspir, imi apare in coltul ochiului luna. Aseara era deasupra geamului, azi e undeva in zare, deasupra oceanului. Si realizez ca a trecut cam mult de cand ma opream sa respir putina liniste si sa pretind ca timpul s-a oprit pentru o secunda. Cam o saptamana… Superba luna, desi stalpul care se intrepune intre noi o cam ascunde de obiectivul camerei. Apuc sa ma gandesc ca imi e dor sa aud oceanul. Trebuie remediat dorul asta. Cat de curand.

Felicitarile de inceput de vara

2010-05-31T05:10:00.000+03:00

Bag de seama ca multi dintre cei dragi sunt nascuti vara. Hm, nu comentez asupra motivelor, asa ca o sa trec direct la subiect.

La multi ani cu mult drag in primul rand pentru Daniele (bisous!), Dianuta si Paul. Voi, astia, ultimii doi, nu scapati de prezenta mea pentru ca pe 28 vin special pentru asta! By the way, controlez si carnetul de student, asa ca Diana, poate nu mai apari in capul listei celor mai active persoane pe Hi5!

Apoi, in ordinea aniversarilor, mai trebuie felicitati printre altii (chiar daca n-or sa dea toti de baut ) Marlene, dna Lia, Rodica, Mirunica, Octavian, Gabi, Petronela (poate ne vedem totusi in Iasi pt ca in Bucuresti n-o sa stau mult ) si Cecil. Cei omisi sa faca reclamatie!

Alba ca Zapada si cei sapte... chinezi

2010-05-25T11:40:00.004+03:00

Culmea e ca din cei noua participanti la ora de japoneza, sapte erau chinezi. Mai eram eu si un malaezian, care merge si el bagat in oala cu chinezii, o sa va zic de ce. V-am tot amenintat cu povesti despre chinezi, azi a venit si randul lor.

N-am nimic nici cu vreunul personal, nici cu natia lor care da pe dinafara si cred ca nu exista loc in lumea asta sa nu fie si-un chinez pe-acolo. Cum iti dai seama ca ai chinezi in zona ? Ati auzit vreodata vreo douazeci de ratuste flamande ? Ei, doi chinezi fac mai mult zgomot decat ele. Ca nea Ion si nea Vasile care locuiesc la cinci dealuri departare si comunica intre ei (fara mobil !), asa vorbesc chinezii intre ei desi nu trebuie sa fie la mai mult de jumatate de metru distanta… Tinand seama si de faptul ca limba lor este extrem de melodica, mai ceva decat galagia ratelor, va dati seama ce show iese cand numarul chinezilor creste. Si n-ai sa vezi nici un chinez singur, ei stau ca strugurii in ciorchin sau ca pilitura de fier pe magnet. Imaginati-va ca am vreo trei de-astia in birou… Pana la urma ii inteleg, avand in vedere cati is in tara lor.

O caracteristica a lor ar fi ca sunt extrem de economi, cateodata mai mult deca ar trebui. Pana la urma ii admir si ii inteleg, spre deosebire de mine, ei fac in tara lor mai multe cu 1000 de dolari de exemplu. Cred ca si in Japonia pot face mai multe decat in Romania cu atatia bani… Oricum la ei preturile sunt mici, la fel si salariile insa nu mor de foame.

Cu toate ca sunt zgarciti, n-am vazut in ca un chinez care sa pastreze mancarea gatita de la o masa la alta… Asa sunt invatati ca nu este sanatos sa tina mancarea gatita in frigider si sa o consume si maine, si poimaine, si peste x zile. Asta imi place si la japonezi ca mananca proaspat gatit si fac cumparaturi mereu.

Mancarea chinezeasca se gateste simplu : arunci niste ulei intr-o tigaie si ce mai ai la indemana legume, carne, oua, neaparat niste ardei iuti tocati sau intregi, oleaca de sos de soia sau vreun sos dubios de-al lor, inca niste ardei iuti, le agiti oleaca pe foc, mai pui cativa ardei iuti si gata. Cat din motive de sanatate cat din comoditate cam asa fac si eu zilnic. Fara prea multi ardei iuti insa! Oricum pierd mai putin timp in bucatarie decat cat as face o mancare romaneasca pentru care nici nu prea mai am rabdare.

