A venit toamna în Hamamatsu... Încet, încet se răceşte vremea, nu atât de mult ca în România, şi natura începe să îşi schimbe înfăţişarea. O să profit de weeken-ul prelungit din cauza unei alte sărbători naţionale, şi anume Ziua Culturii, şi o să mă plimb să văd cum arată toamna la celălalt capăt al lumii. Aici sufletul oamenilor e mult diferit. Deduc asta aflând japonezii au un cuvânt special pentru frunzele „ruginii” şi anume „momiji”. Şi, spre uimirea mea, există şi o activitate să-i zic, deşi sună mai mult ştiinţific decât poetic, şi anume cea de „a merge undeva pentru a admira frunzele ruginii”. În primăvară o să fie cea de admirat cireşii în floare. Şi mă întreb, voi când v-aţi oprit puţin din nebunia zilnică pentru a merge undeva să amiraţi natura? Sau când aţi privit ultima dată stelele? Dacă n-aţi mai avut astfel de activităţi în ultima vreme, poate ar trebui să aveţi. Ce bine este să te poţi bucura de micile senzaţii din jur pe care ni le oferă natura!

Nimic nou la celălalt capăt al lumii... Nu s-au schimbat multe în ultima săptămână, atâta doar că în weekend n-a fost frumos afară ca să pot să mă plimb şi să mai vizitez oraşul. Sunt o mulţime de lucruri interesante aici, doar că suprafaţa pe care sunt localizate este foarte mare. Mergând o oră jumătate cu bicicleta, n-am ajuns încă la marginea Hamamatsului. Este al doilea cel mai întins oraş din Japonia, având, după cum spune Wikipedia 1,511.17 km2 şi-o populaţie de 800 şi ceva de mii de locuitori. Comparaţi-l voi cu Iaşul care, tot după Wikipedia, are 93.9 km2, 787.8 km2 cu tot cu zona metropolitană. Una din diferenţe s-ar putea să fie că în Iaşi n-am mers cu bicicleta şi...nici nu ştiu dacă mi-aş dori. Zic asta gândindu-mă binenteles la integritatea corporală care ar putea avea de suferit din cauza altor participanţi la trafic! Aici nu se pune problema pentru că prima regulă de circulaţie este: „Bicicletele au ÎNTOTDEAUNA prioritate!” Culmea e că se şi aplică. Ce interesant ar fi la noi să se aplice vreo regulă, darămite una ca asta! Destul despre biciclete, ştiinţa mă cheamă! Promit să revin cu lucruri noi şi poze. Salutări tuturor!

PS Nu e nou pentru ca m-am obisnuit deja sa mananc sushi si-mi place mult. In poze sunt eu (in caz ca ati uitat cum arat!) la un restaurant cu sushi.

Ce-mi lipseşte la celălalt capăt al lumii...

Îmi este bine unde sunt şi-mi place. Într-un fel e ca şi cum aş fi în vacanţă, pentru că nu am motive să fiu stresată, supărată sau nervoasă. E atât de bine când toţi în jurul tău sunt amabili şi draguţi! Şi asta depinde până la urmă de fiecare, pentru că şi la noi, chiar dacă ai probleme şi motive de stres, chiar dacă toţi se uită urât la tine şi-s nervoşi, poţi să zâmbeşti şi-atunci poate o să facă şi cel de lângă tine la fel şi o să fie şi la noi atmosfera pe care am gasit-o aici, la "celălalt capăt al lumii".

E bine, dar îmi lipsesc prietenii de acasă... Majoritatea sunt cei care vor intra curând în campanie. Îmi pare rău că nu pot fi alături de voi! Cu bune şi cu rele şi cu toate câte se pot întâmpla într-o astfel de perioadă, e frumos în campanie când eşti alături de prieteni. Regret amintirile frumoase pe care le-aş fi putut câştiga! O să mă gândesc la voi cu drag, atât pot face. Şi-aştept veştile bune care vor veni după ziua votului!

Ziua sportului - zi nationala - zi libera!

Daca tot am timp liber, pe motiv de zi nationala deci in care - teoretic - nu se munceste, mai scriu ceva. Practic insa a mai venit lumea pe la universitate, desi afara e frumos si merge o activitate in aer liber. Nu cred ca o sa vad vreodata parcarea de biciclete goala... Japonezii n-au sambata, duminica si, se pare, nici sarbatoare nationala incat sa nu vina la munca. Dar inca n-a trecut anul sa verificam si cu celelate 320 si ceva de zile...Weekendul asta am mai fost si prin alte locuri (decat la universitate!) si anume prin centrul orasului si la castelul din zona, unul din ele.
Prima poza este facuta de pe peluza de langa castel. Baseball-ul e un sport foarte practicat in Japonia, se pot vedea niste tipi antrenandu-se pe acolo.