Evident ca o data felurile gatite, pentru ca n-am vazut sa manance o singura « mancare » de-asta, neaparat trebuie sa fie macar doi chinezi, ca unul nu poate manca singur. Nu trebuie sa fie multa mancare pentru ca alaturi se alfla cu siguranta un bol mare de orez fiert. Apropos, ce se gaseste la noi si nu numai prin restaurantele chinezesti nu prea are treaba cu mancarea chinezeasca autentica ce-mi place mult. Exceptand niste oua semiclocite fierte sau ceva de genul pe care le mananca ei. Astept o ocazie sa vizitez si eu tara lor si sa gust la locul faptei mancare chinezeasca. Dupa ce au gatit nu e neaparat sa si stranga prin bucatarie, de-asta ma bucur ca m-am mutat in noua cladire unde nu mai e bucataria comuna si nu mai dau de ei printre cratitele mele.

Chinezii se ghideaza in general dupa un singur principiu : cat mai ieftin posibil, ceea ce se vede in toate aspectele vietiilor. De asta s-au si ridicat atat de mult ca putere economica. Tot de asta daca esti in vreun colt de lume si cauti ponturi, pe chinezi trebuie sa ti-i faci prieteni. Se mai aplica si principiul efortului mimim, minim care are de cele mai multe ori valoarea zero. Sigur nu sunt toti asa, insa am cunoscut niste specimene care au ca hobby somnul si pierderea de vreme. Nici macar nu se straduiesc sa se prefaca.

Am dat si peste nesimtiti care traiau cu senzatia ca daca suntem in Japonia si eu o sa ma port cu ei cu manusi asa cum se poarta japonezii, cel mai cu bun simt popor din lume pe care il stiu… Doar ca eu nu-s japoneza si nu ma impresioneaza. Altii sunt de treaba si saritori, mai ceva decat romanii. In general imi place ca sunt uniti chiar daca cateodata nu se inteleg intre ei prea bine vorbind dialecte diferite. Is multi in lume si multi si in Japonia, vorba aia, trec apa si gata. Asa ca am si pe-aici suficienti.

Ca de la asta pornisem, am o multime si in clasa de japoneza. Pentru ei e simplu deja citind kanji… vorbitul e formalitate, in sase luni in general se rezolva problema comunicarii. Si cum va ziceam erau sapte chinezi la ora azi. Coincidenta a facut ca exemplele la ce invatasem azi erau din povesti arhicunoscute, pentru copii : Scufita rosie, Cenusareasa, Alba ca Zapada. Constatarea uimita a profesoarei si a mea a fost ca cei sapte chinezi nu auzisera de Alba ca Zapada, nici de Scufita Rosie, vreo doi stiau de Cenusareasa dar asa, parca auzisera de ea. Nici malaezianul nu a fost mai breaz, el era total pe dinafara, insa nu se potrivea la titlu asa ca l-am lasat deoparte

Cam asta ar fi deocamdata despre chinezi, seamana mult cu noi doar ca au o tara in care nu se moare de foame, in care exista economie si care acusi o sa devina cu siguranta prima putere in lume chiar daca n-au auzit de Alba ca Zapada.

Tan Taka Tan

2010-05-22T23:33:00.007+03:00

Ha, va intrebati poate cine e Tan Taka Tan. Pentru mine rimeaza cu Anpanman. Voi stiti cine e Anpanman? E un personaj de desene animate pe-aici prin Japonia si daca nu era sa am atatia prieteni cu copii, habar n-aveam cine e... Insa mai aveam o sansa sa descopar ce e cu Tan Taka Tan!

Sa incep povestea insa din alt punct, care n-are treaba nici cu copiii si nici cu personajele de desene animate. Unul din lucrurile care imi place la japonezi e ca in unele restaurante ai meniu "free drink", adica intr-un timp limitat poti bea nelimitat. Aici e profitabil pentru ca multi japonezi sunt manga dupa o bere, avand in vedere faptul ca rasa lor n-are enzima cu nume sf "low-Km aldehyde dehydrogenase isoenzyme"care pe noi, astia mai albi, ne-ajuta sa procesam alcoolul. E o chestie genetica, ma intreb cum o sta treaba la cei fifthy fifthy... in fine, ideea e ca pentru o suma prestabilita poti comanda orice bautura dintr-un meniu si poti bea cat te duce enzima si pana iti expira timpul!