In stanga se vede castelul, iar in dreapta statuia shogunului care l-a construit.

Ritualul... cafelei

Nu am avut inca ocazia sa iau parte la vestitul ritual al ceaiului, insa am avut ocazia sa schimb putin "ritualurile" celor din laborator.
Desi la inceput imi imaginam ca japonezii beau ceai toata ziua (si, poate cu mici exceptii, doar ceai) nu este asa. Am descoperit ca le place, chiar foarte mult, cafeaua dupa ce am adus in laborator o cafetiera. Si trebuie sa recunosc ca, desi aleasa la intamplare din raft, cafeaua pe care am cumparat-o este foarte buna. Faptul pentru care nu i-am vazut cu cafeaua in fata tinea doar de comoditate (ii mai cunoastem si pe altii de pe continentul european la fel de comozi!). Asa ca de cateva zile a aparut un nou ritual, cel al bautului cafelei dimineata. Pentru mine e placut sa o pregatesc dimineata si e si mai placut sa nu o beau singura, fiind in acelasi timp o ocazie buna de a discuta cu colegii si pe alte teme decat cercetarea... Mi se par putin prea seriosi si formali dar incet incet se dau ei pe brazda

Dragilor, va salut din mers (pe bicicleta!) noul meu mijloc de transport in comun. Si daca va e dor de mine, astept mail :* .

Aici vin in fiecare dimineata "la scoala" cum m-am obisnuit sa spun. Este vorba de una din cladirile din campusul Hamatsu al Universitatii din Shizuoka.Si aceasta este privelistea de la etajul al saselea, cel la care se afla laboratorul. trebuie sa recunosc ca in realitate e mult mai placut de admirat privelistea... A propos, ora care se vede in poze este ora Romaniei! Daca vreti sa stiti cat era la Hamamatsu, mai adaugati 6 ore ;)!

Welcolme party

Dragii mei colegi mi-au organizat o petrecere de bun venit la un mic restaurant japonez, unde am avut prima ocazie sa manac cu betisoarele... M-am descurcat zic eu foarte bine desi exersasem o sngura data cu doua zile inainte. Imi place mancarea japoneza, e mult mai sanatoasa zic eu decat ce mancam noi, desi imi cam lipsesc muraturile:P. Hai sa va arat si cateva poze de la petrecere cu noii mei colegi care sunt foarte amabili si draguti.

Drumul de la Iasi pe malu'... Pacificului

Mai am putin si-adorm pe tastatura calculatorului care ma astepta proaspat scos din cutie pe birou. Deh, nu mai e Romanica noastra, unde as fi asteptat-o eu... Afara e soare si cald, parca ar fi o zi de inceput de vara in Iasi, atata doar ca acolo nu se simte aerul de ocean.

De ajuns am ajuns cu bine aici si drumul nici nu mi s-a parut atat de lung. Romanica noastra te invata cu multe situatii cum ar fi si calatoriile care dureaza mult pe distante relativ scurte si in conditii...pe care le cunoasteti. Asa ca drumul pana in Japonia a fost boierie, chiar nu a contat ca a durat suficient de mult. Conditiile de la clasa business fac foarte placuta parcurgerea distantei dintre Helsinki la Nagoya, 9 ore de zbor. Nu stiam pana sa iau carte de imbarcare ca asa fusese cumparat biletul. E o experienta interesanta pe care, daca aveti ocazia, va sfatuiesc sa n-o evitati. Scaune confortabile, reglabile pe toate directiile, mancare si bautura la discretie, televizor, servete fierbinti parfumate, amabilitate... Cele patru feluri de la cina au facut vreo 2 ore si ceva sa treaca foarte usor. Ah, uitasem de vinul de Bordeaux! Si dupa fructe de mare si branza frantuzeasca evident combinate cu un serial politist am si dormit cateva ore.

Dimineata a venit chiar mai repede decat ma asteptam pentru ca deja cu doua ore inainte de aterizare (cand la noi acasa era 12 noaptea!) a rasarit soarele. Placut a fost ca se puteau vedea imagini de sub avion transmise de doua camere video. Si mai interesant a fost cand dedesubt incepea Japonia: apa cat vezi cu ochii si stanci iesind din ea... Cat despre aterizarea la Nagoya, a fost parca pe un portavion. Pista este construita pe ocean, ciudata senzatia dar faina. Linistit aeroportul, mult mai linistit decat Otopeniul. To be continued ;)