De cand am venit pe-aici am cam testat oferta la capitolul bauturi, ca experienta culturala, evident, de la bere, care este mai buna decat cea romaneasca, la vin, hmmm aici nu le prea au japonezii, evident incercand si produsele autohtone. Si daca sake-ul, mai ales fierbinte, ucide pe oricine alb sau galben, chiar daca aparent e un fel de spalatura de apa cu zahar, asta nu inseamana ca japonezii nu mai au alte bauturi. Am testat si vin japonez, bunut dar na, nu le prea au ei cu vinul din struguri, dar si shochu, o bautura de vreo 20, 25 de grade, un fel de lichior. Nu ma omor eu nici dupa asta, dar plictisindu-ma de clasicele cocktailuri, de-al de screw driver, moscow mule, cosmopolitanm gin tonic, etc, mi-am zis hai sa vad ce mai au prin meniu, poate poate o sa fiu si eu surprinsa cu ceva...

Asa am dat peste Tan Taka Tan care e de fapt 鍛高譚 si, dupa cum vedeti, tan si cu tan is de fapt doi tan-i diferiti! Daca va intereseaza are si pagina web! si daca nu le prea aveti cu kanji si nici n-aveti instalata bara de traduceri sau pur si simplu va e lene sa bagati un translate, va zic eu ce-i cu Tantakatan: e o bautura, 25% alcool, din frunzele unei plante ruda cu menta, da care nu e menta, se cheama "Perilla" bautura care are, pentru mine cel putin, gust de ceai de tei. Ceai de tei cu oleaca de vodca.

Eh, nu-i extraordinara, da'mi place mai mult decat tequila de exemplu, si-n plus shochu, categoria din care face parte, are mai putine calorii decat orice bautura! KAMPAI! (Sau NOROC!)

Cum ne imbracam? Chiar conteaza???!

2010-05-20T14:44:00.000+03:00

Diferite colturi ale lumii, diferite obiceiuri... Unii sunt mai indrazneti, altii total relaxati. Chiar conteaza cum te imbraci? Eu zic ca da, conteaza! Singura chestie care nu-mi place e ca la noi, in Romania, conteaza mai mult decat ar trebui. In tarile in care, teoretic cel putin, nu-i pasa nimanui pe ce pereche de pantaloni si bluza ai pus mana de dimineata cand ai extras din dulap ca dintr-o urna din problemele cu x bile able si y bile negre costumatia proprie, pana la urma tot conteaza... Nu dau multi bani pe haine si nici nu sunt adepta modei curente, in primul rand pentru ca moda se cam... demodeaza la fel de rapid cum a aparut, si-n plus daca nu-mi sta bine, ce folos? Inca, sau mai bine zis nu se stie cand si daca, o sa mai am corpul de fotomodel pe care l-am avut :P odata, ca sa stea bine si un sac pe mine! Insa stiu, zic eu, cam cu ce sa ma imbrac astfel incat sa ma avantajeze hainele pe care le port.

Am observat ca atunci cand esti bine imbracat, adica nu arati ca scos din urna cu costumatii de clown, lumea se uita altfel la tine, indiferent ce-ti indica GPS-ul... Parea mea, chiar daca nu mi-a cerut-o nimeni, e ca ar trebui mai mult sa ne orientam catre ce ne sta bine, nu catre fashion-ul momentului.

N-o sa port niciodata "sacii" gri ai unelor japoneze si nici posete Prada, decat daca arata bine pe/cu mine! Asa ca, cumparaturi din bazar sau de la magazine scumpe, pana la urma nu conteaza daca atarna (sau nu eticheta de firma) daca TU nu arati super!

Ekiden

2010-05-16T19:53:00.001+03:00

Eh, iaca s-a terminat de vreo ora si cu weekendul. Si cum nu stiu de ce iar nu am somn la ora asta desi, spre deosebire de alte seri, n-am mai savurat nici o cafea nocturna. Deja e luni si dupa ce dau click pe "publicati postare" promit ca macar o saptamana nu mai cunosc pe nimeni, nu mai raspund la mailuri (ca oricum nu-mi scriu multi), nici la usa ca nici sonerie n-am! Asa ca va spun repede ce-am mai facut in ultima vreme sa nu va plictisiti pana revin cu ceva mai omoshiroi. Trebuie sa invatati cuvantul asta, inseamna in japoneza interesant si-l foloseste lumea mai des decat zice buna ziua.

Cica si sambata mea trebuia sa fie omoshiroi... Universitatea are in fiecare an o cursa de alergat care e un fel de struto-camila. Se cheama "ekiden". Oricum la cat le am eu cu sportul... Este vorba de o cursa in care participantii, oraganizati in echipe, alearga un fel de stafeta. Doar ca felul asta de stafeta e putin ciudat: intr-o stafeta sunt ba doi, ba trei alergatori, plus ca unii aleraga pe o distanta de vreo 2 kilometri si ceva, altii vreo doi kilometri fara ceva. M-am bagat si eu ca si anul trecut in echipa, de data asta straino-japoneza, care de fapt nu era una ci erau doua...

Doispe' ani de scoala generala plus liceu nu m-a convins nimeni sa alerg cap-coada proba de rezistenta, patru ani de facultate plus ce-a mai fost dupa nici atat... Mi se pare aiurea sa alergi cativa kilometri asa doar ca sa alergi. Bun ca iti imbunatatesti conditia fizica blah blah da, asta e clar, da care e scopul imediat? Nu e. Cu toate astea anul trecut, vazand pe-aici ca e in mare voga de la copchiii care se antreneaza pentru baseball pana la batranei, am zis ia hai sa m-apuc si eu de facut ceva miscare, nu de alta dar job-ul actual implica cel mult deplasarea pana la lift, in laborator si inapoi. Si cum fundul mare nu e nici pe "wish list-a" mea si nici pe cea a boalilor profesionale, incepusem sa mai alerg. Anul trecut, ca intre timp mi-a cam trecut! Oricum as alerga rezistenta si tare as fi vrut, cu mintea de acum evident, sa fie sportul obligatoriu si in facultate! Doamne da sedentar popor mai suntem! Dupa ce ca bagam in noi toate bunatatile criminale carnoase, fainoase si dulci, mai si frecam menta, chestie care nu prea ajuta la conditia fizica...

Lasand la o parte teoria si conditia mea fizica care inca nu e subiect de blog da' na, nu ma opreste nimeni sa mai sper, am participat la cursa de sambata care a avut loc langa un lac frumos din apropiere, Sanaru, despre care pana acum nu v-am zis si nici poze prea multe n-am ca sambata a fost cam inorat.

Mai dur a fost antrenamentul, adica cei vreo sase kilometri alergati weekendul trecut. Cica primii patru au fost de incalzire dupa aia doi de control sa vedem in cat timp ii alerg... Ha ha ha, auzi de incalzire! I-am explicat studentelului japonez care era coordonatorul echipei noastre ca la mine patru kilometri de incalzire is norma pe o saptamana, asta daca am chef sa alerg... Afara e cum e ca ai un scop clar: trebuie sa te intorci acasa, dar pe banda... plus ca banda merge fie ca vrei, fie ca nu.

In fine ce sa zic, de cand am venit in Japonia, datorita miscarii in mod clar am depasit stadiul de sedentarism, lucru pe care il vad in modul in care raspunde inima la efort. Nu alerg patru kilometri fara pauza dar nu-mi trebuie doua minute sa-mi scada pulsul de la 150 la 60 si nici nu ma intrec sedentarele chinezoaice la alergat ca despre asta vorbeam! Pana la urma asta a fost: am alergat din nou in echipa de stafeta cu doua chinezoaice. Nu m-am strofocat sa ajung inaintea lor ca tot nu era nici o afacere, vedeti si voi care arata mai bine inainte de incheiera cursei. Logic, am alergat mai incet sa le prinda si pe ele in poza! :))))